Adrian Papahagi: „Înainte de a fi publică sau universală, iubirea se exersează acolo unde aproapele chiar e aproape – în familie”
de Adrian Papahagi, Facebook
Hristos ne cere să ne iubim aproapele ca pe noi înșine.
Asta înseamnă mai întâi să ne iubim pe noi înșine, adică să iubim dumnezeirea din noi, să respectăm demnitatea umană cu care am fost înzestrați, să ne acceptăm și să ne îndreptăm firea nărăvită. E greu ca omul care se urăște pe sine și se degradează singur, prin viciu și prin nihilism, să își poată iubi cu adevărat aproapele. Iubirea perverșilor față de lume seamănă suspect cu răzbunarea.
Apoi, nu trebuie confundat aproapele cu departele, adică omul real cu ficțiunea comodă, ideologică, a umanismului abstract, fără obiect. Aproapele chiar este aproape: soția, copiii, vecinii, prietenii, colegii, concitadinii, cei din comunitatea restrânsă cu care intrăm realmente în contact, mai degrabă decât nepalezii, amerindienii sau „defavorizații” generici ai ideologiei stângiste (firește, dacă intrăm în contact cu aceștia, prin misiune sau altminteri, ei devin aproapele).
Charity begins at home. Înainte de a fi publică sau universală, iubirea de aproapele (ca de altfel și moralitatea) se exersează acolo unde aproapele chiar e aproape – în familie. Familia e primul și cel mai important laborator al tuturor virtuților, iar cei care o detestă își detestă de fapt propria nefericire familială, pe care nu au putut-o depăși prin iubire și înțelegere.
Citește mai multe articole de Adrian Papahagi
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
