bioeticăeutanasie

16-17 noiembrie, Universitatea din Anvers: Conferința „15 Ani de la legalizarea eutanasiei în Belgia: Perspective critice din țară și din străinătate”

Belgia se numără printre primele țări care au legalizat eutanasia, în 2002. De atunci, mass-media și societatea belgiană par să fi acceptat pe larg această practică, deși multe voci din afara țării critică măsura.

În condițiile în care, de curând voci critice au început să se audă și din interiorul Belgiei, conferința 15 Ani de la legalizarea eutanasiei în Belgia: Perspective critice din țară și din străinătate își propune să le examineze, aducând laolaltă, din Belgia și din alte țări, experți în diverse domenii (drept, medicină, etică, filosofie).

Cu ajutorul acestora, evenimentul își propune să răspundă la următoarele întrebări:

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013
  • Ar trebui urmat exemplul Belgiei în ceea ce privește legiferarea și aplicarea eutanasiei?
  • Care sunt principalele preocupări ale experților în drept și medicină, ale activiștilor și cetățenilor din străinătate cu privire la legiferarea și aplicarea eutanasiei în Belgia?
  • Cum ar trebui înțelese criticile tot mai susținute și preocupările exprimate de experți interni și internaționali cu privire la introducerea eutanasiei în spitalele de psihiatrie și cele geriatrice?
  • Legea belgiană a eutanasiei are nevoie de îmbunătățiri? Care ar fi acelea?

Taxă de participare
35 € /zi sau 60€ /două zile
Se cere înregistrare online înainte de 12 noiembrie 2017

Descărcați broșura conferinței sau vizitați www.ucsia.org  pentru programul integral și mai multe detalii practice.

CONTACT

Întrebări referitoare la program
Ellen Decraene, Project Coordinator
ellen.decraene@ucsia.be
+32 (0) 3 265 45 99

Înregistrare, detalii practice
Marijke Celis
marijke.celis@ucsia.be
+32 (0) 3 265 49 60


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură și violență. Dar, după cum confirmă și CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă și libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără și avortul sau atracția pentru persoane de același sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de amenințarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie

 


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button