15 mai – Ziua Internațională a Familiei

– Să se casătorească, dar nu pentru instincte sau pentru alte interese. Să se căsătorească cu gândul să cucerească cu orice chip Împărăția lui Dumnezeu împreună! O stimulare continuă unul pentru altul, ca să se poată mântui. Plăcerile sunt consecințe ale căsătoriei, nu sunt scopuri. Scopul este tot mântuirea. Este o mare greșeală să te căsatoresti numai pentru plăcere. Aceasta se termină repede. O lună de miere și apoi o viață de amar?

Este o mare greșeală! Trebuie sa va ganditi putin, si unul si altul: „Ne casatorim ca sa ne mantuim impreuna!” Este mai greu, fără discuție, decât dacă te duci la mânăstire. Mânăstirea te limpezește, te curăță! Te lupți cu orice chip. Lupți tot ca om.

– În ce măsură se poate vorbi de o desăvârșire în viața de familie?

– Sunt stadii și stadii! Mai întâi să fie credincios. Să ducă o viața creștină. Care om, auzind bătaia clopotelor, nu se trezește? Și el duce o viață bună, de biserică, de sarbători, de spovedit, de milostenie și aceasta să o facă cu reciprocitate; și să iubească cu desâvarșire. Să crească copii, să umple raiul de creștini, de credincioși. Asta nu este ușor! Acesta este scopul căsătoriei. Problema cu căsătoria se pune așa, fraților: ori bine, ori deloc!

– Dacă femeia sau bărbatul, de exemplu, are o căsătorie care a fost ratată – femeia este bătută de bărbat -, cum se poate rezolva problema ei, sau ce sfat poți să-i dai, în condițiile în care ea este sfâșiată?

– Singurul lucru, mai întâi de toate, îi spui: „Mă, nebunule! De ce îți bați nevasta? Unde se spune să faci lucrul acesta?” Pentru că se pot și desparți pentru așa ceva. În loc să fie iubirea desăvârșită, acolo este ura desăvârșită? Crezi că ea te mai iubește când tu o plesnești? Vin foarte multe cazuri pe la noi cu femei gonite și nu știu nici eu ce să le mai spun! Și eu le spun: „Desparte-te!”

– Se mai pot recăsători femeile acelea?

– Se pot recăsători. Spune și Sfânta Scriptură. Se pot recasători dacă nu au fost ele vinovate. Dacă au fost ele rele, nu se pot recăsători! Dar răspunsul, ca să fie mai biblic, este să nu se recăsătorească dacă a greșit.

– Condițiile de întemeiere a unei familii sunt la fel, în orice moment istoric. Există amănunte de care trebuie să ținem seama, precum sărăcia, dar nu asta împiedică valoarea trăiniciei unei familii, pentru că iubirea îmbogățește orice. Ce dulce este iubirea!… Dar să nu se meargă pe instincte și pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii.

Așa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevarată și pe o coordonată exclusiv creștină. E o mare greșeală să te îndrăgostești de un băiat sau de o fată, și punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuți de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătorește, ea va naște și ea trebuie să renască copilul, prin educație. Deci trebuie să fie foarte pregatită. Eu opresc o serie întreagă de tineri care vin să mă cerceteze în sensul ăsta de a se amăgi prin sărutări, care mai apoi se consumă și pier. Că bine a zis cine a zis, că: este mai lungă calea până la sărut decât aceea până la păcatul cel mare. Și se consumă în felul acesta de a-și manifesta iubirea, încât nu se deosebesc de păgânii care se căsătoresc pentru plăceri.

A greșit un băiat cu o fată; dar ea a rezistat la început, iar el i-a zis: “Nu, asta face parte din ritmul dragostei…” “… Și un prunc la anul, blând și mic, să crească mare și voinic, și noi să mai discutăm un pic, și la botez!” – datorită ritmului dragostei. Pentru că frumusețea o să se mai schimbe, dar trebuie să ramână mai departe frumusețea creștină din fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta, care se și dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârșit – asta ar fi semnificația verighetei.

Există mai multe condiții, din punct de vedere strict religios, pe care trebuie să le îndeplinească tinerii, și printre ele sunt și acestea două: să se iubească, și să fie și părinții de acord. Aici, de multe ori, este un conflict între iubirea tinerilor și acordul părinților. Și atunci trebuie să optăm pentru unul din două, dacă lucrurile nu mai pot rămâne pe loc: să se iubească în Hristos, cu scopul căsătoriei.

– Cum putem ști că partenerul e cel pe care ni-l daruiește Dumnezeu?

– Trebuie să simți că celalalt e pentru tine. Există o forță nevazută în tine, cu care simți că acesta este… cel ce este. Îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cumințenia, dorința de a se dărui, dar nu doar numai pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorința acoperă scopurile. Adică, domnule, nu mai țin cont de nimic, ne iubim. Ca până la urmă să-și pună problema despărțirii, pentru că nu-i mai convine, pentru că s-au consumat curiozitățile și au apărut alte împrejurări ispititoare. Să aibă, deci, o identitate creștină, un eroism de a-și menține această identitate.

– Dacă doi tineri se iubesc, dar sunt necredincioși, în dragostea lor mai este prezent Hristos?

– Sunt necredincioși unul față de altul, sau necredincioși față de Dumnezeu?

– Față de Dumnezeu.

– Acum vreau să vă spun un lucru: să știți că nici inteligența, și nici orice educație, nu are nicio valoare dacă nu este în slujba dragostei și a iubirii. Dar nu putem să-i oprim să nu se căsătorească. Însă, nu ajung nicăieri, dacă nu sunt cu Hristos. “Ne iubim, și gata!” Acesta este instinct și nimic altceva. Iubirea aceea nu are durabilitate.

Căsătoria în sine trebuie să se facă după cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! – fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor numaidecât. Iubirea, căsătoria care urmează, dacă nu slujește unor idealuri mai înalte – chiar necăsătorit, dar mai ales căsătorit – sigur că nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decât să pierzi un timp atât de scump.

Dacă se iubesc, este un fel de a vorbi. Ce rost are să mai vorbim că se iubesc, dar nu cred în Dumnezeu! Nu există niciun fel de siguranță de percepere în viitor, de sens, de scop, dacă nu există Dumnezeu. Dacă nu este în Biserică, nu există nimic! Acesta ar putea să fie răspunsul care să răspundă la întrebarea ce ați pus-o.

Ce să le cerem? Căsnicia are nevoie de educația copiilor, de a-i învăța să se închine. Pot să traiască ca niște păgâni, fără niciun fel de ideal? N-au bătut clopotele destul ca să se deștepte tineretul acesta? Iar cuvântul acela, că “astăzi familiile trec prin momente dificile”, nu prea sunt de părere. Pentru că atunci când traiești prezentul, nu mai poți să vezi defecțiunile în acțiuni: vezi numai perfecțiunile. O tendință mereu de a mă completa făcând bine primul pas spre așa ceva.

Asta este o mare Taină, dragii mei! Mai întâi de toate se pun în valoare lucrurile așa cum le-a creat Dumnezeu. Bineînțeles, nu este singura Taină – mai mult decât atât este calugăria.

Pe urmă, să ne gândim că se vor sătura unul de altul foarte repede, neavând niciun ideal care să-i ajute, că nu e har. Harul este acolo unde este credința. Dumnezeu nu dă harul ca la un milog – la o mână întinsă țigănească -, îl dă doar dacă te jertfești.

Datina aceasta se săvarșete datorită unui scop, cu o răspundere extraordinară. Să nu se încurajeze cineva că o face din datină. E o iubire șubredă care nu durează. Cum ar zice omul: “O lună de miere și o viață de amar!

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă “împărăteasă dăruitoare“, și dăruirea este toată Scriptura.

– Dar putem identifica, în viața de familie, un rost diferit al femeii de al bărbatului, și al bărbatului de al femeii?

– În ce privește idealurile, nu. Dar în ceea ce privește preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

– Ne puteți spune care este scopul ascultării în viața de familie?

– Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul și știu ce au de făcut.

În ce privește copiii, ei trebuie educați de mici, să le imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, că astfel, încet-încet, să crească în învățătura creștină.