familie

Ziua 1336. Ei tot o inimă au rămas. Pe nimeni nu a interesat cât a plâns și cât s-a zbătut Mihai. La fel a fost cu Maria

Ziua 1336. Ei tot o inimă au rămas. În urmă cu exact doi ani, Mihai era mutat dintr-un centru în altul. Pe nimeni nu a interesat cât a plâns și cât s-a zbătut. La fel a fost cu Maria – plasată inițial într-o familie. O închideau într-o cameră ca să nu-i mai agaseze cu plânsul ei zgomotos, apoi transmiteau că fetița e fericită. Nu erau agasați și de banii pe care prezența ei în casa lor îi aducea. 
Tot în urmă cu doi ani, în urma unor intervenții telefonice, Cameliei i se rezilia contractul de muncă. „Practic mi-au luat orice șansă de supraviețuire.” A reușit, însă. Un spital la vreo 90 km distanță de Tampere. ,,Lasă…o să am mai mult timp să mă rog în timp ce conduc…” Ea este la fel de mamă ca acum un an sau trei sau zece. Și totuși aceleași personaje care au pus Doamne, câte condiții și restricții pentru întâlnirile cu copiii, le administrează în prezent un tratament cu bombonele, câte una la trei săptămâni, (poate pe perioada vacanței încă una în plus pe ici pe colo) ca să fie și copiii liniștiți, și mămica, iar banii să ajungă tot rotunzi la cine are de încasat de pe urma lor…Cât despre informațiile contradictorii, fac și ele parte din aceeași cură odios gândită.

Sursă: Facebook/Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button