libertate de conștiință

VIDEO. SUA, Austria, Cehia, Croația, Polonia și Ungaria nu vor semna Pactul Global pentru Migrație

SUA, Austria, Cehia, Croația, Ungaria și, de curând și Polonia au anunțat că nu vor semna Pactul Global pentru Migrație al ONU, care urmează să fie semnat la Marrakesh, în Maroc, pe 10 și 11 decembrie 2018. Acesta propune o abordare globală comună a migrației, ceea ce presupune ca toate țările să își deschidă frontierele în mod egal pentru toți imigranții.

Poziția guvernului ungar este binecunoscută: cu prețul unor sancțiuni drastice din partea organismelor UE, Viktor Orban nu va deschide granițele pentru refugiați. Și Austria a anunțat, prin cancelarul Sebastian Kurz, că nu există un așa-zis „drept la migrație”. Acesta a subliniat:

„Suveranitatea Austriei trebuie să fie menţinută tot timpul”.

A doua zi după declarația cancelarului austriac, și premierul ceh, Andrej Babis, a declarat că doreşte să retragă Cehia din acordul global al ONU privind migraţia şi că va discuta aceasta cu partenerii săi de guvernare.

Într-un răspuns transmis unui jurnalist de la televiziunea croată, și Președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, a afirmat, prin purtătoarea sa de cuvânt, că nu va semna pactul.

Iar într-o declarație de presă comună susținută la Varșovia alături de Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, premierul polonez, Mateusz Morawiecki (foto sus), a afirmat tranșant că Polonia nu va adera la pact, estimând că și Cehia va face la fel. Premierul polonez a declarat:

„Nu știu despre Germania, dar sunt în măsură să comunic că Polonia, ca și Austria (și, foarte probabil, și Cehia), nu va semna Pactul Global pentru Migrație propus de ONU. Ca și SUA, de altfel. Pentru că suntem de părere că acesta ar încălca legea națională și suveranitatea deciziilor noastre privind protecția granițelor și controlul fluxului de migranți, lucruri care reprezintă priorități absolute pentru noi.”

VIDEO



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *