familie

VIDEO și transcript: Dr. Željka Markić: Încercările de împiedicare a referendumului pentru căsătorie din Croația mi-au amintit de comunism, în care mi-am trăit jumătate din viață

Redăm în format video cu subtitrare, însoțit de transcrierea integrală, cuvântul susținut la Conferința „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale” de Dr. Željka Markić, membră a comitetului de inițiativă care a organizat în Croația un referendum pentru căsătorie câștigător. Conferința a avut loc joi, 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului din București.


TRANSCRIERE INTEGRALĂ

E o plăcere să mă aflu aici. Urmărim îndeaproape situația din România. Am fost impresionați că mișcarea voastră civică a reușit să strângă atât de multe semnături într-un timp atât de scurt: trei milioane de semnături în numai patru luni. Am reușit și noi în Croația. Am strâns 20% din semnăturile celor cu drept de vot în numai două săptămâni, pentru că așa ne cerea legea.

În timp ce strângeam semnăturile pentru referendum, Președintele, Premierul și guvernul erau împotriva inițiativei.  Această strângere de semnături a fost de fapt răspunsul populației la intenția guvernanților de a schimba instituția fundamentală a oricărei societăți: căsătoria și familia [care decurge din aceasta], fără a consulta poporul și fără a oferi nici un argument. Li s-a spus să o facă sau poate și ei au crezut că ar fi o idee bună.

O schimbare culturală și sociologică de asemenea anvergură are impact asupra fiecărui membru al societății în parte și nu se poate face fără argumente solide. Căsătoria dintre bărbat și femeie exista și în dreptul roman, iar definiția ei a fost folosită până de curând în întreaga lume. Iar aceasta definiție spune că bărbatul și femeia se unesc pentru a avea copii. Creștinismul [occidental] a adăugat mai târziu și mențiunea că cei doi se unesc în dragoste. De ce ne interesează căsătoria? Pentru că în ea se naște noua generație, iar noi ca societate vrem să protejăm copiii, să ne asigurăm că sunt bine. Există un interes general aici. Relațiile dintre doi adulți nu prezintă interes pentru stat și nici calitatea iubirii sau comunicării din interiorul cuplului. Căsătoria prezintă interes în măsura în care din ea decurge familia prin copiii aduși pe lume.

Motivația noastră de a face un referendum pentru familie a fost înțelegerea clară că această instituție este mediul optim pentru a aduce copii pe lume și a-i crește. Cercetările sociologice, psihologice și medicale arată fără nicio îndoială că cel mai favorabil mediu pentru nașterea de copii este uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Deși Președintele, Premierul și guvernul erau împotriva inițiativei, după ce am întrunit precondițiile, au organizat referendumul în șase luni de la depunerea semnăturilor.  Au urmat recomandările Comisiei de la Veneția în ceea ce privește referendumul. Deși erau împotriva inițiativei și au făcut abuz de putere în această chestiune, vorbind mereu împotriva inițiativei populare, 67% din votanți au cerut protejarea definiției căsătoriei în Constituție. Acest lucru s-a împlinit.

Mai există un aspect al acestei lupte foarte importante care are loc în România. Este vorba despre rolul nostru, al fiecăruia, în societatea în care trăim. Mi-am trăit jumătate din viață într-un socialism, sau comunism, un regim care nu-mi permitea să-mi exprim părerea, viziunea sau valorile în mod democratic. Acum trăiesc de 25 de ani în [așa-zisă] democrație și primesc același mesaj: că nu ar trebui să exprim în societate valorile după care îmi conduc viața.

Chiar dacă unii politicieni nu sunt de acord cu definiția căsătoriei propusă de inițiativa cetățenească, aceasta nu le dă dreptul să împiedice referendumul. Aceasta este cea mai democratică modalitate de exprimare a oamenilor. Ce sens ar avea ca guvernul să permită numai referendumurile cu care este de acord? De obicei cetățenii se mobilizează și cer referendum cu privire la subiecte unde nu sunt de acord cu guvernul. Acesta este un cadrul legal care le permite cetățenilor să-și exprime dorința în mod respectuos și în legalitate, fără a recurge la demonstrații și violențe de stradă.

Trebuie să spun că, atunci când am început să strâng semnături, mă gândeam că majoritatea politicienilor noștri nu înțelegeau ce voiam de la ei. Credeam că, dacă le oferim date și argumente și le arătam că suntem mulți care gândim la fel, aveau să dea înapoi și să le dea oamenilor ceea ce își doresc. Dar apoi am văzut că nu merge așa. Am văzut cum s-a încercat împiedicarea majorității de a-și exprima voința. S-a încercat apoi intenționat să se împiedice apoi și punerea în practică a cerinței acestei majorități. Aceasta ne-a reamintit și mai mult de epoca comunistă. Cum poți pretinde că ai o democrație dacă, atunci când poporul ia o decizie, politicienii și guvernul nu o respectă?

Cred că se întâmplă în România este mai mult decât o încercare de a apăra interesul familiilor, al copiilor și al societății. Cred că avem aici ca miză democrația însăși: li se permite românilor, respectiv croaților, să trăiască după valorile lor? Ni se permite să ne exprimăm aceste valori și să le cerem reprezentanților noștri să le respecte?

După multe strădanii, nou, în Croația, ni s-a permis. Am făcut referendumul, iar poporul a cerut protecție constituțională pentru căsătorie. Sper să se întâmple la fel și în România foarte curând.

Mulțumesc.

VIDEO

Lucrările integrale ale conferinței:

Conferință la Parlament: „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale” (partea 1)

Conferință la Parlament: „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale” (partea a 2-a)


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate