criza de sarcinăMarşul pentru Viaţă

VIDEO. Mărturia Adelinei Duduială cu ocazia evenimentului „Copiii merg la Parlament”: Alungată de familie din cauza sarcinii, a născut la 17 ani, și-a continuat studiile și cariera sportivă, devenind campioană mondială la lupte pe nisip

Originară dintr-un sat de pe lângă Târgu Cărbunești, județul Gorj, Adelina  a rămas însărcinată la 16 ani. Tatăl copilului a întrerupt brusc relația. Când a aflat familia, era prea târziu pentru a o mai putea presa să avorteze, dar au dat-o afară din casă.

Adelina a născut într-un centru maternal din Târgu Jiu o fetiță minunată, pe Nicoleta, acum în vârstă de 6 ani.

Apoi a luat bacalaureatul, a intrat la facultatea de Educație fizică și sport „Constantin Brâncuși” și s-a împăcat cu părinții ei, care sunt și bunicii Nicoletei. Acum, aceștia o ajută să-și crească fetița.

În 2015, după ce a câștigat titlul de campioană mondială la lupte pe nisip, Adelinei Duduială i s-a decernat și distincția de „Cel mai bun sportiv gorjean al anului”.

Ea este dovada vie că, dacă o mamă – fie ea și adolescentă – își naște copilul în pofida presiunilor enorme ale celor din jur de a avorta, ea va ajunge să reușească și în plan profesional.

Sportiva și alte câteva mame care au depășit cu bine o criză de sarcină s-au întâlnit la Parlamentul României cu câțiva parlamentari pro-viață, la prima ediție a evenimentului „Copiii merg la Parlament”. Evenimentul face parte din seria de manifestări Luna pentru Viață 2018 la București, care precedă Marșul pentru Viață 2018 – „O lume pentru Viață”.

VIDEO




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button