VIDEO. Fraţii Cleopatra şi Cezar Stratan au lansat un cântec despre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

La numai trei ani, Cleopatra Stratan, fiica lui Pavel Stratan, intra în Cartea Recordurilor cu şlagărul Ghiţă, devenind cea mai tânără interpretă de succes din istorie. De curând, Cleopatra, acum în vârstă de 15 ani, a lansat, împreună cu Cezar, fratele ei în vârstă de 8 ani, şlagărul Mami, care se apropie de o jumătate de milion de vizualizări pe Facebook.

În familia Stratan, muzica este o afacere de familie. Muzica o compune tatăl, Pavel, şi o cântă copiii, uneori împreună cu tatăl lor. Mama copiilor, rodica, este o prezenţă mai discretă.

„Sper că acest clip le va aminti chiar și celor care nu au suflet – că au”, a scris Pavel Stratan pe pagina sa de Facebook, referindu-se la mesajul din piesa interpretată de copiii săi.

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com.

Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociaţia ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenţia ta, dar noi nu putem face asta.
Aşadar, îţi lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmăreşti sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăţi,
informaţiile relevante pentru tine, familia ta şi alegerile tale.
Pentru a ţi le proteja şi păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ţi se pare că informările şi analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viaţa ta
şi se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru şi altora
şi să susţii financiar, după posibilităţi,
continuarea şi profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoştinţă,
Redacţia Stiripentruviata.ro
Ştiri pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.