eutanasie

Viață nedemnă de viață: programul de eutanasie introdus de naziști

Karl_Binding-148x150
Karl Binding (1841-1920)

de Matthew McCusker, master în Istoria Modernă Timpurie la Universitatea York

Să facem o incursiune în istoria mișcării eugeniste, prezentând programul de „eutanasie” din Germania celui de Al Treilea Reich

Karl Binding (1841-1920)

Termenul de Lebensunwertes Lebens, care înseamnă „viață nedemnă de viață”, a fost formulat de juristul Karl Binding și psihiatrul Alfred Hoche într-o lucrare comună din 1920, Die Freigabe der Vernichtung Lebensunwerten Lebens (Permisiune pentru Distrugerea Vieții Nedemne de Viață). Ei pretindeau că persoanele cu dizabilități grave sau probleme psihiatrice, descrise de autori ca „moarte din punct de vedere mental”, „balast uman” sau „cochilii goale de om”, ar trebui ucise, pentru că erau o povară pentru societate. În primele decenii ale secolului XX, propunerile de acest gen erau tot mai multe, pe măsură ce ideologia eugenistă prindea rădăcini tot mai puternic și era tot mai amplu promovată prin scrierile lui H. G. Wells, Marie Stopes și Margaret Sanger. Aceste idei îl inlfuențaseră și pe Adolf Hitler. Când au câștigat puterea, naziștii au introdus imediat eugenia, începând cu sterilizarea forțată a celor declarați „cu defecte”. Karl Brandt relatează că Hitler i-ar fi spus în 1935 ministrului nazist al sănătății că, dacă izbucnea un război, va introduce un program de „eutanasiere”. I se părea mai simplu de desfășurat sub acoperirea războiului, deoarece, în astfel de circumstanțe, opoziția creștină s-ar fi mobilizat mai greu.

Karl-Brandt-150x150
Karl Brandt (1904-1948)

Karl Brandt (1904-1948)

Planurile pentru programul de eutanasie au fost făcute în vara lui 1939; pe 18 august a devenit obligatorie înregistrarea nou-născuților „cu malformații”. Medicii trebuiau să redacteze rapoarte despre toți copiii cu vârsta de până la trei ani. Acestea erau înaintate unei comisii formate din trei „experți” medicali care revizuiau cazurile și decideau dacă respectivii copii urmau să mai trăiască sau nu. Programul a fost rapid extins pentru toți copiii, apoi și la adulți, în timp ce măsurile inițiale „de precauție” au fost abandonate. La început, s-au stabilit șase „clinici” la care se făceau aceste ucideri. Până la sfârșitul războiului, numărul locațiilor a crescut la treizeci. Era o practică obișnuită ca spitalele și azilele să fie „curățate” de pacienții cu dizabilități. Primele victime au fost pacienții din Polonia ocupată. Programul era condus de Philip Bouhler, Șeful Cancelariei Partidului Național Social-Democrat (nazist), și de Karl Brandt, un doctor care se pronunța în favoarea avortului și era medicul personal al lui Hitler. Programul era cunoscut sub numele de Aktion T4, de la adresa sediului său principal, care era la Berlin, pe Tiergartenstrasse 4.

Creatorii programului erau pe deplin conștienți că, dacă s-ar fi aflat, uciderea pe scară largă a persoanelor cu dizabilități împotriva dorinței părinților și rudelor ar fi produs un scandal de proporții, așa că programul era bine deghizat. Astfel, familiei i se spunea că apăruseră noi tratamente pentru copiii sau rudele lor și că puteau beneficia de ele la clinici de specialitate, pe cheltuiala guvernului. Apoi pacientul era trimis la clinică, unde, după câteva săptămâni, era ucis. Familia era apoi informată că persoana murise din cauze naturale. Erau adesea pregătiți pentru un astfel de rezultat, deoarece el este mereu gata să vină li se spunea cu ceva timp înainte că noile metode de tratament „implicau riscuri”. Metodele de ucidere cuprindeau înfometarea, supradoză de sedative, injecția letală și, în anumite centre, chiar gazarea.

Von-Galen-150x150
Clemens Graf von Galen
(1878 – 1946)

Clemens Graf von Galen (1878 – 1946)

Pe măsură ce războiul continua, procedurile nu au mai fost respectate, iar practica uciderilor s-a extins rapid, fără discernământ și tot mai mult la vedere. În 1941 s-a intensificat opoziția din partea Bisericii Catolice și a unor pastori protestanți. Două evenimente din august 1941 se pare că au contribuit la decizia lui Hitler de a suspenda în mod oficial programul pe 23 august 1941. În data de 3 a aceleiași luni, Clemens August Graf von Galen, Arhiepiscop de Münster, a condamnat zgomotos programul, dezvăluind detalii legate de practicile necinstite prin care erau ascunse aceste crime. Respectivul cleric, care era și Conte de Galen, i-a telegrafiat această predică lui Hitler însuși, provocând un val de șoc în întreaga Germanie. În aceeași lună, la Hof, Hitler a fost huiduit de o mulțime ostilă. Probabil pentru prima dată după mulți ani, se confrunta cu opoziție publică fățișă.

După faza oficială a planului Aktion T4, uciderea celor cu dizabilități a continuat. Aproximativ 73.000 de oameni au fost omorâți în faza oficială a programului dar, în mai 1945, se estima că numărul se poate să fi ajuns la 200.000. Nici măcar sfârșitul războiului nu a dus la încetarea respectivelor practici. Richard Jenne a fost, de exemplu, omorât pe 29 mai 1945 la clinica Kinderfachabteilung din Kaufbeuren, oraș care era deja ocupat de americani de trei săptămâni. Cei responsabili au fost tratați cu maximă indulgență după război. Directorul clinicii, Valentin Faltlhauser, a făcut doar trei ani de închisoare, deși se număra printre cei vinovați de moartea a peste trei sute de copii. Unul dintre aceștia, un băiat de 15 ani, se pare că țigan de origine, a fost ucis după ce a furat ceva de la azil. Prima tentativă a eșuat, căci băiatul și-a dat seama că în cafeaua lui era o substanță ciudată (otravă), dar a doua oară i-au făcut o injecție letală, după ce i-au spus că-l vaccinau împotriva tifosului. Faltlhauser a fost grațiat în 1954 de ministrul de justiție al landului german Bavaria.

Majoritatea celor implicați în uciderea copiilor și adulților cu dizabilități nu au primit nicio pedeapsă, sau au primit pedepse ușoare, unii continuându-și chiar cariera medicală. Nu e de mirare, dacă luăm în considerare că eugenia prinsese teren ca ideologie în toată Europa și America, beneficiind de sprijinul unor politicieni și intelectuali de vârf. Introducerea programului eugenic a avansat rapid după sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Azi, metoda preferată este avortul. Marea Britanie, de exemplu, are legi cu tentă eugenistă explicită, care permit avortarea a 90% din copiii cu spina bifida (n.red. – defect al coloanei vertebrale care necesită îngrijire pe tot parcursul vieții și uneori și operații) și până la 92% din cei cu Sindrom Down.

Uciderile pe motive de eugenie care au început pe scară largă în Germania la finele anilor 1930 au devenit obișnuite azi în întreaga lume.

Sursă: Whyiamprolife.org

Traducere: Ștefana Totorcea

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *