miracolul vieţii

Viața este TOT ce avem. Și o primim gratis, în dar

IMG_3492-prelucrat-v1-rs

 

Cu ocazia Marșului pentru viață 2015 „Fiecare viață este un dar”, asociația Studenți pentru viață a lansat cinci concursuri. Vă prezentăm mai al patrulea eseu din cadrul secțiunii Concurs de eseuri sau povestiri pe tema „Fiecare viață este un dar”.

Articol preluat de pe Studenți pentru viață

Autor: Oana Maxim, Botoșani

Văzând ceea ce se întâmplă în societate și percepția pe care unele persoane o au despre mica făptură din pântecele mamei, am început să mă gândesc serios la cauzele care îi împiedică pe oameni să înțeleagă valoarea unui copil și să se gândească mai mult la factorii externi (stare materială, posibilități de întreținere, carieră, succes pe plan profesional).

Am ajuns la ideea că omului îi este foarte greu să aprecieze ceva ce nu percepe cu ajutorul simțurilor, pentru că este dependent de simțuri. Chiar dacă mămica simte unele schimbări din momentul în care rămâne însărcinată, totuși nu se poate asemăna cu momentul în care ochișorii copilului se deschid pentru prima dată la chipul mamei. Astfel, tendința viitoarei mămici și a celor ce o înconjoară este să se raporteze mai întâi la lucrurile materiale și această tendință devine mai importantă decât minunea care se produce în pântecele femeii: nașterea unei alte vieți.

Dar ce este viața până la urmă? Nu este oare darul pe care noi toți l-am primit în momentul în care mamele noastre au spus „DA” vieții? Nu este oare ce avem noi cel mai de preț, lucrul pentru care muncim din greu, ne sacrificăm, la care nu suntem niciodată pregătiți să renunțăm și pe care marea majoritate îl apreciem cel mai mult în momente critice?

Câți dintre noi nu ar da orice pentru a-și prelungi viața, pentru a ajunge să aibă o viață fericită, încununată cu reușite, cu mulțumire și liniște sufletească? Oare chiar avem nevoie neapărat de un necaz sau de o nenorocire în viața noastră pentru a descoperi cu adevărat că viața este TOT ce avem?

Din păcate, adesea așa se întâmplă. Atunci când omul cunoaște suferința pe propria-i piele, începe să privească dincolo de aparențe, să se întrebe cum și de ce a ajuns în starea în care se află, ce îl poate ajuta să se ridice și să își continue drumul mai departe, sau pur și simplu care îi este rostul și de ce nu își află liniștea în ceea ce face.

Să ne gândim puțin la un caz de îmbolnăvire gravă a unei rude (mamă, tată, frate, soră etc). În momentul în care aflăm de o boală gravă, de un diagnostic dur care nu lasă loc speranței, este inevitabil ca o stare de neliniște, de neputință sau tristețe să nu ne cuprindă. Atunci începem să acumulăm în interiorul nostru tot felul de amintiri, gânduri, sentimente, speranțe, rugăciune și dorința de a face orice ne stă în putință pentru a ajuta persoana suferindă. Nu-i așa că cel mai mare dar pe care am putea să i-l oferim ar fi zile din propria viață, picături din propria sănătate, firimituri din a noastră vitalitate?

Cine ar putea să își privească mama sau tatăl murind fără să se simtă neputincios că nu poate să îi dăruiască din propria viață, pentru că, la rândul său, viața i-a fost dăruită de aceste două persoane minunate care l-au crescut, învățat, sfătuit, ascultat, îndrumat și ajutat oricând a avut nevoie?

Sau ce om ar putea să își privească un frate sau o soră murind, fără a rememora toate momentele, năzbâtiile, râsetele și năzdrăvăniile pe care le făceau împreună, pe care le împărțeau și le trăiau cu maximă intensitate, fără a vrea să își dăruiască propria viață doar pentru a prelungi zilele acelui frate sau prieten, acelei surori sau și prietene?

Analizând puțin, realizăm că, într-adevăr, viața pe care nu putem să o definim cu prea multe cuvinte din punct de vedere fiziologic decât prin bătăile inimii, respirație sau alte aspecte care ne indică prezența vieții, este cel mai mare dar pe care îl avem și pe care, în unele situatii, ne-am dori să îl dăruim la rândul nostru mai departe.

Viața este motivul pentru care astăzi ne aflăm aici (oriunde ar fi acest loc), motivul pentru care spunem: „Sărut mâna, mamă!” și „Sărut mâna, tată!”, motivul pentru care respirăm, vorbim, simțim, iubim și multe altele.

Viața este cea care ne dă toate oportunitățile pe care ni le-am putea dori! Muncim pentru a avea o viață fără griji, iubim pentru a avea o viață frumoasă, ajutăm pentru a avea o viață bună, ne întemeiem o familie sau urmăm calea pe care inima ne-o indică, pentru a avea o viață împlinită. Alergăm zilnic după idealuri,  muncim mult,învățăm și ne străduim să creștem permanent (spiritual, material, profesional), dar uităm să ne mai oprim nițel, să ne odihnim sufletul, să ne limpezim gândurile și să ne liniștim cugetele.

Să ne gândim puțin și la „mititeii” din burticile mamelor. Ei au viață, fiind cel mai fraged „stadiu”, dacă am putea să îl numim așa. Ei bine, fiind o făptură vulnerabilă, mică, dar care are în propriile celule aceeași viață pe care o avem și noi (căci nu ne-a adus barza pe niciunul!), ei trebuie să fie protejați și îngrijiți cu mare atenție până când devin capabili să intre în contact cu lumea de dincolo de burtica mamei.

E ca vorba aceea: „Nu uita niciodată de unde ai pornit!” Ei bine, tot de acolo am pornit și noi, de la momentul concepției, când mama și tata ne-au dăruit și nouă din celulele și din materialul lor genetic. Trecând zilele și săptămânile, ne-a adăpostit pantecul mamei călduț și confortabil. Era tot ceea ce aveam în acel moment. Uneori mama ne cânta, alteori vorbea cu noi, ne povestea, ni se destăinuia, așa încât relația dintre noi a devenit una cu adevărat unică și deosebită.

Chiar dacă poate a întânit unele obstacole sau probleme, mama mereu ne-a liniștit cu o mângâiere, cu o șoaptă, spunând: „Totul va fi bine! Mami are grijă de tine!”. Cu ce am putea noi să echivalăm tot ceea ce trăim din primul moment al concepției și până în momentul de acum? Cu absolut NIMIC.

Cât de minunat trebuie să fie a simți cum o nouă viață se dezvoltă în tine! Ce simte cea care trece prin tot felul de sentimente – de la stările de rău, momentele în care îi asculți inimioara propriului copil, primul picioruș în burtă, durerile nașterii și până la primul contact cu bebelușul – dacă nu împlinire și fericire? Ce om mai poate șterge cu buretele absolut toate cele enumerate mai înainte doar privind ochii sau ascultând primul plâns al copilului? NIMENI. Doar mama.

Așadar, ea este cea care înțelege cel mai bine ceea ce înseamnă darul sfânt al vieții în toate formele ei, deoarece, pe lângă propria experiență și propriile trăiri, ea este și cea care poate să aducă pe lume o altă viață. Ea este cea care spune „MULȚUMESC!” din toată inima și tot ea este exemplul viu și grăitor care ne ajută pe noi ceilalți să înțelegem acest minunat dar pe care îl avem.

În mod cert, FIECARE VIAȚĂ ESTE UN DAR!Trebuie doar să ne dorim să descoperim acest lucru, pentru că, în sinea noastră, deja îl conștientizăm, însă trebuie să trecem prin unele experiențe pentru a fructifica și prețui cea mai mare avuție pe care – culmea! – o  primim gratis!

Noi ne-am primit darul! De acum este responsabilitatea noastră să îi ajutăm și pe alții să îl primească pe al lor și putem face acest lucru prin susținerea mamelor însărcinate, prin ajutor, sfaturi și bunăvoință. Trebuie să respectăm dreptul la viață al fiecărui copil pentru că și dreptul nostru la viață a fost respectat. Așa cum noi ne bucurăm de tot ce ne dăruiește Bunul Dumnezeu, tot așa trebuie să îi oferim șansa oricărui prunc să se bucure, să își bucure părinții, să le mulțumească pentru că au spus „DA” vieții și să îi iubească din tot sufletul.

Fiecare viață este un dar!


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button