miracolul vieţiisarcină

Viața cu cvintupleți: Cei cinci născuți dintr-o dată s-au adăugat celorlalți trei copii ai familiei

de Redacția Stiripentruviata.ro

Medicul se uită pe ecranul ecografului și numără:

„Unu…, doooi…, treeei…, patruuu… cinci!”

„Am auzit bine? CINCI??? Au început să-mi tremure picioarele de emoție și prima mea reacție a fost să râd”, scria, în urmă cu trei ani și câteva luni, australiana Kim Tucci pe o rețea de socializare. „Vedeam clar entuziasmul de pe chipul soțului meu, Vaughn, în timp ce-mi spunea: «Vom trece cu bine prin asta»”.

Au crezut că vor avea încă un copil, pe al patrulea, dar s-a dovedit că urmau să aibă încă cinci! Kim Tucci avea deja un băiețel, pe Kurt, și două fetițe când ea și soțul au aflat  vestea. Se gândiseră că ar mai putea naște un băiețel. Și așa a și fost. Doar că acesta venea pe lume împreună cu… alte patru fetițe! Șansa de a avea cvintupleți, adică de a cinci copii formați într-o singură sarcină, este de una la 55 de milioane.

Medicii s-au temut că sarcina ar putea pune presiune prea mare pe organismul mamei și i-au sugerat „reducerea” ei – un termen aparent benign, care însă desemna un multiplu avort selectiv. „După prima ecografie, mi s-a spus să putea face o selecție, pentru a le oferi cele mai bune șanse la viață celor doi pe care urma să-i păstrez”, povestește Kim. Dar  cum s-ar fi putut hotărî la care din ei să renunțe?

„Când am văzut pe YouTube în ce consta procedura de «selecție», am plâns. Nu aș fi putut face așa ceva niciodată! Unii puteau jura că eram egoistă, pentru că refuzam să asigur pentru doi dintre copii cele mai bune șanse de supraviețuire!! Dar eu un lucru știam: că îi iubeam deja pe toți cinci și că mă simțeam tot mai legată de ei pe măsură ce le auzeam bătăile inimii [la ecograf]”, povestește  australiana. „Bătăile de inimă înseamnă viață, așa că tot ce știam era că aveam să fac totul pentru a-i aduce sănătoși pe lume.” Faptul că prețuiește viața i-a dat puterea de a refuza propunerea medicilor de a avorta o parte din cei cinci copii care creșteau în pântecele ei.

Pe Kurt, primul ei copil, îl născuse cu puțin înainte să împlinească 18 ani. Băiatul s-a născut prematur, la șapte luni, prin cezariană de urgență, iar medicii nu au fost siguri că avea să supraviețuiască. Kurt s-a dovedit însă un luptător, cu toate că și-a pierdut auzul. Timpul petrecut cu el la Neonatologie a făcut-o pe Kim părtașă la lupta și suferința părinților de prematuri. Fără să știe, aceasta a pregătit-o pentru viitoarea sarcină cu cvintupleți.

Nu i-a fost ușor în timpul sarcinii. A avut dureri de spate, iar noaptea mergea și de 12 ori la toaletă. Mânca aproximativ 6.000 de calorii pe zi.

Cvintupleții s-au născut prin cezariană la 28 ianuarie 2016, asistați de o echipă de 50 de medici și asistente medicale.

(articolul continuă mai jos)

Deși s-au născut sănătoși, cei cinci copilași, Keith, Penelope, Beatrix, Tiffany și Allison, au rămas câteva luni la spital.

(articolul continuă mai jos)

După naștere, mama lor a publicat fotografii cu ei realizate de Erin Elizabeth, celebra fotografă de bebeluși, și a scris pe o rețea de socializare:

„100 de degete în pântece și 6 inimi bătând la unison. Corpul meu a purtat una dintre cele mai mari bătălii pentru a aduce pe lume cu bine toți cei cinci bebeluși. Tot ce am făcut am făcut pentru ei ❤”

(articolul continuă mai jos)

După nașterea copiilor, firmele și oamenii obișnuiți, care aflaseră de pe Facebook de aventura lor, le-au oferit tot sprijinul. „Mă simțeam copleșită de gândul că trebuia să cumpăr cinci pătuțuri, cinci scaune de mașină, o cantitate industrială de scutece și de lapte praf”, scria Kim Tucci pe Facebook când cvintupleții au împlinit un an.

(articolul continuă mai jos)

„Ce părinte se simte pregătit să facă față la creșterea a cinci copii dintr-o dată? Și mai era și faptul că mi s-a prescris odihnă la pat timp de câteva luni după naștere!”.

Dar s-au găsit mari companii producătoare care le-au oferit scutece și cărucioare, iar mamele din diverse organizații de profil au sărit cu sfaturi, sprijin moral și… baby-sitting cu ceilalți copii, în timp ce mama lor se refăcea sau îngrijea nou-născuții! „Nu le pot mulțumi îndeajuns tuturor celor care ne-au ajutat în mod voluntar”, spunea mama în apropierea sărbătorii Crăciunului din anul 2016.

(articolul continuă mai jos)

În curând, familia va sărbători un nou Crăciun și un nou Revelion împreună. La anul, cvintupleții vor împlini trei ani, iar mama lor 30. Acum sunt o familie de 10 persoane!

Surse: Live Action, Facebook

Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close