bioetică

Vasile Astărăstoae: „Dreptul la viață – între tratamente inutile și eutanasia economică”

Prezentarea de mai jos a fost făcută de Președintele Colegiului Medicilor din România la Seminarul Internațional de Medicină și Teologie de la Bistrița (12-13 mai 2014) – secțiunea „Implicații bioetice în deciziile medicale”. Intertitlurile aparțin redacției.

Tema conferinței interdisciplinare „Medicină și Teologie” reflectă nucleul mistic și mitic al profesiei medicale și faptul că spiritualitatea are un rol esențial în medicină.

Pentru prezentarea mea mi-am ales o temă puțin discutată. Deși este o realitate, lumea o evită, pe acel principiu al politicii corecte. Să discutăm despre eutanasia economică, plecând de la principiul dreptului la viață.

De regulă, în literatura de specialitate, dar și în cea etică, nici cei mai aprigi utilitariști sau radicali eticieni în domeniu, cum ar fi Peter Singer, nu au curajul de a recunoaște că punctul lor de vedere conduce spre eutanasia economică. Își acoperă argumentele și își construiesc ipotezele pe cu totul alte principii decât eutanasia economică.

Dreptul natural și dreptul la viață

În primul rând, aș vrea să discut despre dreptul la viață. A fost până la urmă reglementat și în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Dreptul la viață pleacă de la drepturile naturale, care au mai multe definiții, dar cea mai larg acceptată se constituie într-un ansamblu de norme și principii imuabile, cunoscute în decursul istoriei de la antici până la Hugo Grotius (n.red. – filosof și teolog olandez din secolul al XVII-lea, unul din primii teoreticieni ai dreptului natural).

Sofiștii au fost primii care au introdus trei reguli principale pentru drepturile naturale, și anume faptul că legile cetăților sunt norme pe care le fac colectivitățile, în timp ce dreptul natural  este un drept divin și poate să fie ulterior dezvoltat. Dreptul natural îl găsim și în cele 10 porunci, îl găsim și la apostolul Pavel când vorbește despre omul interior (n.red. – lăuntric), la Aristotel…

Aș vrea să subliniez că, înainte de Hugo Grotius, cei care au fundamentat dreptul natural a fost cei de la Școala din Salamanca.

Este de remarcat că, într-o epocă în care Inchiziția era atotputernică, iezuiții din școala de drept de la Salamanca au vorbit despre dreptul natural, vorbind despre dreptul la viață și apărând drepturile indienilor din America Latină. Este un lucru care trebuie subliniat. Deseori trebuie să iei atitudine, iar aceasta trebuie fundamentată pe principii etice.

Secularizarea dreptului natural

Hugo Grotius este cel care a fundamentat aceste drepturi (naturale). Din păcate, el le-a și secularizat. Pe de o parte, este de apreciat opera intelectuală, pe de altă parte este un pas înapoi, pentru că, prin desacralizarea dreptului natural, deja l-ai trecut în sfera normativă a colectivității și i-ai luat acel nucleu mistic care îl făcea imuabil și ubicuu.
Hugo Grotius de fapt introduce ideea de contract social chiar și în cadrul dreptului natural. Este fantastic că această operă mai puțin cunoscută, scrisă ca teză de absolvire a universității, la vârsta de 13 ani. Hugo Grotius a fost într-adevăr un geniu care a terminat la 13 ani universitatea.

Relativismul și noțiunea de corectitudine

Între drepturile naturale, un drept fundamental este dreptul la viață. Aceasta este și rațiunea pentru care este exclusă pedeapsa cu moartea în țările în care se mai acceptă aceste drepturi.

În epoca contemporană, construită pe ipocrizie, pe politică corectă, care golește de conținut valorile, avem un atac nemaiîntâlnit al relativismului asupra drepturilor naturale. Relativismul spune că trebuie să ne raportăm la geoda temporo-spațială în care se găsește o anumită colectivitate și că nu poate să existe un sistem etic construit pe criterii obiective pentru că evoluția fiecărui grup sau populații este diferită.

Cu alte cuvinte, dacă acceptăm relativismul, și dacă acceptăm un alt principiu care acum este des utilizat, corectitudinea, în aceste condiții trebuie să acceptăm și nazismul, și comunismul, și darwinismul social.

Corectitudinea despre care se vorbește face excepție de la bine. Și utilitariștii spun: „cota cea mai mare de bine, cota cea mai mare de fericire pentru cât mai mulți”. Corectitudinea spune „respect norma”. Este cel mai simplu. Dar, dacă acea normă face rău, dacă ești corect, poți să faci rău. Și încalci principiul care spune să faci bine, principiu esențial al bioeticii moderne.

Noțiunea de tratament inutil

După procesul de la Nürnberg, darwinismul social nu a mai fost utilizat ca denumire. În schimb, încet-încet, începe să fie utilizate alte concepte, iar în medicină a apărut noțiunea de „tratamente inutile”. Nimeni nu are curajul să vorbească despre eutanasie economică. Dar, dacă ne uităm la ce înseamnă „tratamente inutile”, observăm că, de fapt, pe rațiuni economice și, uneori, pe noțiuni pseudo-utilitariste, de fapt introducem în medicină eutanasia economică.

Au început să fie elaborate tot felul de definiții tocmai pentru a justifica acest tip de tratament și abandonarea pacientului. Pentru că avem criterii: stabilim ce înseamnă o procedură inutilă, un tratament inutil. Spuneam că de argumente pseudo-utilitariste, pentru că acest calcul este foarte simplu. Cât cheltuim noi cu un asemenea pacient? Cu aceste sume, am putea să rezolvăm „n” probleme. Nu știu dacă e bine sau rău, dar o mare parte a lumii medicale a început să îmbrățișeze acest concept. Și atunci introducem proceduri de reanimare, pe protocoale și pe ghiduri. Dacă nu a răspuns într-un anumit interval de timp, nu mai continuăm reanimarea, pentru că este un procedeu inutil, nu știm ce se  întâmplă în continuare etc.

Schneidermann și colaboratorii au introdus și criterii calitative și cantitative. Așadar, lucrurile ar putea fi foarte simple, pentru că avem (criteriul) calitativ: nu aduce niciun beneficiu persoanei; avem cantitativ, pentru că, pe calculul empiric și pe procentele statistice, rezultatele sunt care sunt; și, în aceste condiții, se spune acolo că orice tratament care doar prelungește starea de inconștiență (cu alte cuvinte, deja persoana este definită prin starea de conștiență), și dacă nu pune capăt dependenței de terapie, atunci el este inutil.

Întrebarea care se pune este: În bolile cronice se păstrează starea de conștiență, dar pacientul este dependent toată viața de tratament – pasul următor nu ar fi să eliminăm din acest calcul starea de inconștiență și să păstrăm partea a doua? Și atunci tratament inutil este și la oamenii bolnavi cronic. La o scleroză multiplă de ce îi mai dau tratament, când știu că peste 30-40 de ani, rezultatul este același? Cu banii pe care îi cheltuim cu fiecare pacient cu scleroză multiplă nu am putea să tratăm diareea la copii?

Protocoalele medicale afectează ethosul profesiei medicale

Aceste concepte, la ședința de la Consiliul Europei s-au și aprobat într-un ghid lung, care introduce și la copil noțiunea de tratament inutil. Ele le dau dreptul de a decide altora (decât pacientului – n.red.). Și vin împotriva ethosului profesiei medicale, care se bazează pe două tradiții:

tradiția asclepiană (a ști) – să știu să fac ghiduri, să fac protocoale, să merg pe criteriul statistic

tradiția samarineană – relația (cu pacientul) este individuală, iar un pacient care se prezintă în fața unui medic, indiferent că acel criteriu statistic spune că 90% din persoane trebuie să fie într-un fel abordate, tu nu știi dacă el face parte din cei 90% sau 10%

Deci renunți la individualizare, renunți la un vechi principiu al medicinei: „Nu există boli, ci există bolnavi”. De aceea, o astfel de abordare este periculoasă pentru început.

Pentru a pune un echilibru legat de dezvoltarea acestui concept, există în medicină un indicator care se numește „mortalitate evitabilă”. Pe acest indicator se spune că trebuie să faci orice, în condițiile în care, în alte condiții de lucru, o anumită boală poate să fie tratată, poate să fie vindecată sau poți să prelungești viața.

Tratamentele inutile și eutanasia economică

Din păcate, rațiunile economice acționează în țările în curs de dezvoltare. Vă dau doar câteva exemple. Pe proasta finanțare a sistemului, eu zic că în România există o anumită eutanasie economică. Lista de așteptare la bolile care se însoțesc de invaliditate și infirmitate. Vorbeam de scleroza multiplă. La ora actuală, scleroza multiplă poate să fie ținută sub control și pacientul poate fi integrat, calitatea vieții lui este foarte bună. Sunt 500 de pacienți pe listele de așteptare. Sau, cum era până la 1 mai, hemofilia, la care tratamentul se făcea numai în acutizare. De la 1 mai s-a introdus totuși programul prin care, de la depistare și până la 18 ani, se face tratamentul săptămânal, astfel încât o astfel de persoană să fie integrată social, pentru că la ora actuală vedeți în Europa hemofilici care fac sport, hemofilici care sunt integrați social.

La finalul vieții se poate aplica doar principiul beneficienței actului medical

În ceea ce privește finalul vieții, căci acolo sunt tratamentele inutile, există două viziuni opuse:
calitatea vieții
valoarea vieții

Unii spun că valoarea vieții este intrinsecă și infinită, iar infinitul nu poate fi partajat sau evaluat, iar alții spun că viața trebuie să fie apreciată pentru valoarea sa instrumentală.

Deja, la sfârșitul vieții, este foarte greu să aplici cele patru principii ale bioeticii (respectarea autonomiei – capacității de a alege a pacientului, binefacerea, nefacerea de rău, dreptatea – distribuția echitabilă a costurilor și beneficiilor – n.red.).

Iar la copii cu atât mai puțin: despre ce autonomie vorbim la nou-născuți sau la copii? Decid alții pentru ei. De aceea, nu mai putem apela decât la un principiu: a face bine.

Noi am tradus în română foarte des beneficiența prin binefacere, dar nu este bine, pentru că oricum este urmată de celălalt principiu: să nu faci rău.

Concluzie

Fiecare viață are o valoare infinită. Infinitul nu poate fi multiplicat, nici scindat. O viață scurtă are aceeași valoare ca o viață lungă. Ceea ce ființa umană poate face este o manifestare a ceea ce este și nu invers.

Într-o societate utilitaristă și pragmatică, prin politicile bazate pe conceptul inutilității, acum atât de des vehiculat prin toate ghidurile și protocoalele, fără un control etic și fără o dezbatere profundă, nu una superficială, nu facem decât să deschidem o pantă alunecoasă spre eugenie, eutanasie și, mai ales, în politicile publice, spre eutanasia economică, pe care trebuie să o recunoaștem și să nu fim ipocriți. Și, dacă o recunoaștem, să luăm măsuri ca ea să fie exclusă.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *