eutanasie

Un nou drept: dreptul la moarte

Articol preluat de pe Cultura vieții

Europa se transformă într-un continent straniu. A legiferat uciderea copiilor nenăscuți. A abolit pedeapsa cu moartea, fără a lua în seamă severitatea crimei, dacă ucigașul ucide unul sau, simultan, zeci de oameni, ori dacă crima e premeditată, făcută cu cruzime, ori din ură pentru cei uciși. Unele țări europene au legiferat eutanasia și suicidul asistat, practici care deja rezultă în uciderea intenționată a multor bolnavi și vârstnici fără ca autoritățile să intervină. În ultimii ani se vorbește tot mai des despre o obligație a vârstnicilor să accepte eutanasierea voluntară la 75 de ani pentru a nu deveni o povară pentru norocoșii lor copii pe care nu i-au avortat și cărora le-au permis să vadă lumina zilei.

Și tot în ultimii ani se cere insistent recunoașterea unui nou drept, dreptul la moarte. Dreptul la moarte nu trebuie confundat cu “dreptul” la eutanasiere ori la suicid asistat care, cel puțin în teorie, e disponibil în unele țări occidentale doar la cerere și cu acordul experților medicali. E vorba de un “drept” la moarte în sine, pentru toți cei care o cer, cu sau fără motiv. În alte cuvinte, dacă cineva cere să i se ia viața, societatea trebuie să-i împlinească doleanța și să-l ucidă. Un caz recent care exemplifică acest trend bizar parvine din Belgia, tara morții care anul trecut a legalizat eutanasierea copiilor. Un deținut belgian, condamnat la închisoare pe viață pentru omor, a cerut să i se permită să fie eutanasiat iar tribunalele i-au admis cererea. Bizar, nu? Adică, Europa, socotindu-se civilizată, a abolit pedeapsa cu moartea pentru omor, dar permite ucigașului să fie, într-un fel, executat la cerere. Astfel de anomalii și aberații în numele “drepturilor omului” pot apare doar în Europa zilelor noastre, în Europa declinului moral și al confuziei valorice de început de Mileniu Trei.

Comentariul de astăzi vă informează privind geneza și evoluția, în gândirea și practica Europei, a presupusului “drept” la moarte. Anticipăm că e doar o chestiune de timp până când Curtea Europeană a Drepturilor Omului va recunoaște acest drept. Ne așteptăm, de asemenea, ca unele din țările “progresiste” ale Europei (a se citi Scandinavia ori Beneluxul) să enunțe, în constituțiile lor, un “drept” la moarte iar apoi, prin metode neocoloniale și constrângere economică, să-l exporte în restul Europei și în țările sărace. Au făcut-o deja privind alte maladii occidentale, printre ele avortul, căsătoriile homosexuale, și transgenderismul. De ce nu, deci, și “dreptul la moarte”?

Declarația Universală a Drepturilor Omului

Adoptată de comunitatea internațională în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului afirmă, în Articolul 3, că fiecare persoană are dreptul la viață. Niciunde în Declarație nu se menționează un “drept” la moarte – cuvântul “moarte” nu apare de fel. Declarația a fost adoptată la 3 ani după terminarea celui mai oribil conflict armat din istoria omenirii, când omenirea era sătulă de moarte și înfometată după viață, privind cu încredere reînnoită spre viitor, nu spre un final oarecare. Câteva decenii mai târziu, însă, gândirea europeană începe să fie dominată de reversul acestei perspective: privește spre moarte nu spre viață. Nici Nietzche, nici ideile lui tenebroase nu au murit…

Cum era de așteptat, noțiunea de “drept la moarte” a pornit din Olanda “progresistă”, tara de adopție a fondatorului ateismului modern, Baruch Spinoza, și prima țară din lume care a legalizat eutanasia. Straniu, zicem noi, considerând că vreme de multe secole Olanda protestantă și calvinistă a fost un bastion al gândirii, practicilor și valorilor creștine tradiționale. Lucrurile însă s-au schimbat radical în anii 1960, când cultura tradițională a abandonat spațiul public, cauzând un vid moral care a fost umplut de o cultură nouă impregnată de o sexualitate anormală, promiscuitate, droguri, nonconformism, ateism, și un cult al morții. În 1969, medicul olandez J.H. Van den Berg a publicat o carte influentă despre impactul tehnologiei medicale moderne asupra eticii medicale. Jurământul hipocratic, afirmă el, devenise incompatibil cu progresul medical. Berg a lansat ideea eutanasierii voluntare, dar și uciderea involuntară a persoanelor suferinde de boli incurabile, ori a bătrânilor suferinzi de demență. La scurt timp după publicarea cărții lui Berg, sondajele de opinie olandeze deja indicau că tot mai mulți olandezi deveniseră toleranți față de eutanasie și uciderea vârstnicilor suferinzi.

Cu toate acestea, Olanda a continuat să interzică eutanasia prin lege, dar cazurile de eutanasiere, voluntară ori involuntară, au devenit tot mai numeroase. Punctul de turnură, însă, a fost cazul doctorului Geertrudia Postma, care și-a ucis mama. Tribunalele olandeze au decis că eutanasierea ființelor umane e permisă atâta timp cât e motivată de eliminarea durerii pacienților, dar interzisă dacă e motivată de uciderea în sine a pacienților. Postma a fost găsită vinovată de omucidere, motivația ei fiind uciderea mamei ei. Cu toate acestea, Postma a fost condamnată la o pedeapsă foarte lejeră: o săptămână de închisoare cu suspendare. Cazul Postma a propulsat mișcarea pro-eutanasie olandeză, iar numărul cazurilor de eutanasiere a crescut vertiginos. Mesajul tribunalelor olandeze din anii 70 a fost clar: eutanasia în Olanda e ilegală dar tolerată. Reacția publicului olandez la decizia tribunalelor a fost pozitivă.

Olanda anilor 1990

În 1990, guvernul olandez a lansat o investigație oficială privind eutanasia în Olanda, descoperind că în anul acela 2.300 de persoane au fost eutanasiate, cu toate că, strict vorbind, eutanasia era încă ilegală. A descoperit, în plus, că în 1990 peste 20.000 de persoane au fost ucise în Olanda prin proceduri medicale fără consimțământul expres al pacienților. În plus, un număr neidentificat de persoane au fost ucise involuntar, printre ele copii nou născuți dar bolnavi ori cu disabilități, copii cu boli incurabile, ori persoane bolnave psihic. În 1993, Parlamentul Olandei a promulgat reguli stringente pentru a asigura că eutanasierea e făcută doar voluntar. În acest fel, de facto, Olanda a transformat eutanasia dintr-un delict penal într-o simplă chestiune birocratică.

În 1995, 3.600 de persoane au murit în Olanda grație asistenței medicilor. Pe lângă ele 238 au murit prin suicid asistat, și 913 au fost ucise involuntar de către medici, adică fără consimțământul pacienților. Studii făcute în 1996 indicau că 60% dintre cazurile de eutanasiere nu erau raportate la autorități de fel. Eutanasia deja era practicată fără aplicarea pedepselor penale cu toate că, în teorie, eutanasia încă era interzisă în Olanda prin lege. Un sondaj de opinie din 1999 indica că 56% dintre pacienții care cereau să fie eutanasiați o făceau pentru a nu-și “pierde demnitatea”, iar 47% pentru a-și “opri suferința și durerea”. Doar în aprilie 2001 a fost eutanasia dezincriminată în mod oficial în Olanda.

O pantă alunecoasă

Încă din anii 70 eutanasia în Olanda a luat-o pe o pantă foarte alunecoasă și, din nefericire, într-o singură direcție: spre moarte și justificarea uciderii oamenilor pe motive tot mai numeroase, triviale și de la o vârstă tot mai redusă. Cu permisiunea părinților, copiii olandezi între 12 și 16 ani au dreptul la suicid asistat. Inițial, copiii puteau fi eutanasiați fără acordul părinților, dar după ce comunitatea internațională a vociferat numind această practică barbarism, legislația Olandei a fost modificată să permită sinuciderea asistată a copiilor doar cu acordul părinților. În 2004 un spital renumit din Olanda a cerut guvernului olandez modificarea în continuare a legii să permită eutanasierea copiilor sub 12 ani în condițiile în care suferința lor e “atât de severă încât nou născuții nu au speranța de viitor”. Un caz cu totul bizar a implicat o tânără anorexică care a cerut să fie eutanasiata din acest motiv. A fost eutanasiată.

Majoritatea covârșitoare a publicul olandez agreează legislația: un sondaj de opinie efectuat în 1998 indică faptul că 77% dintre olandezi erau de acord cu eutanasierea involuntară și doar 76% cu eutanasierea voluntară.

La orizont, însă, apare un nou concept, o nouă tendința – eutanasierea la cerere, cu sau fără motiv; așa numitul “drept la moarte”. Acesta e promovat de Societatea Olandeză pentru Eutanasia Voluntară, care cere să-i fie acordat oricărei persoane care “e sătulă de viață”. Din 2003 încoace se vorbește în Olanda despre “pilulele de sinucidere” care să fie vândute oricărei persoane care nu mai vrea să trăiască. Un incident care ajută la înțelegerea acestei mentalități s-a petrecut, însă, cu ani înainte, în 1991. Fiul de 20 de ani al unei femei s-a sinucis după ce a fost respins de prietena lui, iar celălalt fiu al ei a murit de cancer. Mama a căzut în depresie și a cerut doctorului să o eutanasieze și să fie îngropată între cei doi fii ai ei. Dorința ei a fost împlinită. Terapeuții olandezi, de fapt, spun că dacă o persoană deprimată nu își poate reveni prin terapie și vrea să fie eutanasiată, medicii au obligația să o asculte. Cu alte cuvinte, dreptul la moarte trebuie acordat fiecărei persoane care “suferă prin faptul că este în viață”.

AFR vă recomandă: Vă recomandăm un articol din care ne-am inspirat pentru materialul nostru de astăzi, scris de Joe Carter și intitulat “How the right to die came to Europe:” partea I si partea a II-a

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

One Comment

  1. Dece vorbiti despre abolirea pedepsei cu moartea ca si cand ar fi ceva gresit? Cine suntem noi sa luam viata altui om? Indiferent care au fost cauzele crimei si ce fel de crima a fost comisa cu premeditare sau fara, cu deosebita violenta etc. orice persoana are dreptul la viata si doar Dumnezeu este cel care hotaraste cine si cand moare nu noi.Ce fel de oameni cu frica de Dumnezeu sunteti daca sustineti pedeaspa cu moartea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *