Un handicap ca al meu înseamnă moarte sigură pentru mulţi copii nenăscuți

ashleypondering

Sursa: AncientPathBlog

Luna ianuarie mă face mereu să reflectez asupra vieţii: viața mea, viaţa celor din jurul meu cu tot ce are sfânt în ea. Potrivit standardelor lumii, eu am un handicap. Spre deosebire de povestirile pe care le-am scris, eu nu sunt victima unui atac din partea unui rechin sau a unui anaconda…. De fapt, eu nu sunt deloc o victimă.  Am venit pe lume aşa. M-am născut înainte de zilele în care examinările cu ultrasunete făceau parte din analizele standard. Invaliditatea mea a fost o surpriză totală pentru părinții mei, pentru medici și pentru micul oraș unde m-am născut.

Recent am vorbit cu mama despre acea zi. Mi-a spus o poveste pe care am auzit-o de multe ori și de care şi acum mă minunez când o aud. Eu sunt a treia din cinci fraţi. Nu era prima oară când părinții mei se duceau la spital pentru o naştere. Ştiau ce însemna. Însă, de data aceea, rezultatul a fost diferit. Nu i-au dat tinerei mame copilul. Toţi se mişcau în tăcere prin cameră, toţi preocupaţi, fiecare concentrat la ceea ce trebuia să facă. Când, în cele din urmă, doctoriţa s-a apropiat de patul ei, i-a spus nişte cuvinte care şi astăzi răsună în mintea mamei… „Înainte de a vedea copilul, trebuie să vă spun că e ceva în neregulă cu fetiţa”. Nu pot să-mi imaginez acum durerea la auzul acestor cuvinte. Vedeţi dumneavoastră, acum am patru copii; și, drept să vă spun, singurul lucru pe care îl dorisem pentru ei era să fie sănătoşi. Puteau să fie fără păr, să aibă un corn în frunte pe viaţă… Dar, te rog, Doamne, fă-i să fie sănătoși! Închipuiţi-vă ce-a fost în sufletul meu, fără nici o idee de ceea ce era în neregulă, aşteptând într-un pat de spital cu braţele deschise şi goale… „e ceva în neregulă cu fetiţa”. Cum e posibil să desluşeşti ceva în vâltoarea de emoţii care însoțeşte o astfel de frază? De la o bucurie totală, la o disperare totală, datorită câtorva cuvinte rostite.

Desigur, așa după cum mulți dintre voi știți deja, acel ceva greșit este o parte din braţul meu drept. Nimic deosebit pentru mine sau pentru cineva care mă cunoaște cu adevărat, dar asta este o lecție învățată prin ani de experienţă. Nimeni nu putea fi sigur că nu mai erau şi alte probleme. Nu era greu de bănuit. Dacă îi lipsește un braț, poate că mai e şi altceva ce încă nu se vede! Adevărul este că nu știau nici ei. Părinții mei se duseseră la spital să îşi primească cel de-al treilea copil „normal” și mă primiseră pe mine.

S-au întors acasă împovăraţi de griji, cu mine în braţe. N-aveau nimic de făcut decât să aștepte, să se întrebe, să se roage și să se străduiască să nu-şi mai facă griji. Și așa au făcut. Au oftat de ușurare când am învățat să merg de-a buşilea. L-au lăudat pe Dumnezeu când am învățat să-mi leg șireturile, să scriu și să folosesc furculiţa şi cuţitul în acelaşi timp. Mama stătea pe aleea noastră plângând de bucurie în inima ei când mă vedea dând colţul străzii sau sărind cu coarda. Fiecare mic lucru pe care reuşeam să-l fac era important, până când toată lumea care se obişnuise cu reuşitele mele a încetat să le mai vadă. Devenisem un copil ca toţi ceilalţi, ca şi frații mei. Viața era minunată.

Iată din nou acest cuvânt: viața. Este ceva la care nu ne gândim. Îmbătrânim, lucrurile se acumulează și se complică, facturile se adună, devine stresant la locul de muncă, rufele de spălat se strâng ca zăpada viscolită, maşinile au nevoie de reparaţii… asta-i viaţa.

Uităm că ea e un dar. Uităm că avem un Creator. Uităm că avem un scop. Uităm să insistăm pe cuvintele Sale bune. Uităm că am fost plăsmuiţi de mâini ştiutoare.

Știați că am fost „urziţi” (n. tr.Psalmii 138, 15: „…fiinţa mea, pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului”)?

Nu știu dacă ați încercat vreodată să ţeseţi, eu am încercat dar, lăsaţi-mă să vă spun, nu este pentru cei slabi de inimă sau cu degetele scurte! Trebuie să ştiţi ceea ce vreţi să faceţi înainte de a începe un lucru. Alegeţi ce vreţi să faceţi și ce cusătura să utilizaţi, vă asigurați că aveți acele care trebuie şi să decideţi cu privire la gama de culori. După aceea, să vă gândiţi la fiecare culoare, unde să o puneţi și cât de mare trebuie să fie fiecare suprafaţă, astfel încât să aveți suficiente fire din fiecare culoare. În cele din urmă, după toate pregătirile, începeți să ţeseţi. Trebuie să fiţi atent ce faceţi, având grijă să nu vă cadă cumva firele pe jos. Dacă observați vreun defect, vă întoarceţi și îl remediaţi. După cum v-am spus, nu este un procedeu uşor. Este important, deci, atunci când se spune că suntem „ţesuţi împreună” în pântecele mamelor noastre.

Cred din toată ființa că naşterea mea nu a fost o întâmplare. Dumnezeu nu era distrat, nu a scăpat un fir și nu a uitat să se întoarcă și să remedieze un defect în timp ce mă plăsmuia. „Minunate sunt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaşte foarte” (Psalmii 138, 14). Dumnezeu a lucrat ca să mă creeze. El a avut un plan înainte de a începe lucrarea. Faptul că sunt altfel decât ceilalţi a fost intenţionat. Rămân de părere că Dumnezeu m-a creat exact așa cum sunt pentru scopurile Sale. Noi nu ştim niciodată, sau aproape niciodată de ce lucrurile sunt așa cum sunt. Dar avem atâta speranță și pace știind cu câtă grijă am fost creați!

Deci, care este rostul acestei discuţii, vă întreb? O întrebare simplă: Dacă aţi fi fost în locul părinților mei și aţi fi știut că veţi avea un copil cu o diformitate, un copil care ar putea avea şi alte defecte nevăzute, iar medicul ar fi rostit cuvintele „e ceva în neregulă cu ea”, m-aţi fi avortat?

Sunt soție. Sunt mamă. Sunt fiică, soră, prietenă. Sunt o fiinţă. Eu sunt diferită. Dar nu suntem toți aşa? Și nu aș fi fost acum aici dacă aş fi fost concepută de alte persoane, într-un alt timp şi care ar fi vrut un copil fără defect. Când vă opriţi și faceți o legătură între o ființă umană adevărată, vie, care respiră, şi avort, atunci lucrurile devin mai complicate. Dacă credeți că oamenii nu optează şi acum să avorteze copiii deosebiţi, ca mine, vă înşelaţi. Se întâmplă în fiecare zi. Oamenii se uită la ceea ce li s-a dat și decid că nu este suficient. „Nu e mare lucru. Vom reîncerca mai târziu să avem un copil perfect. Oricum, nu este încă o fiinţă. Nu ar însemna prea mult. Societatea ar respinge un astfel de copil. Cine s-ar căsători cu o persoană de felul ăsta? Trebuie să ne gândim la viitorul nostru. Vrem într-adevăr să-l protejăm de o luptă pe viață. Este cel mai bine. Nu-i așa?”

Un handicap ca al meu înseamnă moarte sigură pentru mulţi copii nenăscuți. Acesta este un gând de care nu pot scăpa. Eram exact cine suntem azi chiar înainte ca inimile noastre să bată pentru prima oară, înainte ca mama noastră să fi simțit cum ne mişcăm în pântecele ei, înainte ca lumea să fi știut dacă eram un „el „sau o „ea”. Eram fără nume pentru părinții noștri, dar Tatăl nostru ne împodobise deja cu numele de „minunat”. Eram necunoscuţi, dar ochii Domnului „au văzut substanța neformată”. Nu sunt o greşeală. Inima mea se întristează pentru copilaşii morţi și pentru mamele și tații care nu a avut prilejul să ţină în braţe trupşoarele lor sau să le sărute pielea delicată. Niciun lucru pământesc nu poate să umple o prăpastie atât de adâncă ca pierderea unui copil.

Harul crucii, totuși, este un lucru mai mare decât greutatea păcatului nostru și dragostea răscumpărătoare ne așteaptă. Toţi am căzut și toţi putem primi mântuirea și răscumpărarea prin Iisus Hristos. Există speranță și odihnă în El, știu asta. Promisiunile Lui sunt bune. Cuvintele Sale sunt adevărate. Gândurile Sale despre noi „sunt mai numeroase decât nisipul” și sunt prețioase. El nu face nicio deosebire de rasă sau capacitate. El a ales viața pentru tine.

Gândiți-vă la viață, reflectaţi… Sunteți atât de siguri că aţi alege să privaţi o altă fiinţă de o astfel de abilitate? Aţi alege viața? M-aţi alege pe mine?

Traducere: Dacia Velicu

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

 

 

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.