Un farmacist declară că pilula de a doua zi este periculoasă pentru adolescente

planB 

de Kirsten Andresen

Autoritatea Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat de curând versiunile generice ale popularei pilule de a doua zi Plan B, care de acum poate fi vândută fără reţetă fetelor de toate vârstele. Un farmacist din statul american Indiana a declarat, însă, pentru un ziar local că nu le va furniza acest produs adolescentelor, indiferent ce spune legea.

Jerry Frederick, farmacist din oraşul Bloomington, a declarat pentru ziarul The Herald-Times: „N-aş face asta atât din motive morale, cât şi medicale. Nu e un medicament inofensiv. Conţine un nivel înalt de estrogen. O fată de 12 ani nici nu ştie ce ia!”

Pastila Plan B şi cele generice asemănătoare ei inundă organismul cu o doză puternică de hormoni care trebuie să împiedice ovulaţia sau, dacă aceasta a avut loc deja, să facă uterul neprimitor pentru viaţa recent concepută, prevenind implantarea embrionului şi provocând un avort timpuriu.

Puternicul cocktail chimic din compoziţia acestui medicament se găseşte pe lista cu cele mai periculoase substanţe carcinogene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar multe femei nu sunt conştiente de risc sau sunt dispuse să şi-l asume pentru a evita conceperea unui copil.

Farmacistul a mai declarat că o fată tânără a venit de curând la el la farmacie şi i-a mărturisit că este gravidă în şase luni. L-a întrebat dacă nu putea face un avort în secret, fără să fie nevoită să meargă la medic, folosind patru pastile Plan B. Farmacistul a refuzat să-i vândă medicamentele:

„Ar fi fost periculos din punct de vedere medical. La 50 de dolari pastila, dacă avea 200 de dolari pentru patru pastile, avea bani să meargă şi la medic“.

Frederick l-a condamnat pe judecătorul federal care a determinat FDA să scadă limita de vârstă (iniţial stabilită la 17 ani) de la care se poate folosi Plan B:

„Nu juriştii trebuie să facă decizii referitoare la siguranţa medicamentelor. FDA trebuie să decidă cum se foloseşte un medicament, nu judecătorii”.

Pentru că numai medicamentul cu nume de marcă Plan B a fost testat pe minore, noile reguli cer ca versiunile generice să conţină un avertisment că „sunt pentru femei cu vârsta de la 17 ani în sus”. Dar tinerele cumpărătoare nu trebuie să-şi dovedească vârsta, cum se cere în cazul remediilor pentru răceală sau al altor medicamente cu restricţie de vârstă.

Organizaţiile pentru viaţă şi drepturile copiilor au criticat dur relaxarea regulilor de comercializare a pastilei de a doua zi în SUA, argumentând că înlesnirea accesului la contracepţia de urgenţă pentru minore le va dăuna sănătăţii şi va face mai uşor de ascuns abuzurile sexuale.

Dar Planned Parenthood a aplaudat decizia, purtătoarea de cuvânt Tammy Lieber declarând pentru Associated Press: „Credem că orice pas făcut pentru a lărgi accesul la contracepţia de urgenţă este unul pozitiv“.

Sursa: Life Site News

, , , , , , , , ,

Trackbacks/Pingbacks

  1. Marea Britanie: Adolescentele vor avea acces liber şi gratuit la pilula de a doua zi | Știri pentru viațăȘtiri pentru viață - 01.04.2014

    […]  Citeşte şi: Un farmacist declară că pilula de a doua zi este periculoasă pentru adolescente […]

Lasă un răspuns