miracolul vieţii

Ultimul nostru „primul an”

baby

de Kim Simon, Huffingtonpost

Există un moment în viața fiecărei mame când își dă seama că a stat fără să respire. De parcă, a nu respira însemna cumva încetinirea scurgerii timpului în orice ocazie.

Și, în timp ce inspiri o dată profund, bebelușul tău e gata să adoarmă, protejat și susținut de îmbrățișarea ta și ceafa lui transpirata îți udă brațul în timp ce încerci să te ridici. Dar, înainte de a-l pune în pătuțul lui, vezi pentru a suta oară cât de îmbujorați sunt obrajii lui când doarme. Modul în care se bosumflă cu buzele lui roze și țuguiate și cât e de liniștit în ritmul lui de supt, chiar și atunci când îl schimbi. Cum mâinile lui mici se încleștează în timp ce visează. Te rogi în  tăcere să adoarmă lin în somnu-i care durează câteva clipe. Dar, în această noapte, în timp ce-l așezi ușor pe-o parte în pătuț și-l vezi cum se rostogolește repede pe  burtă cu genunchi adunați sub el, rugăciunile tale sunt altele. Mâna ta rămâne încă puțin pe spate lui. Îi netezești un cârlionț de pe ceafă încă o dată. Până când, în cele din urmă, poți să respiri ușurată.

Întipărește-ți în minte acest moment, îți șoptești în întuneric. Adu-ți aminte, suspini, în timp ce mâinile netezesc grămada de pijamăluțe de abia cumpărate pentru bebeluși de 12 luni. Să nu uiți, plângi în tăcere, în timp ce privești de jur împrejur în camera copilului plină ochi cu cărți groase și pudra de talc pentru scutece, și șosete desperecheate, și păturici  frumoase, și cârpe folosite pentru când vomită lapte.

Acesta este ultimul nostru „primul an”.

Și m-am rugat atât de mult pentru acest lucru.

Îmi țineam respirația în fiecare lună când  verificam din nou un alt test de sarcină în baie.  Respiram dezamăgită când îl aruncam în coșul de gunoi. Cu sufletul plin de emoție, când  alte prietene rămâneau din nou însărcinate, dar cu lacrimi ce-mi șiroiau pe fată în mașină, când mă întrebam de ce nu și eu. Un suspin de bucurie când mă uitam cât de dulce și drăguț era băiatul meu Max când se juca cu alți copii, ținându-mi răsuflarea, cu  speranța că într-o zi va avea un frățior pe care să-l iubească.

Am izbucnit într-o cascadă de lacrimi în acea dimineață pe podeaua din baie. Pozitiv.Testul era pozitiv. Și când m-am urcat înapoi în pat cu Max, printre perne, m-am uitat la George cel Curios și am spus în gând o altă rugăciune. Că am fost în cele din urmă binecuvântați cu unul alt „primul an”. O altă sarcină. Un alt copil să-l iubesc. Un alt an cu primele zâmbete, primii pași, primele minute de care să te îndrăgostești. O altă călătorie. Un alt copil. Acesta va fi ultimul nostru „primul an”.

În timp ce burta mea creștea în acele primele luni, mi-am promis să nu uit cum e  să adormi cu mâinile pe burtă. Am jurat să-mi țin respirația în momentul în care voi simți primele primele mișcări ale copilului, așa cum am făcut-o cu Max. Adu-ți aminte de acest moment. Senzația pe care Sean a avut-o, cu mâna în mâna mea, când  am aflat că vom avem un băiețel. Corpul meu care se transforma în timp ce creștea copilul, sânii care se rotunjeau și burta care se mărea. Asta e ,cred, ultima oară când port haine de maternitate. Ultima dată când mai aleg lucrușoare de bumbac moale pentru nou-născuți. Ultima dată când am să-mi mai țin respirația când să plătesc pentru două sutiene de alăptat, întrebându-mă dacă într-adevăr am nevoie de ele.

Adu-ți aminte de  acest moment, mi-am spus, în timp ce stăteam  în baia urâta a spitalului  și mă dezbrăcam. Adu-ți aminte de acest moment, am repetat, în timp ce mergeam tremurând, ajutată de o infirmieră în sala de operație. Adu-ți aminte de acest moment, am implorat, în timp ce respirația mi s-a oprit în gât și acul a pătruns în coloana  vertebrală. Adu-ți aminte de acest lucru, am gâfâit, în timp ce mă  concentram la cât de  frumos a fost să-l văd pe Max al meu pentru prima dată, ca să mă relaxez suficient pentru  a-l cunoaște pe Ben al meu.

Adu-ți aminte. Nu uita să respiri. Acesta va fi ultimul nostru „primul an”.

Când Ben a plâns, pentru prima oară, cu un țipăt nervos, dar triumfător, am respirat și eu odată cu el. Pereții din sala de operație au devenit deodată mai calzi, mai ușori, mai primitori. Știam că momentele care au urmat erau a doua mea șansă, ultima mea șansă, și nu puteam să aștept să savurez acele prime minute cu fiul meu. Ultimele mele prime minute.

Prima dată când l-am alăptat. Prima dată când i-am simțit trupul lui micuț, cald, lipit de pielea mea. Prima dată când l-am spălat cu apă caldă. Fundulețul lui care încăpea perfect în mâna mea.

Adu-ți aminte.

Prima dată când ne-a zâmbit, cu privirea surâzătoare în timp ce își lipea fruntea de cea a lui Max. Copilul meu puternic, care se rostogolea pe salteaua de jucat. Modul în care adormea  pe pieptul meu în patul mare, cu respirația care se făcea tot mai înceată și mai ușoară în timp ce adormeam împreună. Prima dată când a mers singur până la Max. Sunetul vocii sale atunci când, pentru prima oară, l-a chemat pe Ta-Ta lui. Și de fiecare dată stăteam cu respirația tăiată când se clătina și stătea pe picioarele lui. Prima oară când a mâncat singur. Când și-a ținut singur paharul. M-am oprit cu mândrie, anticipând totul cu un simțământ subtil de tristețe și de neîncredere. Aceste clipe se prezentau una după alta atât de repede. Adu-ți aminte de aceste momente, am implorat. Oprește-te și respiră. Ține-l în sufletul tău. Acesta este ultimul nostru „primul an”. Doi băieței. Două mingi de foc pline de energie, care cresc curioase și se aleargă unul pe celălalt, neținând seama de timpul care îi făcea să se mai oprească. Doi băieți în continuă mișcare în fiecare după-amiaza, amintindu-mi că toate lucrurile lor făcute „pentru prima oară” se vor șterge în curând din memorie.

Creez spațiu pentru momentele care vor veni. Stăm  în pat încă puțin, Max și Ben se rostogolesc împreună ca niște cățeluși, cu brațele și picioarele încleștate unele cu altele  . Facem multe poze în speranța de a surprinde pe peliculă cum e atunci când visele tale cresc mai mari. Am o strângere de inimă când  Max începe să fugă în curtea grădiniței. Piciorușele mici și dolofane ale copilăriei calcă  acum cu pași puternici și robuști. Vine înspre mine și mi se aruncă în brațele. Forța pe care o are  mă face să mă învârt ca o morișcă. Îl prind într-o îmbrățișare și rămân fără aer. Doar pentru o clipă.

Doar o clipă, ca să mă reechilibrez. Doar o clipă, cât să ies din visul amintirilor, de pe când îl țineam drept ca să poată să meargă. În acel moment am ezitat undeva în spațiul dintre primul lui an și cei care vor urma .E așa de confortabil în acest spațiu. Primii pași ai lui Ben se vor transforma și ei în pași mari, grăbiți, la fel cum a făcut  Max. Prima zi a lui Max la grădiniță va deschide noi orizonturi la care nici nu m-am gândit încă. Cred că ultimul nostru „primul an” se apropie de sfârșit, dar mai sunt atâtea „prime dați” așa de frumoase, care ne vor lăsa fără suflare. Întortocheată, uluitoarea și densa călătorie a maternității e ajutată de momentele care ne fac să ne ținem respirația. Prima dată când ne întâlnim copiii. Prima dată când îi vedem cum se îndepărtează pe picioarele lor. Și chiar dacă mai luăm câte o gură de aer, ne agățăm de momentele din copilărie, pasajul între a-i ține aproape de noi și a-i lăsa  liberi.

Adu-ți aminte de acest moment. Aceasta a fost ultimul nostru „primul an”.

Traducere: Dacia Velicu

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *