TVR, AMENDATĂ de CNA după ce în cadrul unei emisiuni un invitat a criticat homosexualitatea

phpThumb_generated_thumbnailjpg

Articol preluat de la ActiveNews

Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat postul public de televiyiune cu 10.000 de lei după ce în emisiunea Universul credinţei de la TVR 1 s-a spus că homosexualitatea ar fi „un comportament deviant” şi „atrage după sine legalizarea pedofiliei”.

Decizia a fost luată la propunerea Monicăi Gubernat, membru CNA, cu şapte voturi „pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) şi unul „împotrivă” (Gabriel Tufeanu). Amenda a vizat ediţia din 22 februarie a emisiunii „Universul credinţei”, în urma căreia CNA a primit 11 reclamaţii, potrivit cărora au fost aduse acuzaţii cu caracter xenofob şi s-ar fi incitat la ură împotriva comunităţii gay. După ce au urmărit emisiunea, membrii CNA au decis că aceasta a încălcat articolul 70 din Codul audiovizual, potrivit căruia „În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora.”

Printre cei care au făcut reclamaţii s-a aflat şi ActiveWatch, un ONG cunoscut pentru lobby-ul pe care îl face homosexualităţii.

În emisiunea „Universul credinţei” s-a discutat despre lansarea cărţii „Faţa nevăzută a homosexualităţii, moderatorul Andrei Victor Dochia avându-i invitaţi pe autorii acesteia, Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău.

Citește și Cât de homofobi sunt autorii cărţii „Faţa nevăzută a homosexualităţii”?

CNA a constatat că în această emisiune Andrei Dîrlău a spus, printre altele: „Nu există nicidecum un consens în acest demers pe care-l promovează ideologia homosexualistă, care invocă un aşa-zis consens ştiinţific care ar demonstra caracterul înnăscut al acestui comportament. Studiile ştiinţifice arată că nu este vorba de un comportament înnăscut, în cel mai bun caz putem vorbi despre o controversă la nivel ştiinţific între cei care susţin că este un comportament deviant, care ţine de sfera unor tulburări de identitate şi de comportament în sfera sexuală şi care poate fi remediat printr-o terapie de conversie, psihoterapie (…).”   La rândul său, în timpul emisiunii, Virgiliu Gheorghe a spus, printre altele, că „legalizarea căsătoriilor (între persoanele de acelaşi sex – n.red.) atrage după sine legalizarea pedofiliei”, precizând că „în Cogresul SUA şi în Senatul Canadei au apărut cercetători ce promovează ideea că pedofilii, de fapt, nu sunt agresori şi este o orientare sexuală obişnuită datorată unei formaţiuni din creier pe care ar avea-o. Lucru care se spunea în urmă cu câteva decenii despre homosexuali şi s-a dovedit că nu este aşa (…).” De asemenea, acesta a spus că legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex va duce la creşterea ratei de divorţ.

Membrul CNA Lorand Turos a spus că moderatorul avea obligaţia să vină cu contraargumente: „Nu se poate să vorbeşti despre un subiect despre care nu există un consens în societate, să dezbaţi fără audiatur et altera pars. Dacă genul emisiunii nu permite aşa ceva, atunci moderatorul ar fi avut obligaţia să vină cu contraargumente. Eu mă uit şi aflu că homosexualitatea înseamnă dezincriminarea pedofiliei şi că pedofilia ar urma să fie legalizată, la televiziunea publică. Cum îşi permit aşa ceva?”, a spus Lorand Turos.
Pe de altă parte, prezent la şedinţa CNA, reprezentantul TVR Ion Stavre a spus că subiectul emisiunii a fost lansarea cărţii respective. „Colegii mei au fost invitaţi la o conferinţă de presă, care nu a mai avut loc, întrucât organizaţiile respective (care susţin comunitatea gay – n.red. n.r.) au făcut presiuni asupa celor care deţineau clădirea (în care avea loc conferinţa – n.red.) şi a fost anulată în ultima clipă”, a spus Ion Stavre. Acesta a precizat că nu se poate vorbi despre caracterul ofensator al emisiunii, întrucât „permanent s-a avut în vedere latura ştiinţifică şi faptul că a fost o dispută în lumea ştiinţifică actuală” în privinţa subiectului discutat.   Membrii CNA au spus, însă, că lipsa unui opozant cu privire la subiectul dezbătut ar fi trebuit să fie suplinită de moderator. „Este în final o lipsă de abilitate de a aborda subiectul. Eu am discutat cu producătorul, au fost puţin depăşiţi de situaţie, de conflictul de la faţa locului (…) probabil că marcaţi de disputa locală, nu au găsit soluţia editorială”, a mai spus Stavre.   Membrul CNA Florin Gabrea a spus că efectul „e foarte nociv”, întrucât această temă este „extraordinar de sensibilă”.   „Eu cred că, din păcate, subiectul emisiunii nu a fost incidentul de la lansarea de carte, nici măcar prezentarea cărţii. Subiectul principal a fost presupusa patologie a homosexualităţii, subiect care trebuie tratat cu atenţie deosebită, în mod imparţial şi cu prezentarea celorlalte puncte de vedere, ceea ce nu s-a întâmplat”, a spus, la rândul său, Lorand Turos. „Să spui despre o minoritate sexuală că este caz patologic, să spui că sunt nişte oameni bolnavi este discriminare”, a mai spus Lorand Turos.

, ,

No comments yet.

Lasă un răspuns