familie

Trump ne dă o lecție din State: Nu blocați referendumul privind definirea familiei

trumpned%c4%83olec%c8%9biedinstate%3anubloca%c8%9bireferendumulprivinddefinireafamiliei%7copinie_596490

de Mircea Marian, România Liberă

Nu am învățat nimic după Brexit. Ne închipuim că dacă le spunem câtorva milioane de alegători că sunt proști, neinformați sau troglodiți, o să-i convingem să își schimbe opiniile sau, eventual, vor sta în casă și nu vor mai vota. Nu se întâmplă asta.

Sub această presiune, alegătorii mint când sunt chestionați de operatorii de sondaje, dar se răzbună când ajung în cabina de vot. Albii, creștini, din clasa de mijloc sau săraci, au ajuns singurul grup social care mai poate fi insultat. Ei pot fi numiți „țărănoi“ sau inculți și nimeni nu-i consideră discriminați. Era normal să reacționeze…

Din această perspectivă vă spun: politica unor pseudo-elite de la București, a unor politicieni precum Klaus Iohannis sau jurnaliști precum Dan Tapalagă de a-i expedia în Evul Mediu pe cei care au semnat inițiativa Coaliției pentru Familie și de a încerca să blocheze referendumul pentru redefinirea familiei este un gest nedemocratic care va fi de folos doar doamnei Firea sau altor farisei.

Încalcă un astfel de referendum drepturile omului?

Decizia este a Curții Constituționale, care putea opri referendumul dacă ajungea la concluzia că sunt depășite limitele revizuirii Constituției. În plus, există și Parlamentul, care trebuie să transforme în lege o inițiativă populară. Este nevoie de o majoritate de două treimi și, dacă se ajunge la divergențe între Camera Deputaților și Senat, soluția mediată trebuie să strângă trei sferturi din voturile tuturor parlamentarilor. Există deci mecanisme care să oprească excesele. Scenariile dramatice care susțin că după un astfel de referendum vor urma altele, pentru reinstituirea pedepsei cu moartea sau prigonirea relațiilor de același sex, sunt complet deplasate.

„Nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora“, scrie în articolul 152 din Constituție. Dacă aceste filtre au fost depășite, dacă judecătorii de la CCR consideră că limitele revizuirii nu au fost încălcate, soluția este să mergem la referendum și să votăm.

Din perspectiva mea, de libertarian, statul nu are ce căuta în definirea familiei. Pur și simplu acel articol trebuie scos din Constituție. Până la urmă, de ce decide statul câți soți/câte soții compun o familie? Asta e tradiția? Bine, dar exact acesta este și argumentul celor care vor ca familia să fie definită ca fiind compusă din bărbat și femeie. Democratic, decizia este a alegătorilor și nu putem să le luăm dreptul de a lua această hotărâre, numindu-i pesediști sau „idioții utili“ ai Moscovei.

Clotilde Armand a explicat foarte bine faptul că a da liber la acest referendum este un câștig pentru democrație, dar a fost linșată de propriii susținători. „Noi încurajăm inițiativele legislative, inclusiv de modificare a Constituției, din partea poporului. Numai dacă sunt consultați și au un rol activ, cetățenii se vor implica cu adevărat în viața politică. Noi dorim o comunitate responsabilă, care își spune părerea. Numai cu această condiție democrația se va maturiza. Ne plângem că poporul este manipulabil, dar cum ar putea deveni mai matur politic dacă nu este lăsat să se exprime și nu este luat în serios?“, a scris Armand, spre indignarea troțkiștilor din USR.

Aceasta este lecția pe care ne-au dat-o peste 58 de milioane de alegători americani: o elită mai mult sau mai puțin coruptă care stă închisă în Capitală nu va putea să se impună în fața majorității alegătorilor înlocuind argumentele cu insultele. Nu vom face decât să-i înstrăinăm, să le distrugem încrederea în mecanismele democratice și să-i determinăm să caute soluții extremiste. Lăsați referendumul pentru definirea familiei să se desfășoare, altfel, pe termen lung, vor pierde democrații, nu extremiștii.

P.S.: În California, concomitent cu alegerile prezidențiale, s-au desfășurat 17 referendumuri, pe teme extrem de diverse, de la legalizarea marijuanei la obligația actorilor din filmele porno de a folosi prezervative. Nimeni nu a îndrăznit să le spună alegătorilor că sunt prea proști să gestioneze subiecte atât de diverse sau că nu vor fi suficient de „informați“.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button