opiniireligie

Trei scenarii cu privire la dezastrul din Grecia. Care este reacția decentă?

de Cătălin Sturza, Facebook

Văd trei scenarii care sunt rulate, iar și iar, cu privire la dezastrul din Grecia. Acestea sunt:

a) mână criminală;
b) shit happens;
c) pedeapsă divină (pentru alții).

Fiecare dintre cele trei puncte reflectă un Weltanschauung – un mod de a vedea lumea. Toate trei sunt bolnăvicioase; toate trei reprezintă simptome ale unor maladii ale spiritului contemporan.

Mâna criminală este ipoteza vehiculată de guvernul marxist al Greciei (Syriza lui Alexis Tsipras e numită până și pe Wikipedia „radical left”). Focul, susține Tsipras, ar fi fost pus de samsarii imobiliari, care vor să cumpere la prețuri de nimic terenurile pârjolite. În același timp, o parte din societatea civilă grecească acuză guvernul Tsipras de iresponsabilitate – nu au avut un plan de evacuare, a acordat autorizații de construcții aiurea, nu a intervenit la timp, etc. Acuzațiile zboară prin presă, scandalul e deja în toi – în timp ce mai bine de 100 de persoane dispărute nu au fost găsite încă. Cel dintâi reflex este acela de a arăta cu degetul, de a găsi vinovatul în tabăra adversă, în timp ce scoți propria tabără curată ca lacrima. Voi numi viziunea despre lume din spatele acestei ipoteze viziune pragmatică sau utilitaristă, cu o tentă de teoria conspirației.

Shit happens este ipoteza vehiculată de unii dintre liber-cugetătorii de pe Internet. Ei susțin că și în acest caz, și în altele, de fapt, în toate cazurile din toată istoria omenirii lucrurile se întâmplă fără nici un motiv. Universul este o mașinărie oarbă care vine de nicăieri și se îndreaptă printr-un șir de procese aleatorii spre niciunde. Nu există evenimente „bune” și evenimente „rele” – din avion și privind pe termen lung, ce e „bun” și „rău” pentru noi nu are nici o relevanță. Nimic din ceea ce se întâmplă în viețile noastre nu ne poate învăța nimic; orice ni s-ar întâmpla, noi nu avem de ce să ne schimbăm viața. Voi numi viziunea despre lume din spatele acestei ipoteze viziune deterministă sau monistă, cu o tentă de nihilism.

Pedeapsa divină (pentru alții) este ipoteza vehiculată de unele pagini în stil tabloid de pe Internet care ar „apăra ortodoxia”. Focul ar putea fi o formă de pedeapsă sau de urgie divină, ca urmare a faptului că grecii – o țară cu o puternică tradiție creștin-ortodoxă și un puternic centru al vieții monahale – au legalizat în 2015 parteneriatele civile ale persoanelor de acest sex. Pare să existe aici aproape o plăcere de a spune: voi sunteți vinovații, păcătoșii, în timp ce noi suntem, nu-i așa, virtuoși: iată, nouă nu ni s-a întâmplat așa ceva. Voi numi viziunea despre lume din spatele acestei ipoteze viziune fariseică, cu o tentă de zelotism (fariseii și zeloții erau, în vechime, grupări adverse).

Toate cele trei viziuni se întâlnesc într-un punct comun. Înainte de a vedea care este acest punct, o scurtă trimitere evanghelică. La Luca, 13:1-5 ucenicii și Iisus sunt înștiințați despre un masacru comis de Pilat în Galileea; apoi despre un turn care s-a prăbușit în Siloam și care a ucis 18 oameni. În ambele cazuri, Mântuitorul îi apostrofează dur pe ucenici: „Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.”

Care este punctul comun? Punctul comun este ideea de pedagogie – sau de excludere a ei. Cele trei viziuni exclud orice formă de pedagogie. Orice s-ar întâmpla în viețile noastre, acest lucru nu ne spune în fond nimic, nu ni se adresează nouă. Pragmatiștii vor căuta în masacrul lui Pilat sau în prăbușirea turnului din Siloam doar cauzele imediate, umane, aparente: Pilat e un tiran; turnul nu era construit bine. Determiniștii vor refuza orice legătură dintre un eveniment și o posibilă învățătură morală: masacrul și turnul sunt doar evenimente aleatorii; unii dintre ei vor nega chiar ideea de moralitate – din moment ce șirul de evenimente care a condus la apariția ideilor morale este aleatoriu; și aceste idei sunt aleatorii. Fariseii vor arăta mereu cu degetul spre ceilalți, în timp ce se vor bate cu pumnul în piept: „Galileenii sunt niște păcătoși; cei din Siloam sunt niște păcătoși; Mulțumesc, Doamne, că eu nu sunt așa”.

Ce le spune, în fond, Iisus oamenilor din vechime? Nu le spune: aceste evenimente n-ar putea avea o valoare pedagogică. Le spune, asemenea unui profesor exigent, totodată iubitor și corect – pocăiți-vă, pentru că și voi sunteți la fel (sau mai rău). Sunt două mari pietre de încercare aici – în fapt, două dintre cele mai mari pietre de încercare ale vremurilor noastre. Prima este aceea că Iisus este un profesor exigent, totodată iubitor și corect. Mulți dintre noi ne dorim profesori care să fie doar blânzi și iubitori – nu ne dorim profesori exigenți. Ne dorim, altfel spus, bunicuți îngăduitori care să ne facă mereu pe plac, nu ne dorim părinți drepți, care să ne ajute să ieșim din copilărie. A doua piatră de încercare este chemarea la pocăință. Ce înseamnă a te pocăi? Nu înseamnă cum cred unii urechiști să mergi la secte – și să te faci „pocăit” (eventual, fals pocăit, pocăit de ochii lumii). Înseamnă să accepți că omul este o creatură care depinde de un Creator. Înseamnă să accepți că omul nu este sursa luminii – este doar o oglindă care reflectă Lumina. Pentru ca această oglindă să reflecte Lumina Creatorului, ea trebuie curățată. O oglindă neagră nu reflectă nimic; o oglindă murdară reflectă o imagine strâmbă, deformată. Pocăința este exact acest inevitabil și vital proces de curățire interioară, fără de care omul rămâne într-unul dintre cele trei scenarii de mai sus.

Care sunt cele mai mari flageluri morale ale prezentului? Sursa, rădăcina răului e aceeași ca în trecut – refuzul omului de a accepta statutul său de creatură dependentă de un Creator; omul care se pune pe sine în centru, care se face pe sine măsură a lucrurilor și crede că-și poate înlocui Creatorul. Formele specifice contemporaneității sunt cele numite, de atâtea ori, de Ioan Paul al II-lea, de Benedict al XVI-lea și de alți mari gânditori ai contemporaneității: dictatura relativismului moral, care neagă fundamentarea moralității într-o bază obiectivă – fundamentarea ei în teologia morală creștină; și cultura morții, care valorizează principiul plăcerii și pulsiunile tanatice ale omului mai presus decât dreptul fundamental la viață și decât datoria de a apăra viața. Aducerea sexualității sub toate formele sale (inclusiv sub forme pervertite) în prim-planul scenei politice și trimiterea religiei creștine în spațiul privat este doar un simptom. Celor care arată cu degetul spre greci le amintesc că România este pe primul loc în Uniunea Europeană într-unul dintre cele mai negre clasamente: „topul” anual al avorturilor.

Care este reacția decentă? Reacția decentă (și cuminte teologic) poate fi una singură. Să medităm asupra versetelor de la Luca, 13:1-5. Esențiale sunt conștientizarea iminenței răului și conectarea personală la ceea ce se întâmplă: „iată, securea stă la rădăcina pomilor”. Esențială este responsabilitatea personală, conștientizarea, dorința de a te schimba printr-un efort care e, în primul rând, personal. Reacția decentă presupune, în același timp, să ne rugăm pentru sufletele celor care au trecut la Domnul; pentru însănătoșirea celor răniți; și pentru salvarea celor dispăruți în urma calamității din Grecia.

Citește mai multe opinii de Cătălin Sturza



Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate