Marxism culturalopinii

Trei lucruri cel puțin la fel de rele ca Ciuma Roșie

de Cătălin Sturza, Facebook

Dragi prieteni şi tovarăși de protest, nu sunt deloc, da deloc fan al Viorichii și al conului Dragnea și al elitei de Teleorman de prin falsul partid socialisto-conservator care ar cam vrea să organizeze un Referendum pentru definiția Căsătoriei, dar „nu ne lasă”, ar cam vrea să mute ambasada României la Ierusalim, dar „nu ne lasă”, ar cam vrea să guverneze România, dar „nu ne lasă”.

Dar vă zic și io trei lucruri care-s cel puțin la fel de rele, dacă nu de zece ori mai rele decât Ciuma Roșie.

1. Marxismul cultural din care derivă și aceste proteste #Rezist. Dacă nu mă credeți că-i marxism cultural, uitați-vă puţin peste acest poster al protestelor – și nu este un exemplu singular. Vă spune ceva pumnul acela strâns, asociat cu o anumită Internațională?

Și uitați-vă şi la istoria mișcării #Resist, de la acest link. Pe lângă intelectualii de stânga care stau la originea mișcării, vom descoperi în rândurile ei grupări de extremă stângă precum Black Panther Party și ACT-UP, cunoscute pentru atacuri violente asupra cetățenilor de culoare, a polițiștilor, a preoților, pentru profanarea unor biserici și distrugerea unor monumente religioase și culturale, și pentru folosirea unor metode quasi-teroriste pentru intimidarea adversarilor politici.

2. Monomania – să crezi că totul se reduce la o singură temă. Corupția ucide.

Bun, de acord, avem politicieni corupți. Dar uitați, de pildă, ce au făcut croații – care au și ei politicieni corupți. Au făcut un Referendum pentru a-și apăra instituția Căsătoriei şi pentru a îngrădi, măcar temporar, tăvălugul marxismului cultural. Au fost cu zecile de mii de oameni în stradă ca să ceară politicienilor lor marxiști (comuniști) să organizeze Referendumul. După care și politicienii ăia marxiști, și președintele marxist care s-au opus unei inițiative democratice au dispărut de pe harta politică. Iar acum pregătesc un nou Referendum care să schimbe modul în care parlamentarii sunt aleși.

Nu te obligă nimeni să susții Căsătoria între un bărbat şi o femeie – și poți merge să votezi împotriva ei. Dar o minimă cultură civică ar trebui să-ți spună că împiedicarea organizării unui Referendum care îndeplinește toate condițiile legale și constituționale este chiar mai gravă decât conducerea deficitară a unei țări. De ce? Pentru simplul fapt că subminezi chiar fundamentele statului de drept. Cum să mai crezi că vei putea schimba sistemul, dacă tu însuși vrei să-l schimbi prin presiune și chiar intimidare, și nu prin mecanisme democratice pe care, în fapt, nu le susții?

3. Lipsa de viziune și de perspectivă. Pericolul, după cum am spus, nu e doar în PSD, iar Ciuma Roșie nu e doar PSD. Ciuma Roșie e, de pildă, și Convenția de la Istanbul. Croații au ieșit masiv în stradă împotriva ratificării acestei Convenții care, pe lângă prevederile de combatere a violenței împotriva femeilor, introduce cerința ca în școli elevii să fie educați conform teoriei genului, care spune că feminitatea și masculinitatea nu depind de sexul biologic, ci sunt constructe pur subiective și schimbătoare. Au arătat că pentru protecție suplimentară împotriva violenței e suficient să aplice eficient legea croată, și că ratificarea Convenției va permite finanțarea masivă a unor grupuri de extremă stângă – adevărata Ciumă Roșie. Și că va fi subminată suveranitatea națională printr-un organism suprastatal de monitorizare. „Am făcut două demonstrații cu zeci de mii de participanți. Dar s-au purtat de parcă ar fi proprietarii, nu slujitorii țării”, spun croații.

„Oamenii trebuie să înțeleagă că, dacă nu participă în mod activ la societate, vor deveni victime. Vor fi folosiți, devenind obiectul deciziilor, nu subiectul acestora. Or, într-o democrație tocmai despre aceasta este vorba: de a fi subiectul deciziilor politice” – acesta este mesajul croaților (vedeți link în comentarii). Pentru acest mesaj aș fi și eu alături în stradă alături de voi. Dacă aș vedea un alt slogan, un alt poster, o paletă de teme care să frâneze, într-adevăr, avansul Ciumei Roșii. Cu alte cuvinte, viziune și perspectivă.

Citește articolul integral pe Blogurile Adevărul

Citește mai multe articole de Cătălin Sturza

 




Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate