criza de sarcină

Training pentru centrele de consiliere dedicate femeilor în criză de sarcină încheiat cu lansarea Centrului „Sfânta Alexandra Împărăteasa” la București

Centrul Național de Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit în perioada 28-30 septembrie 2017 un training pentru centrele de consiliere dedicate femeilor în criză de sarcină. Manifestarea a fost organizată de Asociația pentru Sprijinirea Femeii Însărcinate și a Familiei din București.

Timp de trei zile, 65 de participanți din întreaga țară au învățat cum se înființează astfel de centre profesioniste și cum se gestionează comunicarea cu femeile care se confruntă cu o sarcină neplanificată.

Trainingul a fost susținut de:

  • Margaret Hartshorn, președinta și fondatoarea Heartbeat International, cea mai mare rețea internațională de centre de sprijin al femeii în criza de sarcină;
  • Mary Peterson, specialist la Coaliția Națională de Cămine Maternale din SUA;
  • Vesna Radeka, președinta Centrului „Alege Viața” din Serbia, care deține un cămin pentru femeile însărcinate care nu primesc sprijin de la partener sau familia extinsă.

Conceptul de criză de sarcină este prea puțin cunoscut și abordat în România și în lume. Aproape 70% din femeile din Statele Unite au declarat într-un studiu că aleg avortul împotriva voinței și conștiinței lor, deoarece partenerul nu își asumă consecințele relației, iar ele sunt presate atât de el, cât și de cei din jur să nu aleagă viața pentru copilul lor.

În debutul prelegerii sale, Peggy Heartshorn (foto sus, stânga), președintele Heartbeat International, a remarcat faptul că susținerea morală și materială a femei poate ajuta la salvarea copilului nenăscut. Ea a declarat:

Abordarea noastră în criza de sarcină este centrată pe femeie. Am observat că, dacă reușim să ne concentrăm pe femeie și pe nevoile ei, cel mai adesea reușim nu numai să o sprijinim moral și material și să salvăm viața unui copil nenăscut, ci o vom ajuta să își schimbe viața cu totul, să-și vindece rănile și să adopte o viziune sănătoasă despre ea însăși și despre viață. Nu noi salvăm copilul nenăscut, ci o ajutăm cu iubire pe mama lui, care trebuie să facă o alegere pentru viață împreună cu Dumnezeu, Care lucrează în inima ei.

Rețeaua Heartbeat International, cu sediul central la Columbus, în statul american Ohio, a fost înființată în 1971 și deține 1.300 din cele 2.500 de clinici pro-viață și centre de sprijin în criza de sarcină existente în SUA.

În 2015, centrele Heartbeat din SUA au salvat 160.000 de copii nenăscuti (aproximativ un copil la fiecare patru minute!), ceea ce reprezintă peste jumătate din numărul total de copii americani salvați de la avort prin activitatea acestui tip de centre.

Alte 700 de centre similare de pe toate continentele lumii sunt afiliate la rețeaua Heartbeat International, care le oferă formare, consultanță și alte instrumente utile în activitatea lor. Prin comparație, numărul total al clinicilor de avort SUA este de cel mult 800.

La finalul evenimentului, Asociația pentru Sprijinirea Femeii Însărcinate și a Familiei a lansat la București Centrul de consiliere pentru părinți și copii Sfânta Alexandra Împărăteasa, care își propune, pe lângă activitatea curentă de sprijinire a femeilor și familiilor, să ofere consultanță și sprijin pentru inițiative similare din țara noastră.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură și violență. Dar, după cum confirmă și CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă și libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără și avortul sau atracția pentru persoane de același sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de amenințarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie

 



Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *