studii şi cercetări ştiinţificeteoria genului

Este teoria egalității de gen responsabilă pentru creșterea violenței asupra femeii?

MercatorNet.com,  4 aprilie 2014

Rezultatele statisticilor făcute publice într-un raport internațional vizând violența împotriva femeilor sunt de-a dreptul tulburătoare: una din trei femei a fost abuzată fizic sau sexual, una din 10 a experimentat violența sexuală, una din 20 de femei a fost violată. Unde? Nu într-o țară în curs de dezvoltare împotmolită într-un război civil, ci în Europa, în acea Europă bogată, obsedată de drepturile femeilor, a feministelor care amenință cu degetul. Cum se poate așa ceva?

Misterul se adâncește când aflăm din Violență împotriva femeilor – un sondaj făcut la nivelul UE – că în jur de jumătate dintre femei au fost hărțuite sexual sau abuzate psihologic și că 20% dintre tinerele femei au fost hărțuite prin intermediul rețelelor de socializare sau al mesajelor scrise.

Cel mai uluitor este faptul că țările europene cu statisticile cele mai rele sunt acele țări faimoase pentru atitudinea socială iluminată și egalitarismul sexual – utopiile scandinave ale Danemarcei (cu o proporție de 52% dintre femei care au raportat un abuz trecut), Finlandei (47%) și Suediei (46%). Prin comparație, Austria, Polonia, Slovenia și Spania au o rată a violenței în familie de 13% și în afara familiei procentajele sunt de 10-11% în Portugalia, Grecia și Polonia – făcând aceste țări să arate destul de bine din perspectiva raportării la femeie în interiorul familiei.

Luându-le la valoarea nominală, aceste cifre dau o adevărată lovitură ideii general acceptate de progres. Scriind în revista elitistă britanică Prospect, Serena Kutchinsky afirma “Întotdeauna am crezut că apropierea din ce în ce mai mare de o societate egalitaristă va conduce implicit la din ce în ce mai puțină violență de gen”. Dar rapoartele UE prezintă o problemă îngrijorătoare. “Este violența un efect secundar al egalitarismului?”

În încercarea de a răspunde acestei întrebări, ea descoperă că nu se datorează în totalitate părtinirii raportului. Blanca Tapia, purtătoarea de cuvânt pentru Agenția Drepturilor Fundamentale a UE, care a făcut sondajul, i-a spus că “unii bărbați nu fac față cu brio  inversării rolurilor din familie”, aceasta însemnând că femeile câștigă mai mulți bani și ocupă poziții mai înalte decât partenerii lor, iar ei se dezlănțuie.

Kutchinsky consideră că egalitatea de gen într-o țară ca Marea Britanie înseamnă, deopotrivă, adoptarea culturii băutului până la beție care naște violența – atât pe stradă cât și acasă. Este de altfel posibil ca bărbații, care sunt mai predispuși să inițieze dispute în mod agresiv, “să nu mai țină cont de diferența dintre sexe și să uite să fie mai reținuți când au de-a face cu femei, considerându-se egali cu acestea”.

Este inutil să mai spunem că femeile sunt absolvite de orice responsabilitate pentru problemele prin care trec. Constatând că doar 14 la sută din femeile abuzate raportează incidentele poliției, Tapia spune „Prea multe femei nu raportează deoarece cred că într-un fel sau altul a fost vina lor, poate fusta era prea scurtă, poate l-au provocat pe bărbat să spună acele cuvinte…Este absurd ca femeile să simtă așa. Nu am fost create ca să provocăm bărbații.”

Și Kutchinsky adăugă: “Trebuie să luptăm împotriva oricăror sentimente de rușine sau vină care ar putea fi provocate de acțiunile unui partener sau ale unui străin…” Soluțiile pe care ea le propune sunt: mai multe reclamații la poliție, ratificarea convenției Uniunii Europene de la Istanbul, care face un apel către guverne să aibă un program activ pentru combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice, și, în primul rând, reeducarea bărbaților.

Dar înainte de a ne angaja în alte planuri mărețe și înainte de a trimite bărbații în serie în tabere de reeducare de gen, trebuie să vedem dacă mai sunt și alte motive, exceptând sexismul bărbaților alimentat de demonul alcoolului, pentru care dezvoltarea egalității de gen ar merge mâna în mână cu nivelul mare – în creștere – al abuzurilor împotriva femeilor.

Putem admite două explicații oferite în raportul FRA. În primul rând, femeile din țările mai egalitare sunt mai dispuse să-și dezvăluie experiențele – fie poliției sau într-o anchetă a UE. În al doilea rând, cu cât femeile se mută în domenii de angajare specifice bărbaților, cu atât este mai probabil să fie supuse unui risc mai mare de hărțuire sexuală la locul de muncă. Cu siguranță aceasta se întâmplă spre exemplu în cadrul armatei, și raportul FRA arată ca femeile aflate în poziții mai înalte pe plan profesional și managerial sunt mai expuse acestor riscuri decât femeile care ocupa alte poziții.

Cu toate acestea, principalul factor de risc este vârsta. Per ansamblu, atât abuzurile făcute de partener cât și cele ale străinilor se întâlnesc mai des în grupul de vârsta cuprins între 18 și 29 de ani și cel mai puțin în cel de la 60 în sus – și este valabil chiar și pentru întreaga experiență de viață a grupului mai în vârstă. Raportul FRA consideră că acest lucru este contra-intuitiv și sugerează (fără a folosi cuvântul „uitare’) că se datorează faptului că unele experiențe s-au întâmplat „acum mulți ani”.

Aceasta este o speculație. Cifrele arată că tinerele femei din zilele noastre sunt mai expuse abuzurilor decât au fost bunicile lor. De ce?

În ciuda tuturor celor spuse de către femeile de la Agenția Drepturilor Fundamentale a UE și de către altele, comportamentul femeilor din câmpul de muncă și spațiile publice, incluzând modul de a se îmbrăca, trebuie luat în considerare. Dacă „femeile nu au fost lăsate pe pământ ca să-i excite pe bărbați”, de ce atâtea femei se duc la serviciu într-un stil care să le accentueze sexualitatea? De ce tinerele femei se îmbracă în fuste mini pentru a ieși în oraș să se îmbete?

A pune aceste întrebări nu înseamnă „să atribui toată vina femeilor”, ci să abordezi un aspect al problemei abuzurilor sexuale rațional. Este irațional din partea unei femei să-și etaleze ostentativ sexualitatea și apoi să se plângă că un bărbat a răspuns semnalelor ei, sau pentru o fată să-și posteze poze sexi pe pagina Facebook și apoi să se plângă de agresare verbală pe internet. Refuzul de a recunoaște puterea morală a femeilor în bătălia dintre sexe de azi subminează grav încercările precum raportul FRA.

Cel mai important este că atunci când vine vorba de abuzul dintre parteneri, FRA ne ține în beznă despre un factor de risc însemnat. Multe studii au arătat că femeile măritate sunt mai puțin expuse violenței decât cele care trăiesc în concubinaj, dar raportul FRA îi pune în aceeași oală ca „parteneri” pe cei căsătoriți, în concubinaj sau care sunt într-o relație. Când cei de la MercatorNet au întrebat agenția despre date privind tipul relațiilor li s-a răspuns că nu vor fi disponibile cercetătorilor decât mai târziu.

Totuși, diferență poate fi importantă. Un studiu din anul 1990 făcut de Stets și Straus arată că 35% din cuplurile care viețuiesc în concubinaj, 20% din cei care se întâlnesc și 15 din cei căsătoriți au experimentat o formă de violență. Un studiu mai recent (2012) reduce diferența dintre cuplurile căsătorite și cele care trăiesc în concubinaj, dar tot arată un procentaj mai mare la cele din urmă.

Acest lucru este relevant pentru enigma ratei înalte privind egalitatea de gen și a ratei înalte a violenței din țările de nord – și modelul opus în multe țări sudice sau estice din Europa. Într-un raport recent al CEDO se spune: „În timp ce ratele concubinajului sunt înalte în Franța și în țările nordice și anglofone, sunt foarte scăzute în Grecia, Italia, Polonia și Republica Slovaca, și neglijabile în Turcia.

Dacă ar fi să aleagă, atunci, în ce fel de țara ar vrea oamenii să trăiască? Probabil în niciuna.

Cei mai mulți oameni, totuși, doresc să se căsătorească – cel puțin în America – și majoritatea la nivel global sunt de acord că o căsătorie nu este o instituție depășită. Ceea ce are sens, având în vedere dovezile naturale că bărbații și femeile sunt, într-un fel sau altul, făcuți unul pentru altul, și dovezile științifice că acele cupluri căsătorite sunt mai fericite și copiii au șanse mai mari să prospere dacă sunt crescuți de proprii părinți. Astfel, modelul scandinav nu este valid.

Pe de altă parte, segregarea rolurilor asociate cu modelul comun mamă-gospodină / tată-susținător de familie în mijlocul secolului al XX-lea pare sortit eșecului. Schimbările în educația femeii, valorile, tehnologia și rolul în piața muncii indică spre o repartizare mai echitabilă a rolurilor pe durata de viață a unei căsătorii.

Cercetarea făcută de Brad Wilcox și Steven Nock arată că femeile căsătorite sunt cele mai fericite atunci când mariajul lor combină elemente de nou și vechi. Ei au găsit că atât bărbații, cât și femeile „continuă să valorifice în mod tacit modele comportamentale specifice genului în căsătorie” și ceea ce contează în ceea ce privește rolurile este echitatea, sau corectitudine, nu egalitatea strictă. Ce este decisiv pentru fericirea femeilor, cu toate acestea, este cât de multă afecțiune le arata soții lor („aportul emoțional al bărbatului”) și să aibă aceleași idealuri despre căsătorie.

Dacă aceasta este situația, împingerea modelului egalitar al relației dintre sexe ca un ideal social ar putea arunca în conflict mai multe femei și bărbați cu propriile instincte și unul cu altul. Acest lucru nu numai că ar strica șansele la fericire, ci ar duce la frustrare și chiar violență.

Desigur, orice referire la natură și instincte va fi întâmpinată cu dispreț în birourile femeilor puternice, dar astfel de lucruri pot fi încă reale. În acest caz am putea pierde o mulțime de resurse sociale încercând să reformăm bărbații.

Traducere: Rusanovschi Andreea

Citește mai multe informații despre Convenția de la Istanbul

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie și de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteți afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

 

 

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *