Este teoria egalităţii de gen responsabilă pentru creşterea violenţei asupra femeii?

 arguing_couple-slider

MercatorNet.com,  4 aprilie 2014

Rezultatele statisticilor făcute publice într-un raport internaţional vizând violenţa împotriva femeilor sunt de-a dreptul tulburătoare: una din trei femei a fost abuzată fizic sau sexual, una din 10 a experimentat violenţa sexuală, una din 20 de femei a fost violată. Unde? Nu într-o ţară în curs de dezvoltare împotmolită într-un război civil, ci în Europa, în acea Europă bogată, obsedată de drepturile femeilor, a feministelor care ameninţă cu degetul. Cum se poate aşa ceva?

Misterul se adânceşte când aflăm din Violenţă împotriva femeilor – un sondaj făcut la nivelul UE – că în jur de jumătate dintre femei au fost hărţuite sexual sau abuzate psihologic şi că 20% dintre tinerele femei au fost hărţuite prin intermediul reţelelor de socializare sau al mesajelor scrise.

Cel mai uluitor este faptul că ţările europene cu statisticile cele mai rele sunt acele ţări faimoase pentru atitudinea socială iluminată şi egalitarismul sexual – utopiile scandinave ale Danemarcei (cu o proporţie de 52% dintre femei care au raportat un abuz trecut), Finlandei (47%) şi Suediei (46%). Prin comparaţie, Austria, Polonia, Slovenia şi Spania au o rată a violenţei în familie de 13% şi în afara familiei procentajele sunt de 10-11% în Portugalia, Grecia şi Polonia – făcând aceste ţări să arate destul de bine din perspectiva raportării la femeie în interiorul familiei.

Luându-le la valoarea nominală, aceste cifre dau o adevărată lovitură ideii general acceptate de progres. Scriind în revista elitistă britanică Prospect, Serena Kutchinsky afirma “Întotdeauna am crezut că apropierea din ce în ce mai mare de o societate egalitaristă va conduce implicit la din ce în ce mai puţină violenţă de gen”. Dar rapoartele UE prezintă o problemă îngrijorătoare. “Este violenţa un efect secundar al egalitarismului?”

În încercarea de a răspunde acestei întrebări, ea descoperă că nu se datorează în totalitate părtinirii raportului. Blanca Tapia, purtătoarea de cuvânt pentru Agenţia Drepturilor Fundamentale a UE, care a făcut sondajul, i-a spus că “unii bărbaţi nu fac faţă cu brio  inversării rolurilor din familie”, aceasta însemnând că femeile câştigă mai mulţi bani şi ocupă poziții mai înalte decât partenerii lor, iar ei se dezlănţuie.

Kutchinsky consideră că egalitatea de gen într-o ţară ca Marea Britanie înseamnă, deopotrivă, adoptarea culturii băutului până la beţie care naşte violenţa – atât pe stradă cât şi acasă. Este de altfel posibil ca bărbaţii, care sunt mai predispuşi să iniţieze dispute în mod agresiv, “să nu mai ţină cont de diferenţa dintre sexe şi să uite să fie mai reţinuţi când au de-a face cu femei, considerându-se egali cu acestea”.

Este inutil să mai spunem că femeile sunt absolvite de orice responsabilitate pentru problemele prin care trec. Constatând că doar 14 la sută din femeile abuzate raportează incidentele poliţiei, Tapia spune „Prea multe femei nu raportează deoarece cred că într-un fel sau altul a fost vina lor, poate fusta era prea scurtă, poate l-au provocat pe bărbat să spună acele cuvinte…Este absurd ca femeile să simtă aşa. Nu am fost create ca să provocăm bărbaţii.”

Şi Kutchinsky adăugă: “Trebuie să luptăm împotriva oricăror sentimente de ruşine sau vină care ar putea fi provocate de acţiunile unui partener sau ale unui străin…” Soluţiile pe care ea le propune sunt: mai multe reclamații la poliţie, ratificarea convenţiei Uniunii Europene de la Istanbul, care face un apel către guverne să aibă un program activ pentru combaterea violenţei împotriva femeii şi a violenţei domestice, şi, în primul rând, reeducarea bărbaţilor.

Dar înainte de a ne angaja în alte planuri măreţe şi înainte de a trimite bărbaţii în serie în tabere de reeducare de gen, trebuie să vedem dacă mai sunt şi alte motive, exceptând sexismul bărbaţilor alimentat de demonul alcoolului, pentru care dezvoltarea egalităţii de gen ar merge mâna în mână cu nivelul mare – în creştere – al abuzurilor împotriva femeilor.

Putem admite două explicaţii oferite în raportul FRA. În primul rând, femeile din ţările mai egalitare sunt mai dispuse să-şi dezvăluie experienţele – fie poliţiei sau într-o anchetă a UE. În al doilea rând, cu cât femeile se mută în domenii de angajare specifice bărbaţilor, cu atât este mai probabil să fie supuse unui risc mai mare de hărţuire sexuală la locul de muncă. Cu siguranţă aceasta se întâmplă spre exemplu în cadrul armatei, şi raportul FRA arată ca femeile aflate în poziţii mai înalte pe plan profesional şi managerial sunt mai expuse acestor riscuri decât femeile care ocupa alte poziţii.

Cu toate acestea, principalul factor de risc este vârsta. Per ansamblu, atât abuzurile făcute de partener cât şi cele ale străinilor se întâlnesc mai des în grupul de vârsta cuprins între 18 și 29 de ani şi cel mai puţin în cel de la 60 în sus – şi este valabil chiar şi pentru întreaga experiență de viaţă a grupului mai în vârstă. Raportul FRA consideră că acest lucru este contra-intuitiv şi sugerează (fără a folosi cuvântul „uitare’) că se datorează faptului că unele experienţe s-au întâmplat „acum mulţi ani”.

Aceasta este o speculaţie. Cifrele arată că tinerele femei din zilele noastre sunt mai expuse abuzurilor decât au fost bunicile lor. De ce?

În ciuda tuturor celor spuse de către femeile de la Agenţia Drepturilor Fundamentale a UE şi de către altele, comportamentul femeilor din câmpul de muncă şi spaţiile publice, incluzând modul de a se îmbrăca, trebuie luat în considerare. Dacă „femeile nu au fost lăsate pe pământ ca să-i excite pe bărbaţi”, de ce atâtea femei se duc la serviciu într-un stil care să le accentueze sexualitatea? De ce tinerele femei se îmbracă în fuste mini pentru a ieşi în oraş să se îmbete?

A pune aceste întrebări nu înseamnă „să atribui toată vina femeilor”, ci să abordezi un aspect al problemei abuzurilor sexuale raţional. Este iraţional din partea unei femei să-şi etaleze ostentativ sexualitatea şi apoi să se plângă că un bărbat a răspuns semnalelor ei, sau pentru o fată să-şi posteze poze sexi pe pagina Facebook şi apoi să se plângă de agresare verbală pe internet. Refuzul de a recunoaşte puterea morală a femeilor în bătălia dintre sexe de azi subminează grav încercările precum raportul FRA.

Cel mai important este că atunci când vine vorba de abuzul dintre parteneri, FRA ne ţine în beznă despre un factor de risc însemnat. Multe studii au arătat că femeile măritate sunt mai puţin expuse violenţei decât cele care trăiesc în concubinaj, dar raportul FRA îi pune în aceeaşi oală ca „parteneri” pe cei căsătoriţi, în concubinaj sau care sunt într-o relaţie. Când cei de la MercatorNet au întrebat agenţia despre date privind tipul relaţiilor li s-a răspuns că nu vor fi disponibile cercetătorilor decât mai târziu.

Totuşi, diferenţă poate fi importantă. Un studiu din anul 1990 făcut de Stets şi Straus arată că 35% din cuplurile care vieţuiesc în concubinaj, 20% din cei care se întâlnesc şi 15 din cei căsătoriţi au experimentat o formă de violenţă. Un studiu mai recent (2012) reduce diferenţa dintre cuplurile căsătorite şi cele care trăiesc în concubinaj, dar tot arată un procentaj mai mare la cele din urmă.

Acest lucru este relevant pentru enigma ratei înalte privind egalitatea de gen şi a ratei înalte a violenţei din ţările de nord – şi modelul opus în multe ţări sudice sau estice din Europa. Într-un raport recent al CEDO se spune: „În timp ce ratele concubinajului sunt înalte în Franţa şi în ţările nordice şi anglofone, sunt foarte scăzute în Grecia, Italia, Polonia şi Republica Slovaca, şi neglijabile în Turcia.

Dacă ar fi să aleagă, atunci, în ce fel de ţara ar vrea oamenii să trăiască? Probabil în niciuna.

Cei mai mulți oameni, totuși, doresc să se căsătorească – cel puțin în America – și majoritatea la nivel global sunt de acord că o căsătorie nu este o instituție depășită. Ceea ce are sens, având în vedere dovezile naturale că bărbații și femeile sunt, într-un fel sau altul, făcuţi unul pentru altul, și dovezile științifice că acele cupluri căsătorite sunt mai fericite şi copiii au șanse mai mari să prospere dacă sunt crescuţi de proprii părinţi. Astfel, modelul scandinav nu este valid.

Pe de altă parte, segregarea rolurilor asociate cu modelul comun mamă-gospodină / tată-susținător de familie în mijlocul secolului al XX-lea pare sortit eşecului. Schimbările în educația femeii, valorile, tehnologia şi rolul în piaţa muncii indică spre o repartizare mai echitabilă a rolurilor pe durata de viață a unei căsătorii.

Cercetarea făcută de Brad Wilcox și Steven Nock arată că femeile căsătorite sunt cele mai fericite atunci când mariajul lor combină elemente de nou și vechi. Ei au găsit că atât bărbații, cât și femeile „continuă să valorifice în mod tacit modele comportamentale specifice genului în căsătorie” și ceea ce contează în ceea ce privește rolurile este echitatea, sau corectitudine, nu egalitatea strictă. Ce este decisiv pentru fericirea femeilor, cu toate acestea, este cât de multă afecţiune le arata soții lor („aportul emoțional al bărbatului”) și să aibă aceleași idealuri despre căsătorie.

Dacă aceasta este situația, împingerea modelului egalitar al relației dintre sexe ca un ideal social ar putea arunca în conflict mai multe femei și bărbați cu propriile instincte și unul cu altul. Acest lucru nu numai că ar strica șansele la fericire, ci ar duce la frustrare și chiar violență.

Desigur, orice referire la natură şi instincte va fi întâmpinată cu dispreț în birourile femeilor puternice, dar astfel de lucruri pot fi încă reale. În acest caz am putea pierde o mulțime de resurse sociale încercând să reformăm bărbaţii.

Traducere: Rusanovschi Andreea

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

 

 

 

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns