Tarom: o companie care sprijină familia în această vară

AlexandraNadane.ro, 2 august 2017

Cea mai nouă ofertă de publicitate a companiei Tarom vine în sprijinul familiilor care călătoresc împreună. Astfel, dacă soțul sau soția plătește biletul întreg, celălalt soț și copiii beneficiază de o reducere uriașă, de 50% din tarif. Promoția e valabilă până la 31 octombrie.

Felicitări companiei Tarom! Familia are nevoie să fie împreună și în vacanță.

Și BOR a încurajat în februarie 2017 părinții să fie alături de copiii lor. Atunci, Sinodul BOR a îndemnat părinții care lucrează în străinătate fie să ia copiii cu ei, fie să se întoarcă acasă la copii, deoarece aceștia suferă în mod deosebit din cauza lipsei prezenței fizice și afective a părinților.

Astfel de demersuri sunt foarte importante pentru ca o societate să nu se limiteze doar la a declara că celula de bază a ei este familia, ci să sprijine familia prin măsuri concrete.

 


DONEAZĂ !

Asociaţia ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenţia ta, dar noi nu putem face asta.
Aşadar, îţi lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmăreşti sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăţi,
informaţiile relevante pentru tine, familia ta şi alegerile tale.
Pentru a ţi le proteja şi păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ţi se pare că informările şi analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viaţa ta
şi se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru şi altora
şi să susţii financiar, după posibilităţi,
continuarea şi profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoştinţă,
Redacţia Stiripentruviata.ro
Ştiri pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie

 

No comments yet.

Lasă un răspuns