familie

Strategia națională de educație parentală propunea crearea unui Barnevernet local

Subiectul ”educației parentale” nu este politic prin el însuși, dar, dacă el tinde să coalizeze oamenii, atunci el devine politic provocând resentimente față de politicile occidentale.

de Horațiu Pepine, DW.ro

A produs un val mare de critici o strategie lansată în dezbaterea publică de Ministerul Educației. Dar încă nu s-a spus tot ce era de spus. Proiectul a fost retras între timp de pe site-ul ministerului fără nicio explicație. De aceea, până la clarificarea situației, este firesc să continuăm a discuta proiectul a cărui apariție nu este accidentală.

Cu vreo doi ani în urmă, producea o mare emoție cazul unui cuplu de români emigrați în Norvegia, căruia autoritatea locală dedicată (Barnevernet) i-a interzis să-și mai crească copiii, argumentând că nu ar avea ”competențele parentale” necesare. Limbajul este esențial, căci el conține un mod de gândire și, totodată, include in nuce un mod de operare. Or, strategia educațională de mai sus își propune ca obiectiv central să ”reducă deficitul de competențe parentale semnalat la nivelul societății românești” (Art. 47). Adoptarea unei asemenea strategii ar atrage automat după sine și apariția unui organism menit să vegheze asupra rezultatelor obținute și mai ales asupra conduitei ”parentale” prin raportare la noul sistem normativ.

Cu alte cuvinte, într-o țară ca România, care s-a arătat atât de indignată de abuzul instituției norvegiene, ar urma să apară un Barnevernet local. E adevărat că strategia nu enunță explicit înființarea unei asemenea instituții, dar ea derivă cu necesitate dintr-o logică administrativă inconturnabilă. De altfel la Art 51.4. este semnalată ”lipsa instrumentelor de monitorizare şi evaluare a procesului de educaţie parentală”, iar la 51.7.” insuficienţa unor mecanisme sociale și educative de responsabilizare a părinților privind educaţia, protecţia şi sănătatea copilului.” Așa cum libera concurență e păzită de Consiliul Concurenței, așa cum etica emisiunilor de radio și televiziune e păzită de CNA sau non-discriminarea de CNCD, respectarea normelor parentale ar avea nevoie de un organism dedicat, un Barnevernet românesc.

Strategia aceasta, spuneam, nu este întâmplătoare deoarece ea ține de un întreg sistem de gândire care ia avans în societățile occidentale și mai ales în cele nordice, propunându-și să ocupe locul lăsat vacant de vechea etică religioasă. Într-o carte pe care am mai citat-o, ”Amurgul datoriei”, sociologul francez Gilles Lipovestky arăta cu o remarcabilă claritate modul în care demiterea restricțiilor religioase nu a dus la anarhie totală și la neînfrânare, ci mai curând la emergența unui moralism laic, pe alocuri chiar mai strict, care tinde să ofere o nouă reglementare a tuturor domeniilor vieții și inclusiv a sexualității. Deși acum două decenii și mai bine când apărea cartea, mișcarea #MeToo nu apăruse, aceasta ilustrează perfect noul moralism tot mai sever care tinde să înlocuiască vechea etică, inclusiv prin excesele sale și prin literalismul ei rigid. Inițiată ca reacție legitimă față de violența sexuală masculină, mișcarea riscă să devină o formă de persecuție a masculinității și a psihologiei sale specifice.

Revenind la tema noastră, strategia vizează înlocuirea ambianței creștine din familiile românești (exact aceea pe care o incriminau și denunțătorii Barnevernet) cu una nouă în care băieții și fetele cresc indistinct fără să aibă o ”identitate de gen”, adică una în care rolurile sunt perfect interșanjabile. La Art. 59.1. se arată:  ”Mai mult decât atât, stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relaționării cu copiii și înlăturării stereotipiilor de gen, care influențează traseele de viață diferite ale fetelor și băieților, în acord cu legislaţia naţională anti-discriminare şi cu standardele Naţiunilor Unite şi ale Comisiei Europene în acest domeniu.”

Lăsând deoparte mica fraudă (căci ”standardele” invocate nu există în documentele Comisiei Europene, formulări asemănătoare putând fi găsite cel mult în diferite proiecte de raport ale Parlamentului European sau în documente ale Consiliului Europei), nu este deloc statornicit prin cunoașterea științifică sau vreun alt tip de inițiere că ar fi bine ca băieții și fetele să fie crescuți indistinct, cu o conștiință de sine neclară și mereu modelabilă. Ba, dimpotrivă, în societățile occidentale, acolo unde s-au desfășurat ample campanii de promovare a așa numitei ”teorii a genului”, reacțiile societății sunt tot mai potrivnice, după cum se poate constata în Franța. După experiențele nefericite ale administrației Hollande, președintele Macron a devenit tot mai prudent cu aceste subiecte care au bruscat bunul simț comun într-o măsură fără precedent.

În țările Europei de est, asemenea abordări atrag însă reacții și mai puternice de împotrivire dintr-un motiv pe care tot autorul citat mai sus le pune indirect în evidență. Căci societățile Estului (mai ales Polonia și România și într-o mai mică măsură Ungaria și Cehia) nu ”au ieșit din religie” cu totul, nu au abandonat atât de radical ”etica datoriei”, ceea ce face ca moralismul laic să nu întâlnească aici un teren viran, ci o etică religioasă încă funcțională.

De fapt, dacă în societățile occidentale am asistat la un proces îndelungat desfășurat pe durata unei jumătăți de secol, în Est moralismul acesta cu toate înfățișările lui se autopropune cu mare bruschețe, fără să țină seama de realitățile locale. Conflictul este firesc: atunci când, de exemplu, se propune pe un ton imperios educația sexuală în școală, presupoziția este aceea că familiile – și copiii implicit – nu au nicio morală sexuală, că sunt de-a dreptul ”analfabeți” și că ar trebui întrucâtva inițiați, când, de multe ori, ei au dimpotrivă o viziune precisă și îndelung rafinată de 2000 de ani de gândire creștină. Este chiar comică pretenția unor instructori de educație sexuală, cu rudimentele lor ”igienice”, de a concura cu viziunea atât de bogată a gândirii tradiționale.

Strategiile acestea create de ”specialiștii” din Minister, încalcă libertatea de conștiință a oamenilor cu o pretenție de superioritate care, așa cum am văzut în cazul Barnevernet, nu este deloc evidentă. Problema devine politică. Subiectul ”educației parentale” nu este politic prin el însuși, dar dacă el tinde să coalizeze oamenii, atunci el devine politic și provoacă resentimente nu față de guvernul în exercițiu, ci, din păcate, față de politicile occidentale invocate ca sursă.

VIDEO. În 2016, directoarea FONPC, care a creat Strategia de educație parentală, se pronunța în favoarea Barnevernet în cazul Bodnariu


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate