familie

Declarația de presă, făcută la București, a d-nei Sophia Kuby, Director EU Advocacy la ADF International

Extras din briefingul de presă dinaintea conferinței internaționale „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale” care a avut loc la Palatul Parlamentului din București la 3 mai 2018.


Bună dimineața, doamnelor și domnilor!

Noi, la ADF International, urmărim aspecte legate de viața de familie și libertatea religioasă în întreaga lume, cu o atenție specială asupra instituțiilor internaționale și a jurisprudenței internaționale.

Suntem aici pentru că trei milioane de cetățeni români au arătat că sunt în mod profund preocupați de țara lor, de ceea ce este instituția fundamentală a oricărei societăți și de viitorul lor. Și suntem aici pentru că asistăm la un joc politic fără precedent în România. Am văzut jocuri politice care au dus la blocarea de referendumuri și în alte țări. Avem alături de noi și reprezentanți ai societății civile din alte țări, am mai văzut aceasta și am învățat din ce am văzut.

Ce ne spun lecțiile pe care le-am învățat din experiența altor țări? Cu cât cetățenii sunt mai puțin ascultați, cu cât sunt mai puțin luați în serios, cu atât mai mult va crește această mișcare a lor.

Asistăm la exprimarea democratică a trei milioane de cetățeni obișnuiți, care-și exprimă dorința de a trăi într-o societate în care vor păstrată o instituție fundamentală precum căsătoria. Nu sunt elita politică, ci doar oameni obișnuiți. Cu cât aceștia sunt mai puțin ascultați, cu atât mai puternici devin. Pentru că este vorba despre o exprimare legitimă și democratică.

Folosirea tuturor pretextelor juridice pentru a bloca acest referendum nu poate masca profunda lipsă de respect față de cele trei milioane de cetățeni și relevă dispreț pentru standardele democratice moderne și cerințele minimale ale unei bune administrații.

România face parte din Uniunea Europeană și prin urmare sperăm că se străduiește pentru a respecta cele mai înalte standarde ale democrației, pentru procese politice transparente. Ceea ce se mai observă, inclusiv de la nivel internațional, este că, din nefericire, modul în care clasa politică tratează acest referendum face ca România să nu întrunească standardele unui proces politic democratic.

Europarlamentari din 11 țări europene au transmis acest lucru într-o scrisoare deschisă semnată în luna martie a acestui an. Aceștia provin din întreg spectrul politic și urmăresc îndeaproape ce se întâmplă în România. Le-au scris președintelui țării, șefilor celor două camere ale Parlamentului și șefilor de partide, cerându-le să organizeze referendumul, deoarece este inacceptabilă blocarea exprimării democratice a cetățenilor dintr-o țară a Uniunii Europene.

Dați-mi voie să fac și o remarcă finală despre acest referendum. Acesta nu reprezintă o generalizare a practicii, deoarece exersarea democrației directe în toate chestiunile ar face țara de neguvernat. Unele probleme necesită abordare strict specializată. Așadar nu e vorba de o schimbare a modului de funcționare a unei democrații. În acest caz nu avem o întrebare tehnică, ci una simplă, despre o instituție fundamentală a societății, pe care se bazează familia. Căsătoria este unirea dintre un bărbat și o femeie, iar astfel copiii lor biologici sunt crescuți de un tată și de o mamă. Întrebarea de la referendum nu este una extrem de tehnică, ce ar putea fi decisă de experți. Este o întrebare fundamentală care îi privește pe toți membrii societății. Toți vor fi afectați de rezultatul acestei consultări.

Există o mulțime de studii din întreaga lume, nu numai din Europa, care arată că, în societățile în care căsătoria, această instituție fundamentală formată dintr-un bărbat și o femeie, un soț și o soție, un tată și o mamă este abandonată, toți membrii acelei societății sunt afectați, indiferent de stilul lor de viață. Aceleași studii arată că, în societățile în care căsătoria și-a păstrat statutul intact, există un impact benefic asupra tuturor membrilor acelor societății, indiferent de stilul lor de viață. Aceasta reiese clar când te uiți la date.

De aceea, noi, ADF International, ca organizație internațională, suntem aici să vă spunem că ceea ce faceți este absolut legitim. Mai mult decât atât: vă spunem că ceea ce faceți este bun pentru societate. Păstrarea familiei intacte și a căsătoriei așa cum este de milenii este un lucru bun, cu efecte pozitive la nivelul întregii societăți, pentru fiecare cetățean, indiferent de stilul său de viață.

Vă mulțumesc.

VIDEO integral. Briefing de presă

Lucrările integrale ale conferinței:

Conferință la Parlament: „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale” (partea 1)

Conferință la Parlament: „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale” (partea a 2-a)




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button