avortviaţa de familie

Simone de Beauvoir: libertatea femeilor de a alege ce li se spune

SimoneB

Cercurile feministe și neomarxiste o celebrează pe scriitoarea și activista Simone de Beauvoir ca pe o apologetă a libertății femeii și o gânditoare originală. Google chiar a omagiat-o la 106 ani de la nașterea ei, pe 9 ianuarie.

Dar cât de independentă era cu adevărat? Și ce libertate propovăduia pentru femei cea care a fost soția cinicului filozof existențialist Sartre?

Donald DeMarco, profesor la Universitatea St. Jerome din Waterloo, în provincia canadiană Ontario, remarca în ziarul canadian The Interim că mitologia creată în jurul lui Simone de Beauvoir este falsă. El nu o vede nici ca pe un filozof independent, nici ca pe o apărătoare a libertății și nici ca pe o portavoce pentru femei. DeMarco spune că filozofia ei se inspiră în principal din cea a lui Sartre. Ea nu vorbește în numele tuturor femeilor. Iar libertatea pe care le-o propovăduiește acestora nu include și libertatea de a se căsători și a crește copii dacă asta vor.

Iată ce scrie acest profesor canadian de filozofie despre vederile lui Simone de Beauvoir în ceea ce privește opțiunile femeii și dreptul la avort:

„Ea a vorbit, într-adevăr, despre importanța libertății de a obține «dreptul» la avort. A fost primul președinte al organizației franceze pro-avort Choisir (A alege). Ea își punea adesea apartamentul la dispoziția celor care voiau să facă avort și a jucat un rol esențial în legalizarea acestei practici în țara sa. Însă, când venea vorba despre stil de viață – de exemplu, dacă femeile voiau să-și crească acasă copiii –, nu mai era deloc la fel de liberală. Într-un interviu, ea îi spunea feministei americane Betty Friedan:

«Nicio femeie nu ar trebui să fie autorizată să stea acasă pentru a crește copii. Femeile nu ar trebui să aibă această opțiune tocmai pentru că, dacă ar avea-o prea multe ar alege în favoarea acesteia.»

Așadar, doamnelor, aveți deplină libertate să faceți exact ceea ce vi se spune. Nu ar fi de mirare să vedem deja extinsă practica creșterii copiilor de către stat, din moment ce devine tot mai greu pentru o familie să lase femeia la vatră în loc să o transforme în generatoare de venit.

Sursă: The Interim

Traducere: Ștefana Totorcea


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button