Silviu Mănăstire, jurnalist: „Principala confuzie ideologica care ne-a fost predata era amestecul voit sau nu între jurnalism și militantism civic. Era o Operațiune soft de modelare a modului de gândire”

child-1381797_640

Silviu Mănăstire, realizatorul emisiunii „Dosar de politician” de la B1 TV, a publicat de curând la PSNews.ro un editorial intitulat „Frânturile unei spovedanii mult prea târzii”. În articol, el arată cum au fost formați jurnaliștii care astăzi flutură stindardul anti-corupției, închizând însă, în acest proces, ochii la încălcări grave ale regulilor statului de drept. Prezentăm câteva extrase din articol, care poate fi citit integral la PSNews.com:

În anii formării mele ca jurnalist am beneficiat de o bursă la prestigioasa publicație The Guardian mijlocită de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație – CRJI. Centrul a fost înființat de câțiva jurnaliști inimoși care au ales sa părăsească publicațiile la care patronatul le impunea linia editorială, dincolo de propria conștiința (…)

În acele vremuri generația mea de jurnaliști a fost sprijinită de o serie de ONG- uri care militau pentru independența jurnaliștilor și dreptul la libera exprimare. Erau anii de sfârșit ai regimului Năstase și era nevoie de un astfel de ajutor pentru jurnaliștii din presa locală (mereu cenzurați, fără resurse, prost plătiți). (…)

Așadar, banii și principiile veneau din afară. Cu amendamentul ca mentalitățile unor șefi din ONG- uri erau puțin cam… dâmbovițene, de ce sa ne mințim… Per ansamblu inițiativa era extrem de necesară. Nu pot să nu recunosc acum ca de abia mai târziu m-am întrebat cine plătește accesul nostru la independența jurnalistica și de ce.

Toate bune și frumoase. Printre noi plutea un entuziasm militant dar și resurse financiare și relaționale (întâlniri cu ambasadori, finanțatori externi, diverși lobbyisti pentru democrație, libertate de expresie). Se punea accent pe justiție și jurnalism independent față de factorul politic; ultimele doua mergeau la pachet in acele vremuri! (…)

Fundamental este urmatorul fapt: in acel creuzet de ONG- uri s-a născut o Ideologie cu I mare. Ideologia Statului de Drept. O Ideologie pe care după anul 2012 am ajuns sa o recunosc in PR-ul procurorilor anticorupție; in celebrele comunicate de presa sau in abordările de presa privind corupția politica. Eu personal am fost unul dintre promotorii acestui tip de discurs. Pot spune cu mâna pe inima ca am facut-o din convingere și in baza ideilor pe care mi le-am însușit in anii in care am beneficiat de training alături de ONG -uri. Repet, a fost o școala de presa foarte buna. Dar și o școala ideologica. Erai învățat sa gândești intr-un mod anume. Nu o spun defel intr-un sens negativ, dar cu siguranța generația mea a fost prelucrata intr-un sistem de valori de tip ONG adus din exterior. Principala confuzie ideologica care ne-a fost predata era amestecul voit sau nu între jurnalism și militantism civic. Era o Operațiune soft de modelare a modului de gândire. Se observa și acum militantismul pregnant in scriitura unor jurnaliști scoliti in acei ani. In modul in care își scriu textele sau își justifica opiniile. Nu știi ce sunt in principal: jurnaliști, activiști civici, ONG – isti sau „filozofi sociali”, profesori de morala publica? Sau toate la un loc. (…)

Mai mult, Ideologia la care fac referire vizează o abordare și o metoda de a investiga corupția clasei politice. In ce consta ea? Pot sa va spun cu sinceritate ca in orice subiect de investigații de la care se pleca in acei ani (așa ni se părea firesc) premisa era ca politicianul (baronul) era vinovat in sine (per se). Erau niște hoți, noi jurnaliștii urma doar sa îi dovedim. Sa căutam informațiile și dovezile care sa susțină ideea preconceputa de la care plecam. In sute de cazuri Ideologia a funcționat. Metodele de furat și modul de organizare al rețelelor politice corupte au fost constante indiferent de partid sau alternanța la putere. Cu cât investigam mai mult și mai temeinic vedeam ca Ideologia se confirma și prejudecățile noastre sunt valide. Întreaga mea generația de jurnaliști, și mulți după mine, scolita de ONG -uri, a fost crescută in acest spirit. Era așadar și o metoda de lucru, o tehnica de investigație sa ii spun la modul impropriu, dar era mai presus de asta, cum va spuneam, un mod de gândire. O ideologie anticlasa politica, antisistem, cu precădere anti- PSD.

Ce s-a întâmplat mai departe? A urmat fractura. În timp ce prejudecățile jurnaliștilor se confirmau, campania antibaroni căpăta amploare în societate, „colegii” noștri procurorii câștigau și ei independența și putere. Va spuneam ca nu întâmplator finanțările ONG urilor erau direcționate cu precădere pentru sprijinirea Justiției și a mass media independente. Procurorii școliți la catedra ONG- urilor au început sa facă dosare. De multe ori pornind de la anchetele din media. Era un sistem biela- manivela. La un moment dat, anii 2009 – 2010, in ecuația Justiție – Mass Media s-au introdus în forța băieții de la SRI încât acum nu mai știi ce este articol de presa, ce este dosar penal făcut la comanda, ce este munca serviciilor sau investigația unui procuror onest? Este O ceață totală! După ce SRI a desfășurat ca o plasa câmpul tactic în Justiție au început în forța arestările. În anumite redacții jurnaliștii aplaudau la fiecare reținere televizata. Devenise un spectacol al catușelor. „Colegii” procurori confirmau munca „colegilor” jurnaliști. „Ai văzut, am avut dreptate și cu golanul asta” șopteau unii cuprinși de o fericire lăuntrică.

Întrebare fundamentala: cine a decis din conducerea SRI ca Serviciul sa preia și sa coordoneze campania ideologica anticorupție? Sa o confiște din mâinile mass media și ale societății civile. Si sa o conducă efectiv apoi prin înființare echipelor mixte SRI – DNA? Acela a fost un baiat deștept sau bine antrenat? SRI a preluat o Ideologie născuta din dorința de reforma a Statului și a transformat-o intr-un joc operativ cu ajutorul DNA. Așa s-a născut câmpul tactic, așa s-au prelucrat prin inginerie socială alegerile din ultimii ani. Se creeaza emoția, statul este in pericol, ne ataca corupții, sa luptam și sa rezistam! Dacă lucrurile acestea s-ar fi născut in mod natural in societate ar fi fost in regula dar acum vedem ca aceasta conștiința civică este activata și întreținută cu „telecomanda Facebook” doar in „momentele operative”, doar când este nevoie… Faptul ca ieși in strada sa protestezi, pentru ca ești tânăr și nu mai suporti prostia și corupția politicienilor, NU scuza faptul ca ești manipulat ca un guguștiuc. Cum va spuneam: generația mea și-a primit și ea la timpul potrivit portia de „educație ONG”. Deci, ii pot înțelege pe TFL – isti.

(…)

Acum, văzând efectele sociale din acești ultimi ani ale acestei Ideologii pot spune ca ea este profund greșita, în însăși fundamentul ei. Un efect vizibil: zeci de jurnaliști și-au părăsit redacțiile pentru a participa la proteste de strada, au devenit militanți cu discurs politic. Redacții întregi se comporta ca niște partide politice. Barierele dintre comentatorii pe FB, jurnaliștii militanți, ONG- isti sau lobbysti mascati ai unei cauze politice sau civice s-au disipat. Mi-e greu sa denumesc noua specie: majoritatea se declara jurnaliști newmedia, bloggeri, vloggeri etc Jurnaliștii de rit vechi care nu imita comportamentul acestora sunt taxați drept „manipulatori”. Cine nu se alătura corului newmedia este un ticălos și vândut politicienilor corupți. Oare de ce nu se întreabă acești băieți și fete dacă, in ce fel, cât și cum sunt manipulați? Dubitația este prima arma a jurnalistului. Când ai doar certitudini drumul spre indoctrinare este deja deschis. Exista corupție și intenția penalilor de a scapă de dosare și condamnări? Evident DA! Exista manipulare cu scop politic în „campania anticorupție”, exista abuzuri, exista servicii băgate în Justiție, la fel de hotărât putem spune DA!

(…)

Ce-i de făcut? Mai nimic din păcate. Procesul de transformare al mass media, al modului în care societatea funcționează în baza stimulilor rețelelor de socializate este ireversibil. Cei care dețin tehnologia și resursele financiare pentru a controla și disemina informația dețin adevărata putere. Cei care controlează eterul Internetului. Aceste resurse se afla DOAR la mâna serviciilor de informații, prin prisma bugetelor de sute de milioane de euro. Mass-media tradițională de abia mai poate respira.

Viitorul nostru stă ascuns într-un smartphone.

 

Citeşte şi Adrian Papahagi: „Greșesc cei care cred că tema familiei e minoră. Viața e principala temă a omului. Familia are rostul de a găzdui viața nouă. Nașterea și creșterea copiilor ocupă deci vârful agendei umanului”

 

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.