familie

Se caută din nou familii de împrumut pentru copiii părăsiți de părinți din Timiș

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș anunță că dă startul unui nou curs de formare a acestor asistenți.

„Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare”, informează DGASPC Timiș.

Persoanele interesate sunt așteptate pentru a depune o cerere de evaluare la Registratura de la sediul DGASPC Timiș, P-ta Regina Maria, nr. 3, Timișoara.

De asemenea, la cererea de evaluare vor fi anexate un CV al solicitantului, copie după actul de identitate (cu domiciliul stabil pe raza județului Timiș), copie după diploma de studii a ultimei școli absolvite, cazier judiciar și adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de boli transmisibile, infecto-contagioase sau psihice.

În urma depunerii cererii, angajatii din cadrul DGASPC Timiș vor efectua o evaluare socială a persoanei solicitante, care constă în vizite la domiciliul acesteia, discuții cu membrii familiei sale, vecini, prieteni, precum și o evaluare psihologică.

Ulterior evaluării, persoanele acceptate vor urma cursuri de formare profesională în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist, putând fi angajate numai după obținerea acestui document. Cursurile de formare profesională vor fi  organizate  la sediul DGASPC Timiș și au o durată de minim 60 de ore. Cursul este gratuit.

Conform legii, nu pot deveni asistenţi maternali profesionişti persoanele care: au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni; au fost decăzuţi din drepturile părintesti, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau suferă de boli cronice transmisibile şi boli psihice.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close