familiehomosexualitatelibertate de conștiință

Scrisoare deschisă către Dolce & Gabbana: „Am fost crescuți de cupluri de același sex și vă lăudăm curajul”

 

cover-header-11

 

Săptămâna trecută, într-un interviu publicat în revista Panorama, Domenico Dolce și Stefano Gabbana s-au declarat în favoarea familiei naturale, împotriva căsătoriei între persoane de același sex și împotriva adopției de copii sau a conceperii artificiale de copii de către acestea.

Cercurile care nu le împărtășesc opiniile și care promovează aceste noi concepte ca pe ceva ce ține de progresul inevitabil al omenirii, în frunte cu artiști precum Elton John, care are doi copii născuți din utere „închiriate”, au reacționat imediat, cerând boicotarea designerilor.

De curând, șase americani care au fost crescuți de părinți de același sex au adresat o scrisoare deschisă designerilor italieni, rugându-i să nu-și retragă spusele, pentru a nu lăsa copiii proveniți din familii gay și mai discreditați și mai vulnerabili decât sunt deja. Iată scrisoarea, care a fost publicată pe blogul askthebigot.com, al unuia dintre semnatari:

Dragă Dolce și Gabbana,

Salutări din Statele Unite ale Americii! Cei șase semnatarii ai acestei scrisori au fost toți crescuți de părinți homosexuali și lesbiene. Cinci dintre noi sunt femei și unul este queer, dar toți ne-am crescut copiii împreună cu părintele de sex opus. Dorim să vă mulțumim că ați dat voce la ceea ce noi am învățat din experiență: Fiecare om are o mamă și un tată și lipsa unuia din cei doi din viața unui copil îl lipsește pe acesta de demnitate, umanitate și egalitate.

Știm că părinții homosexuali pot fi iubitori, deoarece ne-am iubit părinții și ei ne-au iubit pe noi. Cu toate acestea, toți ne.am confruntat direct cu reacții dure când am combătut punctul de vedere dominant, care spune numai lucruri pozitive despre părinții gay. Știm că vă veți afla sub o presiune extraordinară, mai ales acum, când atât Italia, cât și Statele Unite ale Americii sunt împinse să neglijeze dreptul copiilor de a avea și mamă, și tată, cu scopul de a satisface un lobby homosexual puternic.

Cele mai multe atacuri vicioase din partea acestui lobby se abat asupra celor care, deși provin din comunitatea homosexuală, pun la îndoială politicile acesteia: e vorba de copiii crescuți de cupluri de homosexuali, dar și de homosexualii care sar în apărarea drepturilor acestora copii (cum sunteți voi doi). Probabil că mulți din comunitatea internațională vor încerca să vă anuleze prezentările, să vă cenzureze reclamele și să vă distrugă reputația online. Ați dovedit că sunteți extrem de curajoși. Ne-ați oferit o mare inspirație, întrucât pregătim scrisori pentru Curtea Supremă a SUA împotriva legierării căsătoriei gay.

Vrem să vă laudăm curajul și să vă mulțumim pentru inspirația oferită. De asemenea, vă rugăm să nu vă predați, atunci când presiunea va crește în intensitate. Dacă veți da înapoi de la ceea ce ați spus și vă veți cere scuze, copiii crescuți de cupluri de homosexuali vor rămâne și mai vulnerabili și discreditați. Este important atât de dragul nostru, cât și de dragul copiilor italieni, să nu vă cereți scuze sau să capitulați. Vă rugăm să sprijiniți ideea că toți copiii trebuie să fie legați de mamele și tații lor. Este un drept al omului.

Dacă vă putem ajuta în vreun fel, vă rugăm să ne anunțați. Nu toți suntem creștini, dar vrem să vă trimită binecuvântările noastre și promitem că, de acum înainte, vom fi clienți Dolce & Gabbana toată viața noastră.”

Semnează:

Heather Barwick, colaborator la thefederalist.com

Rivka Edelman, coautoare a cărții Jephthah’s Daughters: Innocent Casualties in the War for Family Equality (Fiicele lui Ieftae: Victime inocente ale luptei pentru egalitatea familiei)

Katy Faust, autoarea blogului askthebigot.com

Robert Oscar Lopez, coautor al cărții Jephthah’s Daughters: Innocent Casualties in the War for Family Equality (Fiicele lui Ieftae: Victime inocente ale luptei pentru egalitatea familiei)

Denise Shick, autoarea cărții My Daddy’s Secret (Secretul tăticului meu)

Dawn Stefanowicz, autoarea cărții Out From Under: Getting Clear of the Wreckage of a Sexually Disordered Home (Evadare din subteran: Cum am scăpat din dezastrul unui cămin în dezordine sexuală)


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button