familievalorile familiei

Samy Tuțac: „Dragă Camelia Smicală, îți mulțumesc pentru determinarea ta!” Perseverența româncei și a copiilor ei îi dă pastorului puterea de a merge mai departe

de Redacția Stiripentruviata.ro

După aflarea veștii că românca Camelia Smicală din Finlanda își va primi copiii înapoi, pastorul Timișorean Samy Tuțac a scris pe Facebook:

„Sunt așa de bucuros și mulțumitor lui Dumnezeu pentru bucuria Cameliei Smicală și a familiei ei. Acum sunt în sfârșit toți acasă. Lupta lor și micul nostru suport în rugăciune și luări de poziție nu au fost degeaba. Camelia și copiii ei sunt niște eroi vii pentru noi.

Sper să-i vedem într-o zi în România, chiar și la Timișoara. Dragă Camelia Smicală, îți mulțumesc personal pentru determinarea ta. De mai multă vreme mă gândeam să mă retrag în liniște din luptele publice pentru valori și principii creștine. Au fost prea multe atacuri și mizerii aruncate de unii sau alții. Tu ne-ai demonstrat că merită orice efort.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Văzând perseverența ta și a copiilor tăi, am luat decizia că voi rămâne la dispoziția Domnului și a fraților mei în Cristos, atât timp cât va fi nevoie.
Dumnezeu să vă dea mai multe bucurii decât au fost încercările!”

Copiii Smicală pot copilări din nou alături de mamă. Au ajuns acasă în preajma sărbătorii Sfintei Camelia!

De Ziua Mamei, copiii Cameliei Smicală revin alături de ea timp de șase luni. Mihai va studia în clasa de latină


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button