Mărturie peste timp: Revoluția sexuală este copilul victorios al revoluției bolșevice

Foto: Twitter

Foto: Twitter

Sursa: Culturavietii.ro
Autor: Trusnovici A.R., „Memoriile unui partizan al lui Kornilov” (1914 – 1934)
Traducere: Provita Media, provita.ro

Originar din Iugoslavia, soldat în armata austriacă, în timpul primului război mondial, trecut de partea Rusiei și rămas în Rusia Sovietică. A devenit medic de țară și a supraviețuit, împreună cu cazacii din satele din Kuban, „rascazacirii”, NEP-ului și colectivizării, precum și Holodomor-ului (Marea Foamete din Ucraina, creată de autoritățile sovietice în scop de control politic).

Emigrează în Iugoslavia, în 1934. După cel de-al doilea război mondial, se stabilește în Germania de Vest. Este răpit și omorât, în 1954, de către serviciile secrete rusești. Acest lucru a fost confirmat după dezintegrarea URSS, în 1992, când fiului acestuia i se înapoiază manuscrise și documente ce aparțineau tatălui sau.

Memoriile lui Trusnovici (1914-1934) prezintă interes deoarece descriu revoluția bolșevică, cu toate ororile cu care s-a impus, inlcusiv legalizarea avortului (1920), și reacția oamenilor la ele.

 

Chiar de la începutul puterii sovietice, atmosfera era îmbâcsită de un erotism vulgar, grosier. Grosul mahalalelor urbane, criminalii, cei fără niciun căpătâi, care începuseră să conducă țara, au adus cu ei înțelegerea și noțiunile lor despre moralitate. Clasa conducătoare și organele sale represive trăiau după principiul iubirii libere, neacoperită de nici o mască. […]

Promiscuitatea sexuală crea multor oameni o atitudine de respingere și dezgust. Cu toate acestea, oamenii începuseră să fie corupți și împinși spre acest mod de viață prin diferite moduri. În 1922, de câteva ori, am fost martorul câtorva spectacole stradale, cu deviza „Jos cu rușinea!” Gol pușcă, împodobit doar cu o panglică pe care scria „Jos cu rușinea!”, oratorul acelui eveniment striga în piața din Krasnodar de la tribună: „Jos cu burghezia! Jos cu minciunile popimii! Noi, comunarzii, nu avem nevoie de haine, care să ne acopere frumusețea corpului! Noi suntem copiii soarelui și ai aerului!”

Trecând pe acolo spre seară, am văzut tribuna doborâtă și, din câte aflasem, „fiul soarelui și al aerului” fusese bătut măr. Cu altă ocazie, împreună cu soția, am văzut cum publicul sărea dezgustat din tramvai, înjurând și scuipând. Din câte am înțeles apoi, în tramvai, se năpustiseră un grup de „copii ai soarelui și aerului”, goi pușcă, iar oamenii, furioși, dădeau bir cu fugiții.

Citește și Freudo-Marxismul, noua utopie

Experiența a eșuat, căci declarațiile „apostolilor” moralei sovietice au provocat o asemenea indignare oamenilor, încât autoritățile au oprit aceste comportamente nerușinate. Răspândirea promiscuității sexuale a fost preluată de școala, de literatură artistică și de popularizare științifică. În școli, predarea problemelor sexuale, fără principii moral-religioase, nu era decât o corupere a copiilor. În plus, profesorii nu aveau posibilitatea de a aplica măsuri împotriva impactului pe care mulți elevi trebuiau să-l îndure din cauza depravării morale a altor copii deja corupți. De la înjurături, povestiri vulgare și anecdote pe teme sexuale, pe care unii elevi le foloseau în viața de zi cu zi, te simțeai îngrozitor.

Nu exista nici o îndoială asupra faptului că dezintegrarea morală a națiunii a fost planificată de sus. Să o luăm, de exemplu, pe scriitoarea și reprezentanta puterii sovietice în străinătate, membru al Comitetului Central al partidului, Alexandra Kollontai. Prima femeie-ambasador din lume făcea agitație pentru „iubire libera”. Ea propovăduia ideea actului sexual „ca un pahar de apa” (actul sexual este ca și cum ai bea un pahar cu apă). Oare putea ea răspândi asemenea idei infame, fără aprobări și instrucțiuni de sus ?

Citește și Homosexualismul ca ideologie: revoluţionarea noţiunii de familie şi abolirea conceptului de căsătorie

Bolșevicii au încercat să distrugă familia și în alte moduri. Sub drapelul emancipării femeilor, femeile erau înrobite altfel, fiind ademenite în cluburi, obligate să participe la diferite reuniuni, invitate la diverse petreceri, creându-se pentru ele o serie de funcții de răspundere: de președinte, delegat, deputat, organizator de grad diferit, comisar sau pur și simplu membre ale vreunei comisii, și câte și mai câte.

Păcat că adunările femeilor de la începutul revoluției bolșevice nu au putut fi imortalizate în filme. Odată cineva a adus într-un prezidium oale, pe care, mulțimea femeilor turbate, în semn de „eliberare”, le-a distrus, urlând și strigând: „Jos cu oalele!”. Cât de multe dintre aceste activiste s-au gândit că oalele rămân oale și nu vor mai avea cum și ce găti în ele ? Din cauza cumulării acestor „sarcini publice” revenite femeilor, în familii, apăreau certuri. Bărbații, care protestau împotriva absenței permanente a soțiilor, erau chemați în consilii, în comisii, unde li se reproșa că erau conservatori și posesivi.

O anumită „trezire” a autorităților a început încă în anii anteriori colectivizării. Atunci, începuse un matriarhat autentic, când numele tatălui putea fi necunoscut, iar mama devenise entitate juridică. Nu puțină teamă au creat bolile cu transmitere sexuală care se răspândeau fulgerător. A urmat apoi o trezire a oamenilor. Începuse o renaștere religioasă, când, treptat, oamenii încercau să se întoarcă la fundamentele morale.

Epidemia de avorturi din Rusia Sovietică

Legea avortului privind dreptul exclusiv al femeilor de a controla propriile lor sarcini, adoptată de sovietici, pe lângă partea morală și etică, avea și altă latură – slăbirea poporului rus. Procentul său de creștere, ca și creșterea popoarelor slave de sud și est era mult mai mare decât în țările occidentale. Epidemia de avorturi din toată Rusia a ajutat considerabil forțelor ostile Rusiei.

Mă voi opri la cifrele pe care le am, deoarece statistici exacte nu existau la bolșevici. Cifrele care provocau entuziasmul intelectualilor naivi și al politicienilor din Vest erau false și serveau drept propagandă în discursul liderilor. Văzând asemenea falsuri, spuneam: „Ne vom face de râs în Occident! Ai noștri, evident, cred că acolo au dat peste niște proști”. Din păcate, noi am greșit, căci „desteptii” noștri chiar au câștigat. În Occident, foarte mulți credeau în minciuna comunistă.

Sunt sigur că știu condițiile, cel puțin în zece raioane ale URSS, pe care le-am vizitat și unde am lucrat sau despre care mi-au povestit alți colegi medici. Dar mă voi limita la propria mea practică, în zona Primorsko-Akhtarsk, a cărei populație, în perioada 1927 – 1930, nu era mai mare de 30 000 de oameni.

Avortul era permis numai în condiții de spital, după trecerea unei comisii de aprobare a avortului. La comisie nu veneau femeile care puteau plăți o taxă. În anii colectivizării, această posibilitate o aveau soțiile lucrătorilor de partid (care, de obicei, se eschivau de la plata taxelor), astfel că majoritatea femeilor trebuia să treacă prin această comisie.

Comisia era prezidată de un reprezentant al Secției Femeilor de la Comitetul raional. Reprezentanții femeilor de la sovietul sătesc verificau femeile din punct de vedere social și material. Medicul era membru al Comisiei în calitate de expert: el trebuia să determine sarcina și să stabilească dacă existau contraindicații medicale.

Femeile sărace și muncitoarele puteau avorta fără nicio taxă. Altele plăteau în funcție de salariul pe care-l primeau. Țărăncile care aveau proprietate erau trecute pe o anume listă. De la soțiile celor considerați fără drepturi, soțiile de culaci sau de deportați, oameni jefuiți și sărăciți de bolșevici, se percepea cea mai mare taxă. Comisia încerca să descurajeze femeile care aveau o situație materială bună, femeile fără copii sau cu un singur copil de la avort, dar aproape întotdeauna fără succes: femeile știau că, prin lege, nu pot fi refuzate.

Se putea doar ridica obstacole tehnice, putea să se spună, de exemplu, că la spital nu sunt locuri sau se putea apela la contraindicații inexistente de fapt. Dar era inutil: femeile mergeau la moașele care făceau avorturi ilegale, la vraci sau ele însele își provocau hemoragiile.

Care erau motivele ce predominau în rândul femeilor, care nu doreau să aibă copii ? Înainte de începutul colectivizării puteai auzi: „Sotul nu vrea copil…” „Sotul meu m-a părăsit …” „La ce-mi trebuie copii ? Lucrez, cine să stea cu ei ?” „Nu am soț.” „Nu a mai vrut să se însoare.” „Astăzi, e aici, dar mâine – caută-i urma.” Aceste tinere femei, în special femeile muncitoare, funcționare, țărănci, având căsătoria doar înregistrată la biroul Stării civile [fără cununie religioasă], nici nu dădeau impresia că sunt căsătorite – atât de nesemnificativă părea căsătoria sovietică. Totuși, chiar și activistele comuniste, membre ale comisiei, întrebau involuntar: „De ce spuneți că v-a părăsit ? Doar v-ați căsătorit la biserică ?” […]

Cât de multe avorturi au fost în județul nostru timp de patru ani? Din octombrie 1927, până în septembrie 1931, potrivit înregistrărilor din registrul de operare, eu am făcut 714 avorturi. Al doilea medic – peste 900 (o vreme, am fost medic-sanitar și nu am făcut avorturi). Destul de des le dădeam posibilitatea medicilor de ambulatoriu să-și „faca mana”, mulțumiți că cineva, cel puțin temporar, ne scutește de acest lucru îngrozitor. În fiecare an, veneau la practică patru studenți și fiecare a făcut nu mai puțin de zece avorturi, înregistrate pe numele lor.”

Citește online în limba engleză și cartea Sexual revolution in Bolshevik Russia

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns