avortfamilievalorile familieiviaţa de familie

„Revoluția” pro-viață a părintelui Nicolae Tănase

Când a venit Revoluția, în decembrie 1989, părintele Nicolae Tănase era de zece ani paroh la Valea Plopului, comuna Posești, județul Prahova, unde este și astăzi. Acolo a avut de ridicat o biserică, în plin comunism. Cea veche se dărâmase la cutremurul din 1977.

Atunci nu se acorda ușor autorizație pentru locașuri de cult. Au construit noaptea, fără autorizație. Toți oamenii au contribuit. Așa s-a consolidat comunitatea care l-a ajutat apoi, după Revoluție, să zidească și un viitor pentru cei nedoriți, prigoniți sau abandonați.

Cea mai vizionară lucrare pentru România

Pe un viscol teribil, în ianuarie 1990, părintele Nicolae Tănase a condus câteva sute de kilometri pentru a prelua un bebeluș abandonat. S-a întors cu el înfășat și pus într-o cutie de carton. L-a așezat în cel mai călduros colț din biserică și a început să săvârșească Sfânta Liturghie, fiind sâmbătă și zi de pomenire a morților. Când bebelușul a început să plângă, s-au găsit credincioase care să îl aline și să îl țină în brațe.

La sfârșitul Liturghiei, Maria, o femeie din sat, era cu bebelușul în brațe. Părintele a întrebat-o dacă vrea să aibă grijă de el în continuare. Femeia a simțit bebelușul ca pe un dar de la Dumnezeu. Copilul, un băiețel pe care l-au botezat Lucian, a crescut alături de ceilalți cinci copii ai Mariei și ai soțului ei. Astăzi, Lucian are casă la Valea Plopului, așteaptă cel de-al treilea copil și muncește în Italia pentru a-și întreține familia.

Adevărul despre legislația avortului în România

La 26 decembrie 1989, după fuga dictatorului Ceaușescu, în primul decret dat de noua conducere a României, un articol a eliminat orice restricție cu privire la avortul la cerere până la trei luni. Graba era dată de promovarea mitului că regimul comunist a interzis avortul, iar liberalizarea acestuia este semn al îndepărtării de comunism.

În realitate, comuniștii au legalizat avortul în 1957, iar în 1966 au introdus restricții care nu au împiedicat milioane de avorturi.

Drept dovadă statisticile, care arată că din 1966 și până în 1989, numai în spitalele de stat, s-au făcut aproape 7,5 milioane de avorturi, tot atâtea câte se făcuseră între septembrie 1957 și 1966. Iar restricțiile nu au fost puse pentru că se prețuiau viețile copiilor și femeilor, ci din motive demografice și economice.

În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 de copii avortați și 278.362 de copii născuți vii, România având cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 de avorturi/1.000 de femei.

Cine și de ce este patronul spiritual „Pro Vita”

Urmarea decretului din decembrie 1989 a fost că, în primii opt ani de după Revoluție, în România s-au făcut cinci milioane de avorturi numai în clinicile de stat, pe lângă multe altele (neînregistrate oficial) în locații nespecializate și de către persoane care erau sau nu erau medici, după cum scria dr. Ancuța-Elena Franț de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași în revista de specialitate Acta Universitatis „George Bacovia”. Juridica (2/2014).

Înțelegând încă din ianuarie 1990 ceea ce urma să se întâmple, părintele Nicolae Tănase împreună cu poetul și intelectualul creștin Ioan Alexandru, care a avut această inițiativă, au întemeiat mișcarea „Salvăm vieți – Pro Vita Brâncoveanu”. L-au ales ca patron spiritual pe voievodul martir pentru că acesta a avut o familie numeroasă, cu 11 copii.

Părintele Nicolae Tănase este convins că politica demografică a domnitorului a fost principala cauză pentru care a fost mazilit. El crede că imperiilor nu le place creșterea demografică a popoarelor pe care vor să le controleze – tot așa cum lui Faraon nu-i plăcea înmulțirea neamului evreiesc în Egipt. „Brâncoveanu a înmulțit neamul atât prin exemplu personal, cât și prin scăderea taxelor și înlesnirea traiului pentru oamenii obișnuiți”, spune părintele. 

Salvarea implică și sprijin pe termen lung

Lunea, miercurea și vinerea se rugau la mormântul Brâncovenilor din Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou de la kilometrul zero al Bucu­reștilor, iar în restul timpului mergeau prin spitale să convingă femeile să nu avorteze. Vorbeau neobosit, chiar și cu cele care deja plătiseră chitanța pentru avort. „Așa am salvat 13 copii într-o singură zi”, își amintește părintele.

Viața este cel mai important lucru care trebuie salvat. Dar lucrarea nu este desăvârșită dacă nu veghem ca viața salvată să crească sănătoasă, protejată și îndrumată. A devenit clară necesitatea de a le oferi și sprijin de durată, în primul rând adăpost, femeilor și copiilor salvați de la avort.

Se pare că venise momentul ca părintele să apeleze din nou la solidaritatea micii sale comunități parohiale, care fusese sudată în anii comunismului. „Două zile și o noapte a durat până când am plasat cei 13 copii în sat, pentru că noi aici nu aveam decât biserica, nu și case sociale”, își amintește el. Au urmat alte zeci de cazuri. O gură în plus la masă nu li se părea o povară oamenilor și nici educația firească, astfel că sătenii s-au implicat la îndemnul părintelui.

Solidaritate pentru Viață

În ajutorarea comunității au venit și voluntari, la început din străinătate, unde cultura voluntariatului era mai răspândită, apoi și din România. „Primii voluntari au fost soț și soție, Dieter și Christine Polheim, elvețieni, care, în 1993, au dedicat copiilor de aici primul an din căsnicia lor”, spune părintele.

În 1994, sătenii țineau în gazdă 86 de cazuri sociale. Atunci au început să construiască și case pentru cazurile care se înmulțeau, căci părintele nu-i refuza nimănui ajutorul. În 1997, au fost gata primele construcții sociale de la Valea Plopului. Nu erau după toate standardele oficiale, dar părintele le putea pune nevoiașilor un adăpost deasupra capului.

„Trebuia să avem 2,4 m înălțimea camerei, un anumit grad de luminozitate, gresie, faianță, în condițiile în care noi ne grăbiserăm să aducem copii care locuiau prin canale. Nu-i puteam lăsa acolo până construiam totul ca la carte”, spune părintele.

Acum, el este mulțumit că, după 2007, conform articolului 67 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, există cadrul legislativ pentru ca parohiile să poată desfășura activități social-filantropice.

Aceasta a permis înființarea Centrului social „Pro Vita” al Parohiei Valea Plopului, care a ajuns să găzduiască în prezent peste patru sute de copii, femei fără adăpost sau victime ale violenței domestice, precum și vârstnici. Din 1990 și până azi, aici au fost adăpostite, hrănite, consiliate și povățuite duhovnicește peste 3.500 de suflete.

Activități și resurse la Valea Plopului

Nevoile sunt mari. Numai la masă se consumă peste 1.000 de pâini pe zi. Pentru copii se organizează tabere gratuite în vacanțe. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a susținut din banii personali șase vacanțe în tabere pe malul Mării Negre pentru aproape 100 de copii confruntați cu lipsa vitaminei D.

Copiii sunt consiliați și orientați, în funcție de aptitudini, spre activități practice și creative precum pictura pe sticlă, tâmplăria și sculptura în lemn, construcția de case din lemn, croitoria sau activitățile gospodărești (creșterea animalelor, munca la câmp, prepararea pâinii).

Resursele financiare sunt asigurate într-o mică măsură din vânzarea obiectelor produse de ei și în principal de câțiva sponsori permanenți sau prin diverse campanii de strângere de fonduri.

Fotbalistul George Ogăraru și soția sa, Andreea, care au cinci copii, fiind o adevărată familie pro-viață, se implică periodic în aceste campanii pentru așezământ.

Gânduri despre vindecarea familiilor românești

Întrebat cum a împăcat familia cu această uriașă muncă filantropică, părintele răspunde sincer: „Am neglijat una și am favorizat-o pe cealaltă”. Este meritul doamnei preotese că a dus această cruce alături de el.

Părintele, care are șase copii, între care unul adoptat, și 20 de nepoți, crede că salvarea națiunii poate veni numai de la femei, care sunt dătătoare de viață: „Toate imperiile au căzut când n-au mai avut mame. Aici stă cheia viitorului unui popor”. Însă bărbații au marea responsabilitate de a ocroti mamele. Estimarea părintelui este că 80% din avorturi au loc pe fondul viciilor și neasumării bărbaților, „care creează în sufletul femeii un gol”, spune el.

„Există expresia: «Ne dorim un copil, dar nu suntem pregătiți să-l primim acum»”, îi citează părintele pe unii care invocă acest motiv pentru avort. „Dar ei uită că un copil se face în trei: tata, mama și Dumnezeu. Tatăl dă spermatozoidul, mama dă ovulul, iar Dumnezeu pune sufletul. Un singur spermatozoid din aproximativ patru milioane fecundează singurul ovul eliberat de corpul femeii. Nu există minune mai mare. Cei care privesc la microscop se cutremură de atâta măreție!”, spune el despre miracolul concepției umane.

Copilul are suflet viu chiar din acea primă clipă, în care este doar o celulă născută din cele ale părinților și din darul lui Dumnezeu. Astfel, înțelegerea miracolului vieții și asumarea familiei ca jertfă sunt cele mai importante lucruri care ne vor determina să ne naștem copiii. 

O poveste minunată. Dai voință, iei putere

Părintele Nicolae Tănase are vorba scurtă, apăsată și directă ca o ghioagă. Pare grea și neșlefuită, dar desparte ca o sabie apa curată a adevărului și a dragostei de aproapele de otrăvurile care strică izvorul. ­Dacă ai curaj să-i ceri cuvânt, nu te va menaja. Dar ascultă-l cu folos, mai ales când îți relatează întâmplări adevărate precum cea de mai jos.

„A fost odată ca niciodată un părinte, care nu-și luase niciodată concediu…”, începe părintele să povestească. „Și când, în sfârșit, era în concediu, l-a chemat stareța unei mănăstiri ca să o ajute să convingă o fată să nu avorteze.

Și a stat ­părintele acolo 19 zile. Și noaptea părintele stătea de vorbă cu fata asta, iar ziua ea se ducea la serviciu și părintele dormea. Și ce zidea părintele noaptea, o mătușă povă­țuită de un duh rău dărâma. În final, și părintele, și fata au plecat cu același tren. Ea a coborât în orașul unde fusese programată la avort de mătușa sa, iar părintele a mers mai departe trist.

Atât de trist a fost, că nu a mai dat pe la mănăstire timp de nouă ani. Și, într-o noapte geroasă, părintele a poposit la mănăstire. A dormit ­acolo, a doua zi a mers la slujbă. Stareța l-a întrebat de ce nu a mai venit. «Pentru că am fost trist, pentru că nu am reușit să o conving pe fata aceea…» «Nu-i adevărat, părinte. Ia veniți în­coace!», i-a spus stareța. Și coin­cidența, ca să zic așa, a făcut ca acolo să fie mama respectivă cu o fetiță în vârstă de nouă ani. «Ce s-a întâmplat? Doar pentru asta ai coborât acolo», a ­întrebat-o părintele. Femeia i-a ­povestit.

Se urcase pe masa de avort și o anesteziaseră local. Când a venit doctorul, ea a sărit de pe masă, ca să plece. Asistenta i-a dat câteva palme, a pus-o la loc. Ea s-a ridicat iar și a început să strige, așa că doctorul a renunțat la inter­venție. ­Femeia a plecat din clinică așa cum era, anesteziată, ținân­du-se de pereți. Și a păstrat copilul”.

Iată una din minunile făcute de Dumnezeu care aduc bucurie în neobosita misiune făcută, cu timp și fără timp. Chiar și când nu mai e nici o nădejde, omul dă voință, iar Dumnezeu împlinește. Doamne, dă-ne voința cea bună, care este și vrerea Ta!

Sursa: Ziarul Lumina

Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close