revista presei

Revista presei românești din 13 august

„Războiul invizibil“ – un documentar de excepţie despre violurile din armata americană

În 2012, anul în care DIICOT deschidea la Caracal dosarul împotriva unei reţele de trafic de persoane, cunoscutul regizor Kirby Dick a realizat un documentar – The Invisible War – care a adus în prim plan victimele violurilor din armata americană. Maria Cernat, 12 august

Peste 11.000 de copii din judeţul Suceava au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, potrivit unei statistici a Inspectoratului Şcolar. Micuţii sunt monitorizaţi de mai multe instituţii şi ONG-uri, însă chiar şi aşa mulţi dintre ei dezvoltă probleme de comportament. Adevărul, 12 august

Convinşi fiind că este imposibil ca România să rămână practic sub ocupaţie sovietică, mai mulţi fruntaşi din Nucşoara şi alte sate din zonă – învăţători, preoţi, mici proprietari – au sprijinit grupul de luptători anticomunişti condus de Toma Arnăuţoiu. Adevărul, 12 august

Pãrintele Episcop Ignatie a prezentat douã criterii definitorii în ceea ce priveste smerenia: „Smerenia poate fi definitã mai ales prin faptul cã nu doresti sã fii în prim-planul vietii sociale, nu cauti cu orice pret mãrirea, sã fii pus tot timpul în evidentã. Smerenia este arta aceasta frumoasã de a stii care îti este locul tãu, arta de a fi la locul tãu. Vremea Nouă, 11 august

Premierul danez Mette Frederiksen le-a prezentat scuz oficiale copiilor care au suferit abuzuri în orfelinate în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, anunță DPA, citat de Agerpres. Calea Europeană, 13 august

Oana* este una dintre cele 16 minore din dosarul de trafic sexual a clanului ”Cocoș” judecat între 2012 și 2017, dar în care au fost protejați cetățeni străini, austrieci și americani, plus polițiști. Libertatea, 13 august

Centrul pentru politici locale cu sediul la Alba Iulia și filiala Carei a Asociației foștilor expulzați și refugiați români din 1940 în urma Dictatului de la Viena anunță organizarea unei Școli de Vară la Carei în perioada 26 august – 1 septembrie, potrivit Buletin de CareiActiveNews, 12 august

Arheologii care fac săpături în Muntele Sion în Ierusalim au descoperit dovezi ale cuceririi Babiloniene a orașului, ceea ce confirmă relatarea biblică privind asedierea, relatează CNN. HotNews, 13 august

Detalii îngrozitoare reies din motivarea judecătorului Adrian Vank de la Tribunalul Brăila privindu-l pe bărbatul din Câmpulung Muscel, care ar fi instigat-o pe mama unui sugar de 3 luni din Brăila să se filmeze în ipostaze sexuale explicite alături de fiul ei. G4Media, 12 august

Prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a afirmat luni, la deschiderea lucrărilor Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, că este nevoie de elaborarea unei strategii naţionale pentru asigurarea dreptului constituţional la identitate naţională şi la exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor de naţionalitate română din localităţile în care aceştia sunt numeric minoritari, dar şi de elaborarea unei strategii de dezvoltare economică pentru zona Covasna-Harghita potrivit Agerpres. Știri pe surse, 12 august




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close