libertate de conștiințăMarxism culturalprostitutie

Revista pentru adolescente Teen Vogue promovează prostituția

Revista Teen Vogue a publicat un articol al lui Tlaleng Mofokeng, medic din Africa de Sud, în care acesta cere legalizarea prostituției în toată lumea. Mofokeng, specializată în sănătate sexuală, susținătoare a „justiției reproductive” (avortului) a fost premiată de către Fundația Bill și Melinda Gates pentru activitatea sa de popularizare a avortului și contracepției.

În articolul din Teen Vogue, revistă dedicată adolescentelor cu vârste începând de la 13 ani, Mofokeng spune că prostituția este „greșit înțeleasă de către lume” și că ar trebui dezincriminată și tratată ca orice altă activitate comercială. Aceasta a comparat propria activitate prin care acordă consiliere și prescrie tratamente în ceea ce privește aparatul reproducător cu  cea a prostituatelor și a concluzionat că ambele meserii vizează domeniul sexului și, dacă ea are dreptul să taxeze serviciile pe care le prestează de aceleași drepturi ar trebui să beneficieze și persoanele care activează în industria prostituției.

Mofokeng consideră că internetul și aplicațiile mobile oferă siguranță prostituatelor în interacțiunea cu potențalii clienți și a criticat SUA pentru piedicile pe care le crează comerțului sexual online. În opinia autoarei articolului incriminarea industriei sexului și a celor care activează în cadrul acesteia este „o formă de violență din partea autorităților” care contribuie la „stigmatizare și discriminare”.

Articolul vine în contextul dezbaterii intense care există în momentul de față în SUA pentru legalizarea comerțului sexual. Conservatorii se opun acestei măsuri, în timp ce o mare parte din democrați o susțin, cum ar fi, de exemplu, senatorii Bernie Sanders și Elizabeth Warren, ambii intrați în cursa pentru nominalizarea în calitate de candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din SUA de anul viitor.

De asemenea, a stârnit multă vâlvă cazul Tiffany Cabán, lesbiană în vârstă de 31 de ani, care a câștigat alegerile pentru funcția de procuror disctictual în Queens (Ney York) din partea Partidului Democrat. Aceasta a promis în campanie că nu va trimite în judecată nicio persoană reținută de poliție pentru prostituție.

Amnesty International, revista medicală britanică Lancet sau Comisia Globală pentru HIV și Lege se numără printre susținătorii legalizării prostituției. Grupurile LGBTQ sunt de asemenea susținători ai dezincriminării prostituției.

Având în vedere creșterea numărului celor care susțin legalizarea prostituției și precedentul legalizării consumului de marijuana în mai multe state americane nu este exclus să asistăm la dezincriminarea prostituției în unele state. „Realitatea și nu moralitatea trebuie să guverneze reforma legislativă în domeniul  dezincriminării comerțului sexual”, a concluzionat Mofokeng.

Într-un articol apărut în USA Today, Inez Stepman de la Forumul Independent al Femeilor critică afirmațiile lui Mofokleng și spune că prostituția „nu este o meserie adevărată, ci o sclavie a lumii moderne”. În opinia lui Stepman, emanciparea prin dezincriminarea activității sexuale plătite imaginată în Teen Vogue nu are nicio legătură cu suferințele pe care trebuie să le îndure aceste fete. Stepman consideră o ironie promovarea de către Teen Vogue a meseriei de lucrător în industria sexuală, în condițiile în care în lumea de azi există cea mai largă paletă de cariere spre care se pot orienta tinerele.

În articol Stepman face trimitere la statisticile ONU, care arată că cel puțin 28% dintre victimele traficului de persoane la nivel global sunt copii, iar majoritatea este deținută de femei și fete. Datele Departamentul de Justiție al SUA indică faptul că 54% din victimele traficate pentru sclavie sexuală au până în 17 ani, iar 95% dintre acestea sunt femei și fete.

Sursă: lifesitenews.com

Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close