Războiul contra referendumului pentru familie: Hotnews încearcă să șantajeze Biserica Ortodoxă

Foto: Tudorel Rusu

de Mihai Şomănescu, ActiveNews.ro, 8 septembrie 2017

Războiul împotriva referendumului împotriva familiei a început. Dacă inițial,  în 2015, au ignorat tot ce înseamnă procedură constituțională de strângere de semnături, iar anul trecut s-au concentrat pe demonizarea Coaliției pentru Familie, acum adversarii referendumului au trecut la next level: compromiterea credibilității și amenințarea Bisericii Ortodoxe.

Ultimul exemplu în acest sens este editorialul din Hotnews semnat de Cristian Pantazi, redactorul – șef al publicației. Cum Pantazi este trompeta unor altor forțe, mai mult sau mai puțin europene, există un alt mesaj ascuns în spatele mesajului. Să încercăm să-l descifrăm.

În cazul nostru, Pantazi afirmă în mod cu totul halucinant, că referendumul pentru familie ar fi o „temă parazitară” pentru români, dar care este folosită de președintele PSD, Liviu Dragnea, într-un război politic, în care vrea să atragă Biserica Ortodoxă. Sigur, tema familiei e „parazitară” pentru că nu corespunde agendei sale și alor lui, nu din alt motiv.

După acest scurt chapeau, al cărui scop a fost doar să asocieze referendumul cu Dragnea, Pantazi trece direct la șantaj. ”Referendumul pentru modificarea Constituției e populist, inutil și periculos. Pentru credincioșii ortodocși, ca și pentru ceilalți credincioși, câștigul unui asemenea referendum e zero”. Aceste două propoziții aduc aminte de replicile gangsterilor din filmele americane cu mafioți, confruntați cu vreun cetățean mai îndărătnic, ce nu vrea să plăteascătaxa de protecție sau să-și plece capul în fața răufăcătorilor. Și mafioții, precum Pantazi, insistă pe câștigul sau pierderile materiale, financiare, ignorând complet latura morală, principială a rezistenței în fața „tăvălugului”.

De când este un referendum „periculos”? Poate fi periculos pentru adversarii exprimării suveranității naționale a poporului român, dar Pantazi sugerează că urmează represalii pentru creștini, ca principali vectori ai organizării referendumului, în cazul în care acesta va fi dus la capăt.

Dacă în 2015 după Colectiv, amiralul de apă dulce al Hotnews trimitea un avertisment Bisericii Ortodoxe, acum Pantazi nu mai are timp de finețuri și trece direct la șantaj: Biserica nu trebuie să se (mai) implice în referendum, altfel vor scoate de la naftalină toate porcăriile, reale sau nu, împotriva ei. Altfel, zice progresistul, „riscă prăbușirea”.

Evident, cu aceste dezvăluiri nu se va murdări pe mâini Pantazi: stăpânii vor folosi „proxy”-urile lor din presă și societate: de la SRIse Project, la recorder, ASUR și alții. Pantazi dă de înțeles și care vor fi temele acuzării, dacă Biserica nu e cuminte pe tema referendumului:  „fapte imorale” ale ierarhilor, eterna corupție, și bineînțeles, acuzațiile de pro-rusism. Aici, Pantazi vorbește de „facțiunea pro-rusă” din Biserică despre care a scris „el însuși”. Ceea ce uită să menționeze, convenabil, e că aceste suspiciuni și acuzații fără fundament aduse ÎPS Teofan au fost aduse chiar de Pantazi, care apoi se citează singur pentru a arăta că respectivele insinuări sunt… credibile.

Că Pantazi și Tăpălagă nu scriu articole de grija Bisericii este evident mai jos, când după ce-l implică pe PF Daniel în „lupta împotriva corupției”!, nu uită să amenințe voalat cu re-implicarea Bisericii într-o presupusă vinovăție pentru cazul Colectiv, așa cum Hotnews și alții au făcut atunci, imediat după tragedie. Că Hotnews nu dă doi bani pe Biserică, pe credincioșii ortodocși, o demonstrează chiar realitatea: n-au trecut 48 de ore de la editorialul lui Pantazi, că subalternii săi au tras niște flegmezdravene pe Sfântul Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai venerați sfinți români, pe Mihai Viteazul, domnul care are și el un dosar de canonizare pregătit sau pe Mircea cel Bătrân, ctitorul Mănăstirii Cozia. Este clar ce va urma de-acum până în ziua referendumului: atacuri la persoană, asocierea Coaliției cu Dragnea, demonizarea susținătorilor familiei și a Bisericii, șantaj emoțional.

Pe final, Pantazi arată Bisericii ce se va întâmpla dacă nu-i respectă sfaturile „creștinești”: eliminarea finanțării de la buget a salariilor preoților. O temă pentru care Hotnews a militat de ani de ani de zile.

În 2015, după editorial asemănător, scriam că stăpânii lui Pantazi au trimis Patriarhului Daniel un ultim avertisment.

La doi ani de-atunci, Biserica noastră nu numai că nu a dat înapoi, dar a crescut tempoul implicării în agenda publică: de la susținerea fără precedent a evenimentelor pro-viață, la lupta pentru apărarea instituției căsătoriei și a familiei, o orei de religie în școli, a implicării în educație și problemele tinerilor, a apărării memoriei și culturii naționale, a luptei împotriva corectitudinii politice și nu în ultimul rând, la intensificarea activității sociale și zidirii de biserici. Chiar dacă mai sunt multe de făcut, toate acestea arată că Biserica Ortodoxă (cler și laicat) începe să-și recapete rolul său fundamental: acela de principal reprezentant al societății civile românești.

Și toate șantajele din lume nu o vor dărâma.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociaţia ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenţia ta, dar noi nu putem face asta.
Aşadar, îţi lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmăreşti sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăţi,
informaţiile relevante pentru tine, familia ta şi alegerile tale.
Pentru a ţi le proteja şi păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ţi se pare că informările şi analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viaţa ta
şi se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru şi altora
şi să susţii financiar, după posibilităţi,
continuarea şi profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoştinţă,
Redacţia Stiripentruviata.ro
Ştiri pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie

 

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns