Rafaelo Varga: „Îi sunt recunoscător mamei că m-a născut” / Revista „Pentru viaţă” nr. 4 – Primăvara 2015

Bucuresti_8741743126219415027_n
de Alexandra Nadane

Pe tată, fost delincvent, nu l-a cunoscut niciodată. Mama sa avea 14 ani la nașterea lui. Noua revelaţie a concursului televizat X Factor este un copil nedorit, născut dintr-o sarcină la adolescenţă. Îi este recunoscător mamei, pentru că a ales să-l nască, și resimte lipsa tatălui din viaţa lui. Cu toate că nu a avut parte de o familie, trăind până la 17 ani în centre de plasament, simte din tot sufletul că familia este împlinirea. Știe că Dumnezeu îl dorește pe fiecare copil și vrea să fie o mână a lui Dumnezeu înspre copiii instituționalizați.

SpV: De ce lucruri crezi că are nevoie un om în viață ca să se simtă împlinit?

Eu consider că nu banii te ajută să fii fericit. Pot contribui la fericirea ta, dar foarte important e să faci ceea ce îți place și să încerci să vezi în orice partea bună a lucrurilor. Să încerci să lupți pentru a face binele și să fii simplu, pentru că asta e cel mai important. Sunt oameni care cred că sunt fericiți pentru că au bani sau averi, dar nu e așa. E important să fim noi înșine și mai ales să coborâm cu picioarele pe pământ. Viața nu e roz, există multe probleme. Și eu am probleme, dar încerc să mă bucur de fiecare lucru pe care îl am. Fericirea vine din sufletul tău. Poți fi fericit și dacă ești bolnav, și dacă nu ai bani.

SpV: Care este cel mai greu lucru de care se lovesc copiii aflați în centrele de plasament?

Lipsa părinților. Un copil de acolo își dorește foarte mult să aibă o mamă. O mamă și un tată, dar în special o mamă. Lucrurile se întâmplă fără ca ei să-și dea seama. De exemplu, în cazul meu, cel mai rău lucru era lipsa de iubire, de afecțiune. După ce mă trezeam din somnul de la amiază, simțeam un gol în sufletul meu, o durere pe care nu știam să o exprim. Și, de fapt, acea durere este lipsa de afecțiune din partea părinților. Un copil are nevoie de multă încurajare. În casa de copii toți te plasează așa, de la unul la altul, iar un copil de acolo nu dă importanță ascultării de a face ceva, că nu îi vine să facă, pentru că nu e mama lui cu el.

SpV: A fost vreun lucru care ți-a dat puterea de a merge mai departe în tot timpul în care ai stat acolo?

Știi care a fost cel mai important lucru care mi-a dat puterea să merg mai departe? Faptul că nu am renunțat. Eram foarte bătut acolo. În casa de copii primești multă bătaie, dar n-am renunțat. Am luptat mult și am avut dorința de a demonstra că eu nu sunt un nimeni și pot face ceva cu viața mea. Cred că m-a motivat dorința de a-i ajuta pe colegii mei când voi fi mai mare și dorința ca atunci când voi fi mare eu să nu bat la rândul meu, pentru că acolo așa e, cei care se fac mari îi bat pe cei mici. Am vrut să arăt că eu nu o să fiu așa, pentru că toată lumea ne spunea că așa vom deveni.

SpV: Dar de ce crezi că se întâmplă asta?

În primul rând este lipsa de dragoste a părinților, care se transformă în ură, mai ales că ești bătut foarte mult. În momentul în care ești lovit, ești supus la tot felul de abuzuri și ești bătut pentru nimic, te vezi într-o lume în care nu poți să lupți. Trebuie să taci, să înduri și să aștepți să treacă timpul. Eu cred că Dumnezeu a avut grijă de mine, pentru că i-a păsat de mine. Am trecut prin foarte multe, dar mă simt de parcă n-aș fi trecut prin nimic. Mi se pare că n-am trăit toate acestea, deși în subconștientul meu s-au imprimat toate și mai am unele probleme. De exemplu, noaptea mă trezesc transpirat sau speriat. E foarte important pentru un copil de la casa de copii să aibă un sprijin, să vorbească cu un psiholog. Alt lucru dureros e mutarea din centru. Eu am pățit asta de vreo cinci-şase ori. De exemplu, am fost mutat din Satu Mare într-o localitate la 50 de kilometri de oraș. E foarte greu, e ca o dezrădăcinare, ca o rupere de tot. Nu ai contact cu nimeni, sunt oameni noi, totul e nou. Iar în prima zi când am ajuns acolo am fost direct bătut. Dar uite că am luptat și nu m-am gândit niciodată să renunț.

SpV: Ai spus într-un interviu că îi mulțumești mamei tale că te-a născut. Ce te-a făcut să spui asta?

În primul rând, că nu m-a avortat. Sunt un susținător al vieții. Consider că orice copil din pântecele unei mame este lăsat de Dumnezeu și mama nu are dreptul să îi ia viața, la fel cum nici medicii nu au acest drept. Chiar dacă nu îți dorești copilul respectiv, există familii care vor să adopte, există asociații care sprijină mamele însărcinate și le oferă consiliere, iar mamele care trec printr-o situație de criză pot cere ajutor. Eu consider că viața este un dar și că acel suflet nu are nicio vină. Cine sunt eu, ca să îl opresc să trăiască?

SpV: Sunt oameni care consideră că, dacă părinții nu au posibilități sau nu se îndeplinesc anumite condiții, acel copil nu merită să trăiască. Ce părere ai?

Îți spun sincer că, dacă Dumnezeu a lăsat acel copil în pântecele unei femei, Dumnezeu se va ocupa de acel copil. La Dumnezeu nu contează averile, nu contează situația financiară, pentru Dumnezeu viața fiecărui copil e foarte importantă. Eu i-am mulțumit mamei că nu m-a avortat, pentru că mi-a dat viață, mi-a dat cel puțin o șansă, chiar dacă m-a abandonat. E foarte important să dai viață copilului, pentru că îl lași să trăiască, să aibă și el un rost pe lume, pentru că el s-a născut să facă ceva. Poate prin acel copil tu vei fi fericită. Chiar dacă ești săracă sau ai probleme, bucuria acelui copil va schimba totul. Îi sunt recunoscător mamei că m-a născut, pentru că putea foarte bine să mă avorteze sau să facă orice altceva ca să îmi provoace traume în timpul sarcinii și să mă nasc cu probleme.

SpV: Ce te-a determinat să îți dorești să ajuți alți oameni în viitor?

Vreau să-i ajut, pentru că știu cât de greu mi-a fost mie la casa de copii și mă gândesc că sunt mulți alți copii care trăiesc ceea ce am trăit eu. Sunt împotriva violenței, pentru că violența naște violență. S-a întâmplat că am fost bătut de multe ori. Odată ne-au pus să facem curățenie în curte și ne băteau pentru că nu smulgeam toată iarba din asfalt. După câțiva ani, când am ieșit de la casa de copii, am mers la o familie și am ajutat la scoaterea ierbii din asfalt și m-am așteptat să fiu bătut, m-am așteptat să fiu lovit. Mi-am dat seama că pentru mine era o groază să tai lemne sau să fac altceva, pentru că urma bătaia. Când am scos iarba și nu mai eram în casa de copii, m-am simțit atât de bine, a fost atât de frumos că nu trebuia să fiu bătut! Viaţa în centrul de plasament a însemnat pentru mine o mare durere în suflet și obișnuința de a fi tot timpul bătut. Voi face în curând Asociația Sufletelor Uitate, care are ca scop ajutorarea copiilor care au crescut ca mine, sprijinirea lor și eliminarea violenței din centrele de plasament. Voi vorbi cu copiii din centre să nu renunțe niciodată la visele lor. Știu că e foarte greu să fii acolo și să te lupți ca să îi iubești pe cei din jur, dar se poate. Vreau să îi ajut. Cine știe ce talente se află acolo și nu se văd, pentru că nu sunt valorificate, iar copiii nu sunt sprijiniți.

SpV: Care sunt gândurile pe care vrei să le transmiți tinerilor din generația ta?

Cred că sunt un tânăr diferit de cei din generația mea. În primul rând, nu îmi plac jocurile pe calculator, nu-mi plac lucrurile care nu-și au un rost și nu-și lasă asupra ta o amprentă pozitivă. Foarte mulți tineri din zilele noastre sunt captivați de jocuri, de agresivitate, de cluburi și de lucruri pe care eu le numesc prostii. Eu am 17 ani, dar am alte principii. Îmi doresc să fac două facultăți, îmi doresc să lupt pentru a supraviețui, pentru că viața e grea. Le transmit tuturor cititorilor acestui interviu să mă urmărească pe pagina de Facebook Rafaelo Official, iar celor care au nevoie de sprijin le transmit că voi continua să îi ajut.

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, , , , ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.