homosexualitate

Protest contra folosirii numelui orașului București pentru manifestările „minorităților sexuale”

Către Primăria Generală București
 
Scrisoare deschisă de protest
 
Adresată Primarului General al Bucureștiului, dl. Sorin Oprescu
protest-bucharest-pride-2014 
Stimate domnule Primar General,
 
Asistăm cu surprindere și tristețe la uzurparea, de către agenții de lobby ai „minorităților sexuale”, a numelui capitalei Românei, București.
 
Față de anii trecuți, când cei în cauză își organizau manifestările sub denumirea onestă de „Gay Fest” (adică festivalul homosexualilor), anul acesta vom avea un „Bucharest Pride”! Adică, în opinia organizatorilor, un soi de festival al mândriei bucureștene!
 

Ca locuitori ai Bucureștiului și cetățeni ai României, vă asigurăm că nu ne simțim deloc mândri de astfel de asociere. Desigur, nu avem nimic împotriva exercitării dreptului la viață privată al nimănui; nu găsim însă nimic „privat” în a implica numele celui mai mare oraș al țării într-un astfel de eveniment.

 
Ne permitem să vă reamintim că pe stema municipiului București figurează icoana unui sfânt al Bisericii Ortodoxe – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, care este și patronul spiritual al acestui oraș.
 
Cum poate fi asociat acesta cu un marș al lipsei de rușine? Sau cu declamarea de povești cu „familii” în care există „doi tați” și „două mame”? Sunt două evenimente care vor avea loc în spațiul public, în timpul Bucharest Pride. Cunoașteți pe cineva născut din doi bărbați sau din două femei? Noi nu!
 

Românii, ca oricare alt popor din Europa sau din lume, nu sunt definiți prin comportamentul lor sexual, ci prin setul de valori la care aderă. Ceea ce se promovează prin manifestări de tipul „Bucharest Pride” este incompatibil nu doar cu valorile creștinismului majoritar în România, ci și cu ale bunului simț minimal – însușire ce lipsește cu desăvâșire agenților de lobby homosexual.

 
De aceea, în numele tuturor cetățenilor creștini, vă adresăm îndemnul de a vă delimita public de această asociere. Luați, vă rugăm, domnule Primar General, o poziție clară împotriva încercării „minorităților sexuale” de a induce în rândul cetățenilor majoritari ideea că „Bucharest Pride” este o manifestare a tuturor bucureștenilor.
 
Cu prețuire deosebită,
  1. Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului (București)
  2. Asociația Dascălilor din România (București)
  3. Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă (București)
  4. Asociația PRO VITA – filiala București
  5. Asociația Ortodoxia Tinerilor (Galați)
  6. Liga de Utilitate Publică – LUP (București)
  7. Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca (București)
  8. Asociația „Cercul Studențesc Floarea de Foc” (București)
  9. Asociația „Doamna Stanca” (București)
  10. Asociația „Sfântul Grigorie Palama”
  11. Asociația Civic Media (București)
  12. Asociația Ortodoxia Tinerilor (București)
  13. Asociația Familia Ortodoxă (București)
  14. Asociația Tradiția Românească (București)
  15. Asociația „Gaspar, Baltasar & Melchior” – Scoala Agathonia (București)
  16. Asociația pentru Revigorarea Tradiției – ART (București)
  17. Asociația Basarabii (București)
  18. Asociația Hrisdoria
  19. Asociația Tinerii Creștini Ortodocși
  20. Asociația Civică a Tinerilor Creștin Ortodocși Români – ACTOR (București)
  21. Asociația Christiana (București)
  22. Fundația Sfânta Irina (București)
  23. Asociația ROST (București)
  24. Asociația Predania (București)
  25. Asociația AMMA  (Silvestru, București)
  26. Alianța pentru Demnitate Națională (București)
  27. Liga pentru Identitate Națională (București)
  28. Asociația Școala Anastasia Popescu – „mama Sica” București
  29.  

    Fundația Preasfânta Fecioara Maria – București


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button