teoria genului

Propaganda în favoarea teoriei genului ia amploare!

tomboy

de Olivier Vial, 21 noiembrie 2013

Dragi prieteni, ajutați-ne să facem cunoscut adevărul!

Acum, când propaganda în favoarea teoriei genului ia amploare în școli și prin mijloacele mass-media, este timpul să reacționăm. Ceea ce se întâmplă de câteva luni încoace nu mai este o noutate pentru nimeni. Știți că adepții teoriei genului, pentru a-și impune ideologia, sunt în stare de orice.

Recent, câțiva părinți responsabili ne-au atras atenția asupra faptului că în timpul orelor de curs, unor elevi de numai 8 ani le-a fost proiectat un film intitulat Tomboy, care pledează această cauză.

(Proiectarea acestui film face parte din programul 2013-2014 Școală și Film, implementat de Centrul Național de Film și Imagine Animată (CNC) și Ministerul Educației din Franța. Filmul prezintă povestea unei fete pe nume Laure,ce se mută într-un nou cartier. Pentru că are nevoie de noi prieteni și nu cunoaște pe nimeni, Laure decide să se îmbrace și să acționeze ca un băiat, luând numele de Michael. Ea se împrietenește cu Lisa, care nu știe că noua ei prietenă nu este băiat. Ea se confruntă cu numeroase dificultăți: confecționarea unui penis fals din plastelină pentru a putea înota alături de noii prieteni fără a le trezi suspiciuni, primele sărutări (homosexuale) cu prietena sa Lisa etc.) 

Este inacceptabil, având în vedere faptul că vorbim despre răspândirea unei teorii bazate pe minciună. Chiar și astăzi, concepțiile Profesorului John Money sunt cosiderate garanții științifice de către militanții teoriei genului. Totuși, experimentul său asupra micuțului Bruce Reimer s-a transformat într-o adevărată dramă umană, soldată cu sinuciderea acestui pacient. Să ne amintim, pe scurt, trista poveste.

În 1966, Bruce Reimer, un bebeluș de 9 luni, suferă o circumcizie – intervenție medicală care l-ar fi putut ajuta să urineze. Din păcate, accidental, chirurgul a ars  complet și iremediabil organul genital al băiețelului. Luni de zile, părinții au alergat fără folos la numeroși medici. Disperați, au sfârșit prin a căuta ajutor la cabinetul Profesorului John Money, psiholog și sexolog neozeelandez, care susținea că poate schimba sexul copiilor. Potrivit concepțiilor sale, identitatea sexuală a copiilor, băieți sau fete, este îndeajuns de flexibilă în primii ani de viață, încât să suporte o asumare a unui nou gen (masculin sau feminin), ca urmare a unor proceduri medicale (tratament hormonal și chirurgical), terapii psihologice și schimbări culturale determinate de atitudinea părinților și de influența educației.

Profesorul Money a reușit să îi convingă pe părinții micuțului Bruce că băiețelul lor ar fi mai fericit dacă ar deveni fetiță. Începând cu vârsta de doi ani, l-a supus unei terapii care includea un tratament hormonal greu de suportat și o castrare chirurgicală. În urma acestui calvar, Bruce a devenit Brenda.

După operație, Money a ținut noua fetiță sub observație terapeutică, atât pentru a o obișnui cu noua sa identitate, cât și pentru a-i studia reacțiile. Prin acest experiment urmărea de fapt să aibă dovada valabilității tezelor sale despre flexibilitatea diviziunii sex/gen. A publicat încă din 1972 o carte prin care lăuda așa-zisul succes al experimentului său.

În realitate, totul s-a transformat într-o dramă.

Brenda nu a simțit niciodată că este fată. Chiar dacă a urmat o terapie și i-au fost administrați hormoni, a continuat să aibă o profundă stare de neliniște și o stare fizică proastă. La 13 ani avea deja tendințe suicidare. Obligați să înfrunte suferința copilului lor, părinții au fost nevoiți să-i mărturisească faptul că, în realitate, ea era de fapt băiat. Din acel moment, Brenda a refuzat tratamentul hormonal și nu a mai urmat terapia. Mai mult, le-a cerut părinților să o numească David. Nouă ani mai târziu, David s-a supus unei noi intervenții chirurgicale pentru a redeveni bărbat. David/Brenda/Bruce a fost marcat pentru toată viața de rănile adânci ale acestei experiențe. Nu și-a revenit niciodată, iar la 44 de ani s-a sinucis.

Însă, înainte de a se sinucide, David Reimer a decis să își facă povestea cunoscută. A publicat în 1997 o carte în care prezenta consecințele nefaste ale acestor terapii, pentru a evita pericolul ca și alți copii să mai urmeze aceleași tratamente. Din nefericire, nu i-a putut împiedica pe cei care vedeau în el un simplu cobai al teoriei lor, să continue a-și asuma această experiență ca pe o reușită. as nature

 Moartea tragică a lui David Reimer ar fi trebuit să îi trezească la realitate; însă, ei au ales să ascundă acest sfârșit trist, pentru a nu-și discredita teoria.

De aceea trebuie să facem cunoscută dramatica poveste unui număr cât mai mare de oameni, așa cum și-ar fi dorit David Reimer însuși.

Cei care urmăresc acest subiect au decis să producă și să realizeze, cu sprijin public, un documentar video de 15 minute, prin care să relateze povestea și să demaște minciunile militanților teoriei genului.

Prin intermediul acestui reportaj, care va fi difuzat la începutul anului 2014 pe numeroase platforme internet, sperăm să putem informa sute de mii de cetățeni despre pericolele acestei teorii.

Sursă: Je suis stupide, j’ai voté Hollande

Traducere: Ioana Nichifor


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button