Procese inechitabile în tribunalele de familie britanice: Cum au ajuns copiii lui Florin Barbu, cetățeni români, să fie dați în adopție unui cuplu de homosexuali

florin barbu la casa poporului

Vineri, 1 iulie 2016, trebuia să aibă loc înfățișarea în urma căreia să se decidă dacă se emite sau nu mandat de arestare pentru Florin Barbu, românul care bate la porțile tuturor autorităților românești și europene pentru a-și recâștiga copiii preluați în mod abuziv de autoritățile britanice de protecția copilului și dați spre adopție unui cuplu de homosexuali în urma unui proces inechitabil la tribunalul de familie londonez.

Florin Barbu lasă să se înțeleagă că acesta este un război al nervilor, de hărțuire și consum de resurse financiare, care afectează accesul echitabil la justiție al cetățenilor lipsiți de resurse financiare serioase:

Procesul se va ține Luni Dimineață – Astăzi nu au avut judecător valabil – Avocata si Baristera au stat toată ziua acolo doar pentru a primi aceasta informație le Multumesc – Costul zilei de astazi care e in jur de £ 1.000 ar trebui suportat de tribunal – Dacă Luni plătesc iar avocata £ 1.000 oameni aceștia își bat joc de miile de oameni care m-au ajutat din puținul lor ca sa am bani de procese si inca sunt in urmă cu cîteva mii plus trebuie plătit Apelul.Cuplul de același sex care are copii mei spune clar ca nu are nici cea mai mică intenție sa imi dea copii înapoi.Dar noi mergem înainte Doamne Ajută

UPDATE: Înfățișarea amânată pentru luni, 4 iulie, s-a încheiat când judecătorul a decis că Florin Barbu nu mai poate fi arestat din cauză că a dezvăluit detalii despre un proces care s-a încheiat (prin darea copiilor lui spre adopție). Judecătorul a mai afirmat că, dacă Serviciile de Protecție Socială din Haringey doresc arestarea lui, trebuie să intenteze un nou proces.

Citiți mai jos povestea impresionantă a românului. Florin Barbu a reușit un adevărat tur de forță: a apărut la mai multe televiziuni, inclusiv în ediții speciale, a mers la Parlament și la Senat, a vorbit cu reprezentanți ai tuturor partidelor din România și a obținut sprijinul diverselor denominațiuni creștine pentru cazul său.

Pe 9 iulie, Florin Barbu va fi la un nou protest la Bruxelles, alături de Andreea Sutton Brădeanu, românca din Marea Britanie căreia i s-au luat cei trei copii în mod abuziv, și de George Alexandru, românul recent repatriat din Norvegia, und, ca director de grădiniță, a fost supus unor mari presiuni pentru a nu mai critica modul de funcționare al Barnevernet, serviciul de protecția copilului care a luat abuziv în îngrijire copiii familiei Bodnariu.

Planul lui este:

  • să nu se lase arestat (de aceea nu va mai călca în Anglia, deoarece a ignorat ordinul judecătorului de a nu a face publice detaliile despre caz și identitatea copiilor)
  • să facă recurs prin intermediul avocatului
  • dacă recursul nu are succes, să câștige cazul la CEDO

Deoarece fără avocat nu ai nicio șansă în UK, iar costurile sunt destul de mari, cine dorește poate dona pentru cheltuielile judiciare:

Online, cu cardul

https://www.youcaring.com/florin-barbu-family-583339

Romania

Cont Raiffeisen Bank
Titular: Florin Barbu
RO03 RZBR 0000 0600 1871 9108
Cod BIC Raiffeisen Bank: RZBRROBU

Anglia

Cont Santander
Florin Barbu
Swift cod ABBYGB2LXXX
IBAN GB83ABBY09012851151222
U K Sort Come 09-01-28
Acont No 51151222
PayPal: EUROPA2002NL@YAHOO.COM

Citește și Cazul copiilor lui Florin Barbu și ai Claudiei Racoltă: Patriarhia Română face un apel pentru revenirea celor doi copii români din Londra la familia lor naturală

Citește și Un alt Barnevernet? Ca și Florin Barbu, Andreea Bradeanu riscă și ea arestarea făcând publice informații despre procesul inechitabil prin care statul britanic i-a luat custodia copiilor

Citește și Lesbiene condamnate pentru uciderea unui băiețel de doi ani și abuzarea altor doi copii luați în plasament

Războiul costurilor în justiție nu este singura problemă în procesul prin care românul Florin Barbu a rămas fără copii. Cine dorește, poate urmări mai jos emisiunea „Jocuri de putere” de la Realitatea TV, unde Florin Barbu a vorbit în amănunt despre cazul său, în care abuzurile autorității și lipsa de echitabilitate a procesului sunt din nou evidente:

POVESTEA LUI FLORIN BARBU

Florin Barbu și-a spus povestea și într-o postare mai veche de pe pagina sa de Facebook:

„Bună ziua! Sunt Florin Barbu, cu cetatenie romana si rezidenta permanenta in U.K. primită in 2013 dupa nașterea celor doi copii ai mei. În octombrie-noiembrie2013 , soția Claudia Racolta a sunat la polițe, după câteva certuri în familie.

Soția avea amant, era sub influența medicamentelor și a fost diagnosticată cu probleme psihologice

Ea la momentul respectiv avea un amant și dorea să scape de mine, pentru a-l aduce pe el în casă, lucru care mi-a fost confirmat mult mai târziu. (Am atașat declarația dată de ultima Nany a familiei și datele de contact!…) Poliția mă ducea la beci și mă verifica, iar a doua zi mă elibera. Menționez că nu am fost găsit vinovat, nu am fost judecat sau condamnat!

Soția în acea perioadă, era și sub influența amantului și sub influența Morfinei! Urma un tratament prescris de medic și căuta ceartă din orice. Ulterior, a fost diagnosticată cu „Personality Disorder”. Poliția a sesizat Social Services Haringey Londra, iar aceștia ne-au făcut câteva vizite acasă.

Recunosc greșelile mele și durerea provocată copiilor care au asistat la certurile dintre părinți! Eu doream ajutor, speram la „counseling, parenting course” de la ei, deoarece copiii sunt fericiți când cresc cu ambii părinți.

Copiii ne iubesc enorm și relația mea cu ei era bună

Soția, fiind influențată de acel amant, s-a îndepărtat de mine și de ei! Fiind bolnavă, eu mă ocupam de copii ducîndu-i la școală, grădiniță, în parc… (cu toate că în acea perioadă lucram 6 nopți pe săptămână, dormeam mai puțin) Voiam să fiu alături de copii, să le ofer suportul necesar, să-i ajut ca să treacă mai ușor peste situația creată.

Social Services au început să facă rapoarte împotriva noastră, spunînd că mama ia morfină si îl alăptează pe Andy, care avea deja 3 ani și nu mai era alăptat de ceva vreme. Însă, aceștia au mințit-o pe mamă că îi va da ei copiii, daca ma acuză pe mine de anumite lucruri…

Diana nu vrea să stea cu mama ei

Pe 12 Martie 2014, mama mi-a cerut să părăsesc căminul conjugal, ceea ce am și făcut, însă, Diana avînd 6 ani, a spus ca ea nu vrea să mai stea cu mama și dorește să vină cu mine. Andy era prea mic să înțeleagă ce se petrece! Am apelat acel avocat care mia fost dat de ei și am fost îndrumat să sun Social Services, care m-au chemat la ei, cu Diana. După o discuție avută de ei cu Diana, de circa 30 de minute, sau întors la mașină, mie nefiindu-mi permis accesul la discuția lor.

Am plecat cu Diana făcând planuri pentru o nouă locuință, cum să-l iau și pe Andy de acolo și plănuind un nou viitor, pentru mine și copii mei. Menționez că am plecat cum eram îmbrăcat, toată munca mea de 8 ani în UK rămânând la soție, chiar și în acest moment, aflându-se la ea. Am apelat la prieteni pentru a împrumuta bani sa închiriez urgent o nouă locuință!

Peste noapte, am rămas cu Diana la prieteni de familie, iar dimineața i-am pregătit micul dejun și am dus-o la școală, încercând să aduc zîmbetul pe fața ei. După masă am luat-o de la scoală și am plecat la avocat dar, pe drum am primit telefon să merg la Social Services. Ajuns acolo era Poliția care mi-au luat-o pe Diana, spunându-mi că Andy se află deja la ei și că va urma un proces.

Deci, după cîteva certuri în familie, copiii au fost luați de Social Services Haringey London U.K. Eu am spus atunci că doresc ca copiii sa fie dați mamei. Aceștia au pus condiția ca părinții să locuiască separat, pentru a putea fi dați copiii mamei. Am acceptat aceasta gândindu-mă la copiii mei, pentru care aș face orice.

Autoritățile nu și-au ținut promisiunea

Așadar, am primit interdicția de a merge acasă sau de a-mi contacta soția. Autoritățile nu și-au tinut promisiunea, copiii nefiind dați la mamă, pe motiv că vor face „assesment” înainte. După acel „assesment”, au spus că mama nu poate primi copiii deoarece are „Personality Disorder” și nu există tratament pentru aceasta. Mie mi-au spus că sunt condus de sentimente și că sunt pentru copii mai mult un frate mai mare, decât un Tată. La „assesment” fuseseră prezenți copiii, pe care i-am întrebat cu cine doresc să stea. Ei mi-au răspuns că doresc să fie familia completă, cu mama și cu tata.

Rezultatele au venit la o lună după aceasta. Eu am rămas fără copii, fără soție și fără casă…

Cum să mai lupt cu ei? Am început să lucrez zi de zi, enorm de mult și să fac economii, pentru a putea strînge banii necesari recâștigării copiilor mei. Se poate verifica în Bank statement, am muncit aproape non stop și am strîns în această perioadă £ 9.000, care s-au risipit în speranțe deșarte. Am făcut tot ceea ce mi s-a cerut! Menționez faptul că am fost la Assesment la NHS pentru a face terapie, deoarece la privat ședințele erau foarte scumpe. Chiar și așa, nu am așteptat și până am primit programarea la NHS, am făcut trei luni si la privat. A reieșit că nu am nevoie de nicio terapie! (document atașat)

La câteva zile după rezulatul „assesmentelor”, fiind la muncă în centrul Londrei, am văzut-o pe soția mea, am discutat cu ea să iau eu copiii singur, dat fiind diagnosticul primit de ea de la „assesment”.

Ea, m-a raportat din nou la poliție, declarând că am încălcat interdicția pusă de a nu mă apropia de ea. Am fost arestat și în final eliberat, cu o amendă de £ 245.

În altă zi, intrând pe profilul ei de Facebook, am dat cerere de prietenie din greșeală, apoi cancel, însă iarăși am fost raportat la Poliție, arestat, eliberat cu o amendă de £ 280 și un an de zile să merg în fiecare săptămînă la „Probation Officer”. Când s-a terminat anul de zile, acel ofițer mi-a eliberat o adeverință prin care spune că îmi iubesc mult copiii și nu am nevoie de nicio terapie (document atasat).

Avocatul din oficiu nu m-a reprezentat corect

Șansele mele de a reprimi copiii au scăzut enorm! Pe durata procesului, am fost reprezentat de un avocat din oficiu, care nu m-a reprezentat corect. În perioada martie-decembrie 2014, am avut voie să-mi văd copiii săptămînal și în aceeași perioadă, am aflat că deja se știa cui vor fi dați copiii mei spre adopție.

Copiilor li s-a interzis să vorbească româna și li s-au dat pastile

Din acele rapoarte reiese că relația mea cu ei era foarte bună. Însă judecătorii nu au luat acest aspect în calcul. Copiilor li s-a interzis să vorbească limba română și li s-au dat anumite pastile. (Acest lucru mi-a spus Diana, la una dintre întâlniri). Am fost amenințat că dacă vorbesc cu copiii anumite subiecte, nu voi mai avea dreptul la vizite!

La proces au spus că nu pot să îmi dea copiii, deoarece pun soția înaintea copiilor și dacă ne-am împăca, i-ar afecta. Am pierdut procesul în decembrie 2014!

Nu am mai avut dreptul de a vizita copiii săptămînal, ci lunar. Nu mi-au respectat nici acest drept

Nu s-a luat in considerare dorința copiilor, care a fost aceea de a se intoarce la părinți. Copiii nu au fost încredințați nici familiei mele lărgite, (surorii mele) și nici în cea a mamei (tatăl ei, bunicul copiilor)! Din acea clipă, nu am mai avut dreptul de a vizita copiii săptămînal, ci o dată pe lună! (document atașat). Cei de la „Social Services” nu au respectat acest drept și nu mi-au permis să-mi văd copii deloc. Copiii m-au întrebat în lacrimi: „Cum de ai pierdut, tati?” Le-am jurat atunci, că voi lupta neîncetat pentru ei!

Am făcut un singur recurs și nu a fost admis! Am fost la Sfântul Munte Athos, m-am rugat la bunul Dumnezeu să îmi scoată în cale oameni care să mă îndrume și să mă ajute! Ulterior am fost înștiințat că îmi vor da copiii spre adopție, unui cuplu de același sex. Am continuat să muncesc și să analizez,ce aș putea să mai fac, să pot câștiga în fața acestui sistem. Am scris o mulțime de scrisori, am făcut petiție online, am ieșit să protestez făcând greva foamei la Parlamentul European 4 zile, cerând ajutorul oamenilor care ne reprezintă.

Avocatul Copiilor, Tutorele dat de Tribunal din oficiu, nu a fost prezent la proces

M-am întors la Londra, iar după ce procesul a fost amînat de trei ori, acesta a avut loc în data de 13 mai 2016. Avocatul Copiilor, Gardianul acela care trebuie să fie dat de tribunal, nu a fost prezent la proces! Nu am primit „Statmentul” lor sau al Claudiei Racolta! Nici măcar nu s-au uitat peste noile mele evidențe sau ale surori mele! Am fost refuzați toți, eu, sora mea, soția Claudia Racolta și tatăl ei de asemenea.

Am recurs la greva foamei, de această dată la CEDO, în Strasbourg, pentru 18 zile. Acum fac protest normal pentru a-mi salva copiii. Am primit refuzul în scris din partea lor, în care nu se specifică de ce nu au vrut să dea copiii unuia din părinți sau dacă nu, familiei lărgite. Copiilor li s-a refuzat dreptul de rezidență permanentă în U.K. în 2013! Sunt cetățeni români, născuți din părinți români, iar statul român interzice adopțiile internaționale din câte cunosc.

Dobândirea cetăţeniei, cetăţenia română a copilului, se dobândeşte prin: naştere, adopţie, acordarea la cerere. Dobândirea cetăţeniei prin naştere: dacă ei s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română.

Am fost înștiințat că pe data de 20 iunie 2016, va avea loc un proces pentru cei care doresc să adopte copiii mei, în vederea întocmirii actelor finale. Încă mai este timp pentru a schimba cursul vieții acestor copii nevinovați! Dați-le dreptul de a fi crescuți de tatăl lor iubitor, vreau ca acești copii care sunt sânge din sângele meu, să se întoarcă în brațele mele!”

CLICK AICI PENTRU A CITI DOCUMENTELE REFERITOARE LA CAZUL FLORIN BARBU

Citește și Marea Britanie: Bărbaţii nu pot fi regine

Citește și Marea Britanie: ministrul conservator al Educației anunță căsătoria sa cu… un bărbat

Citește și Marea Britanie: Copiii care critică homosexualitatea la școală vor declanșa alerta de «extremism»

Citește și Marea Britanie: Rată alarmantă de creștere a numărului infecțiilor cu transmisie sexuală (ITS) în rândul homosexualilor

 

, ,

No comments yet.

Lasă un răspuns