Probleme în Transtopia: încep să se audă murmure de regret pentru schimbarea de sex

Penner

foto: Mike Penner

de  , The Federalist

Omul, de când se naşte, este în căutarea fericirii. Transtopia este utopica societate a persoanelor care îşi căuta fericirea recurgând la schimbarea de sex.

Ni se spune pe toate canalele că transexualii sunt oameni cărora operaţia respectivă le-a adus fericirea. Iată însă că nici nu s-au adunat prea mulţi locuitori în Transtopia şi deja se aud regrete ale unora cărora această schimbare de sex le-a adus, în locul fericirii dorite, nefericire, imposibilitatea unei căsnicii adevărate, inadaptare socială…

Ca şi creştini, suntem datori să nu fim indiferenţi la suferinţă aproapelui. Cu toţii regretăm lucruri ce le-am făcut în viaţa noastră. Aproape toţi găsim un loc, o persoană la care să mergem spre a ne uşura de povara acestor regrete. Numai transexualii nu au dreptul să îşi plângă niciunde regretul de a fi făcut, voluntar, o schimbare ireversibilă în corpul lor.

Societatea noastră consideră că fiecare e pe cont propriu atunci când e vorba de mutilare corporală voluntară. Conform unui sondaj britanic, peste 65% din cei care au recurs la o operaţie cosmetică (tatuaje, chirurgie plastică, găuri în urechi) o regretă. Ei încearcă să îi remedieze efectele negative, oferind astfel bani chirurgilor plasticieni atât pentru cauzarea problemei cât şi pentru rezolvarea ei.

Stele de la Holliwood precum Courtney Love vorbesc deschis despre regretele apărute în urma operaţiilor estetice: „Aş vrea pur şi simplu înapoi gura pe care mi-a dat-o Dumnezeu”.

Diferenţa dintre Love şi un transsexual este că acesta din urmă nu are voie să vorbească deschis despre regretul de a fi făcut operaţia. Există o poliţie a gândirii care suprimă orice discuţie despre regretul apărut după operaţiile de schimbare de sex. Se pretinde că acest regret apare foarte rar („sub 5%”). Aceia care doresc să revină cumva la sexul din ADN-ul lor şi să vorbească despre asta devin ţinta atacurilor transactiviştilor.

Iată câteva exemple de oameni care regreta schimbarea de sex şi şi-au exprimat public această poziţie, în pofida tăcerii impuse de activismul LGBT.

„Este o mutilare genitală”

Alan Finch, un rezident australian, şi-a făcut operaţia de sex la 20 de ani transformându-se în femeie, după care la 36 de ani declară într-un interviu către ziarul Guardian (2004): „Transsexualismul e o invenţie a psihiatrilor. Nu e posibilă o schimbare de sex, operaţia nu îţi modifica AND-ul. Este o mutilare genitală.[..] Nu am fost niciodată femeie, ci doar Alan. Analogia pe care o folosesc despre oferirea unei operaţii cuiva disperat să îşi schimbe sexul este aplicarea de liposucţie unui anorexic.”

Finch a dat în judecată clinică de identitate de gen din Australia pentru diagnostic fals. A fost implicat în organizarea unui protest public devenind astfel ţinta atacurilor comunităţii transsexuale, după cum este prezentat în cartea Sheilei Hurts, „Genul doare”. Site-ul lui Finch a fost arhivat şi nu mai există nicio informaţie online. În realitate, tăcerea lui Finch este normă pentru toţi care îndrăznesc să îşi schimbe părerea. Cu toată persecuţia şi tăcerea impusă celor care regretă şi cu toată propaganda mediatică pro-transsexuală, imaginea cu grijă şlefuită a fericirii transexualilor devine simplă ficţiune, confruntată cu faptele.

„Povesti îngropate de adânc regret”

Rene Richards şi Mike Penner sunt cunoscuţi transexuali care şi-au exprimat regrete ce nu pot fi explicate doar prin „vina societăţii”.

Campionul la tenis Rene Richards a fost printre primii care au recurs la operaţie de schimbare de sex şi a reprezentat prin aceasta o senzaţie pentru anii ‘70. Ne-am aştepta ca Richards să fie un exemplu de tărie, încurajându-i şi pe alţii în aceeaşi situaţie astăzi. Iată însă ce spune într-un interviu din martie 1999 către Tennis Magazine: „Ştiu în adâncul sufletului că sunt o femeie de rangul doi. Mă cercetează mulţi oameni care se gândesc să devină transexuali dar eu nu încurajez pe nimeni să îmi urmeze exemplul.[..] Îi descurajez pe toţi”.

Povestea lui Penner este şi mai tragică. În aprilie 2007, Penner, redactor de sport pentru Los Angeles Times timp de 24 de ani, a anunţat într-un articol că se va întoarce din vacanţă ca şi “Christine Daniels”. A scris apoi un blog, „Femeie în devenire”, pe când trăia ca o femeie şi era purtător de cuvânt pentru activismul transsexual.

Apoi, fără nicio explicaţie, Penner s-a decis în 2008 să revină la a fi bărbat. Şi-a reluat coloana sub numele de Mike Penner şi toate postările şi articolele semnate de Christine Daniels au fost şterse de pe site-ul LA Times. În mod tragic, în noiembrie 2009, Penner s-a sinucis. Media a fost exclusă de la înmormântarea lui Penner. Comunitatea LGBT a organizat o ceremonie ulterioară dar nu pentru Mike Penner, ci pentru “Christine Daniels.”

Altă poveste tragică, a unei femei transformate în bărbat, este cea a lui Nancy Verhelst din Belgia. A fost înspăimântată după operaţie, declarând că se simţea mai degrabă ca un monstru decât ca un om. A vorbit despre copilăria ei tristă în care mama o respingea în favoarea fraţilor şi o izola într-o cameră deasupra garajului. Nancy a fost atât de devastată încât a cerut medicilor să o eutanasieze, ‘profitând’ de legislaţia belgiană. Medicii au făcut ce li s-a cerut, cu sânge rece.

Va urma.

,

No comments yet.

Lasă un răspuns