dependenţedroguri

Preot la Spitalul Sf. Stelian pentru dependenții de droguri

10 ani la rând, în fiecare dimineață, Matei s-a trezit cu gândul la droguri. „De unde să le iau”, „Cu ce bani?”, „Nu cumva mi-a mai rămas ceva din doza de-aseară?” au fost întrebările cărora tânărul a încercat să le găsească răspuns încă de la 14 ani. Nu-și găsea liniștea, nu-i era „bine” până când nu vedea pulberea albă sub ochi. Căsătorit fiind, a ales drogurile în locul familiei și s-a ales praful de tot ceea ce părea că îi va da șansa unui început bun.

 

În capela spitalului, părintele Iulian Scarlat își face timp să discute cu fiecare pacient.

 

Din fericire, familia lui Matei a fost cea care i-a întins mâna salvatoare. Astăzi, la cei 26 de ani ai săi, el urmează tratamentul cu metadonă. De câteva luni bune, diminețile îl prind în drum spre spital, grăbit să-și ia pastilele prescrise. Cu fiecare pas, bărbatul își încheie, rând pe rând, socotelile cu trecutul.

 

Chinul patimii albe a început pentru Matei odată cu plecarea mamei în lumea drepților. Toți membrii familiei au fost afectați – tatăl și cei trei frați mai mari -, însă doar mezinul s-a comportat ca și cum pierderea acelei femei prevestea chinul care avea să-i marcheze întreaga viață. Fără să-și dea seama, s-a trezit singur. De dimineață până seara, tatăl era plecat la serviciu. Frații mai mari își vedeau, fiecare în parte, de familiile și problemele lor. Cel mai adesea, se auzeau la telefon. Se vizitau, din când în când. E greu să rămâi de unul singur față în față cu suferința. Te simți ca pe un câmp de bătălie pustiit, pârjolit, care urmează a fi asaltat de o luptă din care poți ieși victorios dacă ai arme potrivite la tine și o mână de camarazi care să-ți sară în ajutor. Matei nu a știut să-și aleagă prietenii. A pierdut prima bătălie. Și pe a doua… Mai rău, cu timpul, durerea i s-a topit în patimă.

 

„Am început să ies tot mai des cu băieții din cartier. Am intrat în anturajul lor. Îl vedeam ba pe unuâ, ba pe altuâ că lua droguri și mă simțeam aiurea printre ei, eu fiind singurul care nu consumam. La început, mi-a fost frică să accept. Nu s-au lăsat până nu m-au convins. Am cedat. De prima dată am început cu heroină, direct în venă. Mi-a fost foarte rău, am vomitat încontinuu. Aveam 14 ani”, spune Matei.

 

„Nu există ultima dată pentru toxicomani”

 

Zilele treceau aiurite una după alta. Adolescentului a început să-i placă tot mai mult lumea cea nouă. Pentru a-i întreține fantasmele, a continuat să consume heroină. Celelalte droguri, testate pe propria sănătate, nu i-au dat stările euforice de care avea nevoie. Cu timpul, s-a transformat într-un consumator experimentat, pentru care efectul narcoticului era din în ce în mai slab. Ca atare, se impunea creșterea numărului de doze, iar administrarea lor, direct în venă, o făcea de două, chiar și de trei ori pe zi. „Ca începător, drogul îți dă o stare de bine, ești vesel, uiți de probleme. După ce trece o vreme și organismul se obișnuiește, din contră, simți tristețe, disperare, depresie. Ești tot timpul preocupat, cu griji, pentru că trebuie să faci rost de bani, asta în cazul în care nu-ți dau părinții. Sunt părinți care le dau bani propriilor copii când văd că nu mai au ce să le facă și că le este foarte rău”, povestește Matei.

 

Deși aveau o relație apropiată, tatăl nu a observat câtuși de puțin transformarea fiului. „A avut prea multă încredere în mine”, recunoaște tânărul. Când tatăl s-a mutat cu o femeie, într-o altă casă, Matei a rămas singur. Din nou. Acum era mai liber ca oricând să intre pe porțile descătușate ale iadului, care se căsca halucinant în fața lui. Slăbit și din ce în ce mai obosit, băiatul devenise o nouă victimă a rețelelor de traficanți de droguri care împânzesc capitala. Pentru umbra cu chip de om, întâlnirea cu dealerul de la colț a devenit un automatism: „Este foarte simplu, mergi la dealeri și îți cumperi ce drog vrei. E ca și cum te-ai duce la magazin și ai cere o pâine. De fiecare dată când mă injectam, spuneam că e ultima dată. Nu exista ultima dată pentru toxicomani. Ne păcălim singuri. Foarte mulți tineri sunt consumatori, băieți, fete, nu contează. Atât timp cât ai bani, ești prietenul tuturor și îți permiți orice. Eu nu m-am simțit niciodată bine în lumea lor. Întotdeauna aveam impresia că sunt în plus. Vorbeau cel mai adesea despre droguri sau despre calculatoare, despre jocuri, fotbal, hobby-uri, în general, dar, practic, eu nu aveam de-a face foarte mult cu ei. Eu mă duceam, îmi luam doza și îmi vedeam de-ale mele. Am umblat la început, pentru puțin timp, în găști sau șerpării, cum le spun băieții”, își amintește tânărul.

 

„Nu-mi mai este teamă că aș putea să consum din nou”

 

La 18 ani, Matei s-a însurat. A reușit să termine unsprezece clase, dar la droguri nu a renunțat. Soția știa meteahna lui. Părinții ei, în schimb, au aflat adevărul despre ginerele lor abia la divorț. Matei nu a reușit să scape din ghearele patimii care îl stăpânea de ani buni. Nici măcar nașterea propriei fetițe nu l-a convins să aleagă calea dreaptă. A ales drogurile în locul familiei și s-a ales praful de tot ceea ce părea că îi va da șansa unui început bun.

 

S-a trezit iarăși singur. Părăsit pentru a câta oară? Neputincios, s-a aruncat orbește în brațele disperării. Ajunsese în ultimul hal.

 

„Sora mea m-a adus la spital. Eu nu mai vedeam în momentul acela nicio scăpare. Renunțasem la tot. Eram depresiv. Nu mai aveam grijă de mine, vedeam doar negru în fața ochilor. Probabil și pentru că am avut multe supărări, deși mă gândesc că sunt alții mult mai nenorociți, doar că lor așa le-a fost dat, pe când eu mi-am făcut-o cu mâna mea. Poate mai am timp. Poate mi se mai dă vreo șansă la viață. Am, totuși, 26 de ani”, consideră Matei.

 

De patru ani este pacient al Centrului de Evaluare și Tratament al Toxicodependenților pentru Tineri „Sfântul Stelian”. De când a renunțat la prafuri, bărbatul a reușit să-și refacă viața. Are o relație stabilă și a plecat din cartier, ca să nu mai fie tentat, de fiecare dată când iese din casă, de „prietenii” care se oferă să-i dea „marfă” bună.

 

Momentan, se află în ambulatoriu și urmează tratament de întreținere pe metadonă. Îmi spune fericit că a intrat în perioada de scădere a pastilelor și că „nu îmi mai este teamă că aș putea să consum din nou. Sunt sigur pe mine. Vin zi de zi să-mi iau pastilele. Acum, dimineața, mă trezesc numai cu grija asta – să vin la timp la spital, să-mi iau medicația. Dacă nu o iau, mi-e rău.”

„Sunt mai prost decât alții, nu pot fi și eu om normal?”

 

„Acum cred în Dumnezeu. Înainte eram supărat pe El, pentru că a murit mama”, vorbește ca la spovedanie Matei, în timp ce părintele Iulian Scarlat îl ascultă cu interes. Se întâlnesc în fiecare zi, de regulă, în capela spitalului „Sfântul Stelian”, o cameră cât un fagure, cu pereții pictați cu sfinți blânzi. Sunt atât de bine reprezentați, degajă atâta căldură și înțelegere, încât par vii. Matei spune că părintele Scarlat este unul dintre prietenii buni care l-au ajutat mult în lupta cu drogurile: „De unul singur e mai greu să ieși victorios din acest chin. Eu unu am stat singur în casă, încuiat, vreo trei zile. Am suportat, mi-a fost rău, dar imediat ce am ieșit afară m-am întâlnit ba cu unul, ba cu altul, și iarăși am căzut pradă tentației. Mai ales dacă consumi de ani de zile, îți intră în instinct să-ți iei doza. Psihicul este gata format pentru așa ceva. Contează foarte mult atmosfera de acasă. Părinții ar trebui să fie mult mai îngăduitori, chiar dacă trebuie să-și calce pe inimă. Îmi pare rău de anii pe care i-am pierdut. De-abia acum încep să deschid ochii. Până acum am trăit într-o altă lume. Unii dintre tovarășii mei au ajuns la spital, alții la închisoare. Cei mai mulți consumă în continuare. Nu e niciunul bine, oricum. Dacă o iei pe drumul acesta, nu ai cum să ajungi bine, tot în groapă cazi.”

 

Cât despre cei rămași în groapă, foștii tovarăși de năravuri, mulți nici nu mai au puterea să se agațe de pereții hăului în care au căzut. Sau nu-și mai doresc. Se complac și ar face orice să-i atragă și pe alții după ei. „Dacă te văd pe stradă și știu că te-ai lăsat de droguri, parcă le pare rău, și fac orice ca să te aducă printre ei. Încearcă prin orice metodă să te tragă înapoi. Dacă aud că x sau y s-au lăsat, îi apucă râsul, ca și cum ar fi rău să te lași de droguri. Ești gâscă, dacă te-ai cumințit. Asta e povestea cu prietenii din această lume, dar o dată și-o dată tot îți dai seama cu cine ai de-a face”, spune Matei. Bărbatul încă nu este mulțumit de el însuși, pentru că, spune el: „Sunt bine, încă mai am pastile de luat. Îmi doresc să fiu foarte bine. Trebuie să reușesc. Sunt mai prost decât alții, nu pot fi și eu om normal?”

 

Preotul consumatorilor de droguri

 

A venit la spitalul „Sfântul Stelian”, după ce a acceptat cu seninătate propunerea: „Sigur că da, merg, și acolo trebuie să fie cineva”. Așa a început slujirea ca preot și asistent social a părintelui Scarlat între pacienții spitalului. Puși cap la cap, au trecut deja 7 ani de când, zi de zi, preotul este alături de persoanele care consumă sau au consumat droguri. Unii se vor mira, și asta din cauza prejudecăților de tipul „drogatul este irecuperabil”, însă părintele i-a câștigat pe mulți de partea sa. Cu multă înțelegere, dragoste, răbdare, a reușit să intre în sufletul fiecăruia. Este sincer și deschis cu pacienții săi, chiar dacă, de multe ori, întâmpină dificultăți de comunicare, în primă fază, dat fiind comportamentul persoanelor dependente bazat pe disimulare, manipulare, minciună, negare, refuz, depresie. Părintele Scarlat dezvoltă împreună cu ei diferite programe și activități: un grup de suport pentru narcotici anonimi; pe ergoterapie au inițiat o gamă de activități constructive pentru latura cognitiv-comportamentală – excursii, ieșiri în parcuri, în grup, au pus la punct o videotecă și o bibliotecă.

 

În sala de ergoterapie, camera de zi în care pacienții desfășoară diverse activități, se regăsesc amprentele fiecărui om care a trecut prin spital. Fie că a fost un Dragoș care a lăsat pe pereți desene frumos creionate, toate cu mesaj, fie un Florin, cursant al unui liceu de artă, care, la rândul său, a pictat în acuarelă o pânză întreagă. Sau poate ar trebui să amintim și de Mihai, cel pe care drogurile nu l-au iertat și care, înainte de a pleca, s-a îngrijit ca ferestrele sălii de ergoterapie să fie în stare bună.

 

Despre Dragoș, părintele povestește: „Era licean când a venit la noi. Nu a reușit să termine liceul, din păcate. Tânărul provine dintr-o familie obișnuită. A fost copil bun, dar când a dat de drog s-a transformat radical. A ajuns până acolo încât se bătea cu găștile, ar fi fost în stare să se omoare pentru doza zilnică. Ca evoluție spirituală – din vagabondul acela bătăuș a ajuns să-și ia din proprie inițiativă canon de rugăciune pentru părinți. Este un canon pe care îl respectă de câțiva ani, seară de seară îngenunchează și rostește rugăciuni, pe care a ajuns să le învețe pe de rost. Se spovedește la mine. Mai are câteva pastile de Sintagon… Într-o lună, cu ajutorul lui Dumnezeu, îl văd fără tratament.”

 

„Luați-vă de lucru de la Dumnezeu”

 

„Numai anul trecut, din cauza medicației care a scăpat din farmacii, și care în mod normal ar fi trebuit eliberată într-un regim special, a ajuns pe mâna consumatorilor de droguri. Pe fondul acestui consum de medicamente, numai aici, în spital, au murit vreo 20 de inși, pe care eu îi cunoșteam foarte bine. Am o fotografie la capelă cu patru pacienți. Doi dintre ei au murit – fac parte din cei 20 -, iar alți doi trăiesc. Simt așa un gol în suflet când mă uit la acea fotografie, dar o țin ca să le-o arăt și altor pacienți”, vorbește părintele Scarlat.

 

Preotul spune că cele mai multe persoane care vin să ceară ajutorul spitalului sunt tineri cu vârste cuprinse între 24 și 26 de ani. Mulți dintre ei au căzut pradă așa-numitor „droguri legale” sau „droguri ușoare”, „o alăturare de cuvinte cum nu se putea mai păguboasă”, după părerea preotului, care crede că aceste substanțe „fac mai mult rău decât face consumul, pe o perioadă de 10 ani, a heroinei. Plus dependența psihică pe care o instalează. Un pacient care a consumat astfel de droguri îmi spunea că a dormit de două ori într-o lună – nu că a dormit două nopți, deci nu se știe dacă a dormit prea mult sau prea puțin -, a mâncat o jumătate de pâine și a slăbit 24 de kg. Asta fac drogurile ușoare.”

 

Din experiența sa, preotul Iulian Scarlat spune că recuperarea celor care au consumat droguri se face cu mult mai mult succes dacă aceștia Îl acceptă pe Dumnezeu în viața lor. De asemenea, duhovnicul îndeamnă părinții să-și țină copiii pe calea lui Dumnezeu și adaugă: „Suntem creați după chipul lui Dumnezeu și chemați la asemănarea cu El. Nu mergem spre asemănarea cu Dumnezeu, avem toate șansele să ne îndrăcim. Mulți dintre ei îmi spun: „Părinte, oi fi posedat?” Eu le spun că există două feluri de îndrăcire: o îndrăcire prin posedare și o alta prin împătimire. „Nu știu dacă, efectiv, e un diavol în tine, dar îi faci loc să intre prin patimile pe care le accepți în viața ta. Ești muncit de patimi, ele sunt scopul vieții tale” Alteori le spun: „Luați-vă de lucru de la Dumnezeu, că dacă nu, vă dă diavolul cu normă întreagă” Unul dintre ei mi-a răspuns la un moment dat: „Ce normă întreagă, părinte, că ne ține numai în supliment”.

 

Sursă: Ziarul Lumina

 



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *