Pr. Savatie Baștovoi: „Tânărul care își dusese iubita la chiuretaj înțelesese că făcuse un păcat împotriva dragostei”

Foto: Nicolae Răileanu, scenă din filmul lui Octav Esinencu, „IC XC”; apare pe coperta volumului „Ortodoxia pentru postmoderniști” de Savatie Baștovoi

Odată cineva m-a invitat să văd un film despre avort. Filmul urma să fie arătat într-o școală oarecare. Scopul acestui film era acela de a trezi repulsia față de avort, cu alte cuvinte de a opri pe cei care ar fi tentați vreodată să facă un avort. Eu nu m-am dus la acest film. Pentru că eu nu aș putea privi un astfel de film.

Mulți ani în urmă stăteam la o bere cu cineva care tocmai își dusese iubita să facă un avort. Eram băieți de liceu și lucrul acesta făcea parte din viața liceenilor. Mărturisirea acestui om nu avea nimic din teribilitatea și mostruozitatea unei operații chirurgicale filmate. Ceea ce îi rămăsese lui în minte era mâna asudată a iubitei sale de 40 de kilograme pe care el o ducea adormită și palidă pe străduța întortocheată din spatele spitalului. Mâna aceea subțire și neputincioasă semăna pentru el cu o funie legată de gâtul unui animal dus la tăiere. Și asta n-ar fi fost atât de dureros și atât de marcant, dacă această mână nu ar fi fost mâna celei pe care el o iubea mai mult decât orice pe lume.

Vremea a trecut și astăzi nu mai știu unde este tânărul acela, iar fata poate că nu și mai amintește decât arareori de această întâmplare din adolescență.

Astăzi în orișice oraș te izbești de panourile care îți oferă servicii de obstetrică. În spatele acestor panouri, în hol, sunt întotdeauna câteva femei singure, altele însoțite de partenerul lor, așteptându și rândul la operație sau amorțite și palide, așteptând să-și revină după anestezic. Fiecare dintre ele are povestea ei, poveste despre care toată lumea încearcă să uite, pentru a nu-și mai aminti de ea niciodată.

Este curios cum într-o societate în care cultul dragostei și al tinereței dezlănțuite se impune cu atâta putere, s-a creat, pe de altă parte, o adevărată fobie în fața nașterii, care este o urmare firească și inevitabilă a dragostei. Atunci când o tânără află că a rămas însărcinată ea începe să aibă comportamentul unui om cuprins de cancer. Oameni care sacrifică câte 25-30 de ani din viață pentru a bate coridoarele școlilor, cu toată amărăciunea și sărăcia pe care o presupune viața căminelor studențești, aceeași oameni se îngrozesc dintr-odată în fața gândului de a „sacrifica” doi ani pentru copilul lor care se naște. Aceasta nu vorbește decât despre infantilitatea în care se adâncește omenitatea de azi, când oameni de 30, 35 de ani umblă cu cursurile xeroxate sub braț și tremură de emoție la gândul dacă vor reuși sau nu să copieze la examen.

Am spus la început că nu am vrut să văd un film care îmi prezintă un avort pe viu. De multe decenii, Biserica, precum și unele societăți filantropice și medicale încearcă să convingă lumea de faptul că avortul este un omor. Totuși oamenii sunt prea puțin sensibili la acest lucru. Ei zic că vor să-și trăiască tinerețea, să-și trăiască dragostea. Am auzit de nenumărate ori tineri care spun că apariția unui copil ar duce la încetarea dragostei dintre ei, că grijile le ar rutina viața. Tânărul care își dusese iubita la chiuretaj nici nu realizase că tocmai comisese un omor, pentru că nici nu știa ce înseamnă un avort, dar înțelesese că făcuse un păcat împotriva dragostei, că o umilise și o sacrificase ca pe un animal de carne pe cea pe care o iubea. El își dăduse seama că cea pe care el o atingea cu atâta sfială fusese dusă să fie desfăcută și însângerată de mâinile unui chirurg impersonal și rece.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că la Judecată oamenii nu vor fi întrebați de păcatele pe care le au făcut fiind biruiți de fire: nici de beție, nici de curvie, dar vor fi întrebați de ce nu au arătat dragoste. Și prorocii au avut căderi – cum a fost David, care a violat, neputând rezista în fața frumuseții Virsaviei -, dar și le au asumat. Nu a naște un copil este păcat, ci a te folosi de o femeie pentru pofta ta. Dar poate că și această plăcere devine păcat de moarte abia de atunci de când apare gândul de a opri zămislirea care o urmează. Apostolul Pavel spunea că femeia se mântuiește prin nașterea de fii, dar astăzi credem că oricine își asumă să nască pe cel ce s-a zămislit în urma unei iubiri permise sau nepermise ar putea să se mântuiască de păcatul său. Oamenii avortează și după aceea vin la biserică să-și ia canon de ispășire, neînțelegând că nu este un alt canon mai bun pentru păcatul trupesc decât acela pe care Însuși Dumnezeu l-a rânduit, adică nașterea de fii, cu tot ce presupune ea.

Izvorul vieții este Hristos. Nimic din ceea ce este nu s-a făcut fără El. Sfântul Macarie Egipteanul vorbea în omiliile sale despre nemăsurata iubire a lui Dumnezeu față de făptura Sa. Anume că Dumnezeu, în puritatea și atotputernicia Sa plină de lumină, nu se îngrețoșează niciodată de om, că El trimite pe Duhul Său cel Sfânt chiar și acolo unde doi desfrânați săvârșesc păcatul și se atinge de trupurile lor pentru a da naștere unei noi vieți. Nimeni nu poate zămisli fără Duhul Sfânt. De ce unii oameni drepți nu pot avea copii și de ce păcătoșii zămislesc și avortează? Nu știm. Știm numai că oricine se naște pe lume se naște de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Oricine s-a opus lui Dumnezeu și și a omorât copiii pentru a și face o viață mai lipsită de griji a ajuns mai devreme sau mai târziu să-și ruineze viața. Acestea sunt familiile care divorțează, în care mor copiii în accidente sau înecați, aceștia sunt bătrânii pe care nu-i mai cercetează propriii copii.

Lumea este fiecare om care trăiește și ea capătă sens doar în fața omului care o contemplă și o împlinește prin sine însuși. Privit în adâncime, privit cu dragoste, nu este nici un om care n-ar fi trebuit să se nască. Și când zic asta mă gândesc în primul rând la mine și la tine. Și cine oare a hotărât pentru noi dacă a trebuit să fim sau să nu fim în această lume? Încă de când eram copil mă surprindeam de multe ori că cercetez oameni necunoscuți, încercând să-i ghicesc cine sunt și mai ales ce simt ei în inimile lor. Mă gândeam cum ar fi fost dacă ei nu ar fi fost pe lume, ce ar fi putut fi în locul acelei clipe în care eu i-am privit și m-am gândit la ei? Până acum rămân la convingerea că fiecare om simte ceva profund în inima sa și ceea ce simte este, pentru el, cel mai important lucru, este ceea ce dă sens vieții lui.

Oricine iubește trebuie să iubească până la capăt și să-și asume tot ceea ce îi scoate înainte dragostea.

Eseu publicat sub titlul „A fi sau a nu fi” în volumul Între Freud si Hristos de Savatie Baștovoi, Ed. Cathisma, 2008; online la https://savatie.wordpress.com/2008/06/28/a-fi-sau-a-nu-fi/

 

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com



Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.