Povestea Anei


Daniela Bălinişteanu

Din când în când, Dumnezeu ne mai dă câte o lecţie. Nu ca să ne arate cât de mare este El, nici ca să ne lase să suferim, ci ca să ne dăm seama cât de puternici suntem noi. Într-o lume a vitezei şi a instabilităţii, omul modern rareori reuşeşte să-şi asume conştient libertatea care îi este dată.


Povestea Anei începe în urmă cu 10 ani şi este un exemplu viu al iubirii părinţilor pentru Dumnezeu şi a dragostei Lui faţă de oameni. În vara anului 2002, părintele Ştefan era în concediu împreună cu soţia Lidia şi cei trei copii ai lor. „Ştiam că soţia, preoteasa Lidia, are probleme de sănătate prin expunerea la soare, de aceea a evitat aceasta pe cât posibil. Cu toate acestea, a început să se simtă rau şi tot mai rău din zi în zi, încât a trebuit să întrerupem concediul şi să ne întoarcem acasă mai devreme decât programasem“, ne-a povestit părintele. La revenirea în Iaşi, au urmat investigaţiile medicale fireşti, la Spitalul Clinic de Urgenţe, iar rezultatele au fost foarte clare: hepatita C, o boală infecţioasă care afectează ficatul. Au urmat alte serii de analize, radiografii şi tratamente medicamentoase şi nici vorbă de ameliorarea stării de sănătate.

Încurcate sunt căile Domnului…

După vizite la numeroşi medici şi la diferite spitale, au ajuns la Maternitatea Cuza Vodă, unde medicul de la secţia de ginecologie i-a dat vestea mamei că este însărcinată. Trecuseră 14 ani de la ultima naştere. „Am arătat ginecologului analizele precum şi tratamentul făcut anterior, la care doctorul ne spune că din cauza virusului hepatic C, a razelor X la care a fost expusă mama, precum şi a medicamentelor luate, contraindicate sarcinii, nu este recomandat ca sarcina să fie dusă până la capăt, în caz contrar se va naşte un copil cu handicap, cu probleme grave de sănătate şi ne vom chinui toată viaţa noastră“, ne-a mărturisit părintele Ştefan.

Avortul terapeutic este indicat de medici atunci când fătul are malformaţii severe sau există risc de retard mintal. Din punct de vedere legal, avortul terapeutic este permis pe parcursul primelor 24 de săptămâni de sarcină. Medicii recomandă avortul, în general, în astfel de cazuri, pentru a-i feri pe copil şi pe părinţi de chinul prin care vor trece o viaţă întreagă.

Potrivit învăţăturii creştine, omul este om din momentul concepţiei. Însă, în libertatea lor, „adulţii“ aleg ce se întâmplă cu fiinţa nenăscută, dacă merită sau nu să trăiască. Ştiinţa şi militanţii pro avort promovează ideea falsă că embrionul este „ghem de celule“, probabil pentru a mai salva din conştiinţa celor care fac avort, deopotrivă medici şi mame. La opt săptămâni fătul deja se mişcă, dar nu poate fi simţit de mamă pentru că este prea mic. La 12 săptămâni apar reflexele, membrele fiind deja formate. La 24 de săptămâni copilul poate sughite şi îşi poate suge degetul. La opt săptămâni, cele mai multe mămici care nu-şi doresc sarcina merg la controlul ginecologic. La 12 săptămâni, mama încă mai poate solicita un avort fără a avea vreun motiv întemeiat. La 24 de săptămâni, copilul care are anomalii sau malformaţii de orice fel poate fi omorât. Atât de simplu stau lucrurile.

„Am avut foarte mari emoţii la naştere“

Desigur că prima reacţie a părinţilor a fost refuzul avortului, cu atât mai mult cu cât erau slujitori ai Bisericii. A urmat o perioadă plină de tensiune, stres şi îngrijorare. Din momentul în care medicii au recomandat avortul, nu au mai mers la medici, la nici un spital, punându-şi toată nădejdea în Dumnezeu, prin post şi rugăciune. „Am alergat pentru sfat la duhovnic, la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, la părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, precum şi la colegi preoţi. Peste tot am primit acelaşi hotărât răspuns: nu avortului! Am decis să ne luăm ca ocrotitori pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, precum şi pe Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, şi am citit împreună, pe toată durata sarcinii, în zilele cu soţ, acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, iar în zilele fără soţ acatistul Sfântului Stelian, făgăduind că dacă pruncul va fi de parte bărbătească să se numească Stelian, iar de va fi de parte femeiască să se numească Ana“, ne-a explicat părintele.

Au urmat luni nesfârşite de rugăciune şi speranţă că Dumnezeu va avea grijă de copilul din pântece. A venit şi momentul sorocului, pe 24 martie 2003, în ajunul marii sărbători de Buna Vestire, când s-a născut Ana. „Nu vă ascundem faptul că am avut foarte mari emoţii la naştere. Prima grijă a mamei a fost să întrebe doctorii dacă e sănătoasă, dacă are toate membrele: mâini, picioare, nas, gură, urechi“, ne-a mărturisit preotul. Însă s-a născut un copil perfect sănătos, cu excepţia unui hematom la buza inferioară, puţin sesizabil, „aceasta ca să ne aducem aminte de minunea ce s-a făcut în familia noastră“, după cum spune părintele, care adaugă: „Cuvintele sunt neputincioase pentru a exprima bucuriile ce au venit în casa noastră prin Ana“.

Dincolo de şansele extrem de reduse ca Ana să fie un copil normal, riscul pe care şi l-a asumat mama ducând sarcina până la capăt fără a mai face nici un tratament pentru virusul hepatic C a fost enorm. Povestindu-ne despre minunea Anei, părintele Ştefan, probabil din dorinţa de a nu atrage atenţia de la firul poveştii, a „omis“ aspectul acesta. Potrivit statisticilor medicale, virusul hepatic C provoacă infecţie cronică în 50-80% dintre cazuri. Cel mai optimist prognostic dă un procent de 40% dintre pacienţi vindecaţi după tratament, iar cazurile în care virusul dispare fără nici un tratament sunt extrem de rare. Peste 350 de mii de persoane mor în fiecare an din cauza unor afecţiuni induse de hepatita C. După naşterea Anei, mama a reluat investigaţiile, dar nici urmă de vreun virus hepatic.

Povestea Anei nu se va sfârşi niciodată

Acum, Ana are 10 ani, este în clasa a III-a şi, după cum spune tatăl, „este prinţesa casei, toţi o iubesc, este un copil cuminte, chiar prea cuminte după cum spune doamna învăţătoare, este isteaţă şi inteligentă, întotdeauna pe podium. Ana merge în fiecare duminică la Sfânta Biserică, cântă la Sfânta Liturghie, posteşte toate zilele de post, poate prea mult pentru vârsta ei, îi plac rugăciunea şi mai ales acatistele, îi place să citească din cărţile sfinte, pildele şi istorioarele biblice, suntem mândri de ea, ca de toţi copiii noştri“.

Mulţumită părinţilor iubitori şi cu credinţă în Dumnezeu, povestea Anei nu se va sfârşi niciodată. În urmă cu 10 ani, părintele Ştefan şi preoteasa Lidia au fost puşi la o încercare pentru care majoritatea părinţilor ar fi găsit imediat soluţia: avortul. Cu sănătatea mamei pusă în pericol, cu şansele înclinând spre un copil cu dizabilităţi, îndrăznim să spunem că avem de-a face cu nişte părinţi eroi, care au avut curajul să-şi pună viaţa în bunătatea fără limite a lui Dumnezeu.

Câţi părinţi, vrând să scape de o viaţă de chin, nu-şi omoară copilul din pântece? Dar, fără să ştie, dau cu piciorul la o mare binecuvântare. Aşa cum ne-a povestit părintele Ştefan, nu ştii niciodată ce-ţi rezervă Cel de Sus: „A fost eroare medicală sau minune dumnezeiască? Concluziile lăsăm să le tragă fiecare, citind cele de mai sus, iar noi, privind la Ana, vedem minunea făcută de Dumnezeu în viaţa noastră prin Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana şi Sfântul Stelian“.


Sursă: Doxologia

, , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns