adolescenţi

Platforma civică ÎMPREUNĂ a organizat în Suceava și Buzău taberele „ÎMPREUNĂ în pridvorul satului”

În perioada 17-23 iunie 2019, la Tișăuți, în județul Suceava, Parohia Ortodoxă Tișăuți și Platforma Civică ÎMPREUNĂ Suceava au organizat o tabără pentru copii și adolescenți din seria „Tabăra din pridvorul satului”.

Cei 70 de participanți au lucrat, alături de voluntari, în 4 ateliere: artă dramatică, pictură, craft, cusături și mărgele.

Programul pe ateliere s-a desfășurat între orele 9-13 pentru copiii cu vârste între 8 și 13 ani. De la ora 14,00, programul a fost dedicat adolescenților și a constat în discuții și dezbateri pe diverse teme, la care au fost invitați Arhim. Nicodim Petre, Arhim. Hariton Negrea și Prof. Vasile Lupașc Sfintes.

Seara de 19 iunie a fost dedicată unei lansări de carte.


În perioada 24-28 iulie 2019, în zona peșterilor rupestre din Munții Buzăului, pe raza comunei Bozioru, a avut loc tabăra Împreună în pridvorul satului, organizată de Asociația Platforma civică ÎMPREUNĂ, în parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Evenimentul a numărat 71 de participanți și a presupus realizarea de activități educativ-științifice, culturale și de dezvoltare personală, pe grupe de vârstă, de la 6 la 18 ani.

Copiii de vârste mici au participat la o multitudine de ateliere, precum atelierul de jocuri vechiatelierul de povești și proverbe românești și atelierul de lucru manual din lumea satului românesc.

Grupele mari de vârstă au participat la training-uri de dezvoltare personală și debate, iar în seara finală a taberei, adolescenții au susținut o dezbatere cu moțiunea „Acest parlament consideră că este vătămătoare folosirea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste mai mici de 14 ani”.

Alte ateliere realizate în tabără au fost: Inițiere în dansurile vechi româneștiTainele iei străbuneArta dezbaterii în pridvorul satului. Debate de ieri și de azi.

În fiecare zi, cei 71 de participanți au mers în drumeție la peșterile rupestre din Munții Buzăului, încărcate de semnificații spirituale și istorice, având în vedere că ele au reprezentat adăpost pentru primii eremiți din spațiul creștin românesc, bogat în vestigii rupestre în această zonă: Schitul Fundătura, Agatonul vechi, Agatonul nou, bisericuța lui Iosif și chilia lui Dionisie Torcătorul. De asemenea, au fost vizitate biserici vechi de lemn și nu numai, cum ar fi biserica din Bozioru de Sus sau biserica veche a Mănăstirii Cârnu, lăcaș ce datează din vremea domnitorului Mircea Ciobanu și a Doamnei Chiajna și care păstrează catapeteasma originală.

Excursii științifice au fost realizate și în geo-parcul „Ținutul Buzăului”. Au fost explorați trovanții de la Ulmet și cei de la Gîrliciu-Runcosu, copiii primind explicații geografice cu privire la aceste micro-forme de relief spectaculoase, a căror evoluție nu s-a încheiat încă și, de aceea, poate fi observată ca atare.

Pe parcursul taberei, un preot și doi profesori de geografie au oferit tot timpul răspunsuri la întrebările celor mici.

FOTO

Click pe fiecare fotografie de mai sus pentru a o mări.
Surse: Platforma ÎMPREUNĂ, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button