de la cititoriMarxism culturalreligie

Picadorul: Răspuns la articolul ,,Biserica Ortodoxă Română, între Iisus și ISIS” de Mircea Toma

Primit pe adresa redacției de la Katya Kelaro

Citind articolul mai sus menționat, doresc să aduc în fața opiniei publice, precum și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, urmatoarele precizări, din respect pentru adevărata față a Bisericii Ortodoxe din România în relația cu statul, și, mai ales, privind comparația cu ISIS, reflectată în declarația lui Andrei Caramitru, precum și în cele consemnate pe site-ul Libertatea.ro:

  • Jurnalistul Mircea Toma își începe articolul cu următoarele cuvinte, cităm: ,,O declarație critică la adresa BOR, a unui politician incontinent verbal-Andrei Caramitru” – ridicând două chestiuni: 1)problema incontinenței verbale, prin care domnul Toma cataloghează declarațiile lui Caramitru Andrei, 2) dacă declarația domnului Caramitru este doar critică SAU defăimătoare și discriminatorie la adresa BOR, jurnalistul Mircea Toma încercând să mișcoreze, să bagatelizeze, să minimalizeze gravitatea afirmațiilor pentru care domnului Caramitru i s-a solicitat, in defenso, un punct de vedere la CNCD (Consiliul Național al Combaterii Discriminării), care s-a autosesizat cu privire la fondul afirmațiilor sale, prin petiția 2305/04/2020 și Citația din 21.04.2020.

Incontinența urinară reprezintă incapacitatea sfincterelor de a reține urina, dar domnul Toma folosește expresia cu sensul de incontinență verbală, referindu-se la Andrei Caramitru, penalizându-l indirect, din dorința de a-l disculpa și de a-l prezenta ca pe băiețelul din ,,Omul din Buzău”, moment umoristic cu Dem Rădulescu, Aurel Cioranu și Tudorel Filimon din Gala umorului românesc.

  • Domnul Toma își continuă articolul, cităm: ,,Caramitru folosise, pentru a explica de ce nu va mai călca într-o biserică ortodoxă, un verb tare: comparase Biserica Ortodoxă Română (BOR) cu ISIS”. Deși am lecturat cu atenție și îngrijorare crescândă articolul, cât și declarația dlui Caramitru, nu am depistat verbul tare la care face referire Mircea Toma, ci doar substantivul propriu ISIS (ce reunește inițialele apelativului internațional ale Statului Islamic), făcând, neintenționat, confuzie între părțile de vorbire ale limbii române. Dacă am insista să spunem că substantivul nu este verb, am intra în derizoriul formulărilor ,,iarna nu-i ca vara”, însă comparația BOR cu ISIS este una din cele mai nefericite, neadevărate și periculoase afirmații făcute, ce poate fi comparată cu afirmațiile naziștilor despre holocaust, iar argumentele vor fi expuse în rândurile de mai jos.
  • Tot domnul Mircea Toma, susține că detalierea acestei comparații (BOR cu ISIS),,poate să ajute deplasarea dezbaterii dinspre viscere spre circumvoluțiuni” și că ,,pandemia oferă condiții extreme pentru manifestări extreme” (de acord, dar scuzabile doar pentru ,,incontinentul” opinant, dar nu și pentru Instituția incriminată, care a donat 2,7 milioane euro pentru combaterea pandemiei, devenind ad hoc spital, casă, jertfă, donator și înzestrător, binefăcător al statului român.)
  • Domnul Mircea Toma face un istoric și, indirect, un rechizitoriu al relației BOR cu statul român, pentru a justifica de ce BOR este ISIS, pornind de la ,,tentativa de modificare a Constituției pentru a interzice accesul la căsătoriile persoanelor de același gen. Referendumul a fost un exercițiu de forță tipic radical.” Astfel, jurnalistul recunoaște în spatele acestor formulări faptul că, deși la momentul respectiv, referendumul a fost boicotat în presă și de ong-urile anticreștine și formațiunile politice din opoziție, ca o alianță BOR-PSD, în realitate nu a fost așa, lucru ce iese la lumină acum, cu foarte mare claritate; mai mult, definind radicalismul BOR prin ,,schimbarea la rădăcina sistemului legislativ autohton”, girează reușita reprezentanților USR de a boicota referendumul pentru familie, Andrei Caramitru nefiind altcineva decât secretarul domnul Dan Barna, președintele acestui partid.
  • Jurnalistul Mircea Toma notează în articolul său că ,,extinderea abuzivă a ideologiei creștine asupra noncreștinilor are diagnosticul de radicalism”. Întrebăm: diagnostic pus de cine și pe baza căror anamneze clinico morale și investigații spirituale?
  • Răstălmăcind cu vădită intenție de a denigra și induce în eroare audiența, precum și printr-o profundă ignorare și necunoaștere a învățăturilor creștine, dl Toma se întreabă retoric ,,Biserica nu se supune statului? ” făcând referire la afirmația purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, domnul Vasile Bănescu, al cărui mesaj ,,Biserica nu intră în carantină pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești ” își are originile și înțelesul în cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici. ” (Citat din Sfânta Scriptură, capitolul Ioan 18,versetul 36).

În afară de faptul că BOR a pledat întotdeauna ca înțelepciunea lui Solomon să cârmuiască mintea celor ce ne-au condus de-a lungul veacurilor, nu numai că nu a revendicat în forță vreun patrimoniu material în timpul pandemiei, ci a dăruit celor aflați în carantină clădirile sale, iar ,,prigonitorul” din viziunea domnilor Toma și Caramitru a devenit în realitate gazdă, lucru nemenționat în articol, întrucât binefacerea nu are legătură cu subiectul, dar denigrarea, da.

  • ,,aceeași aroganță se regăsește în replica purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului – împărtășania cu o singură linguriță” vehiculând solicitarea DSP privind Euharistia. În primul rând, DSP nu a luat probe din niciun Sfânt Potir în timpul Liturghiei, la Euharistie, să analizeze ceva ce depășește puterea de competență și în conformitate cu regulile și canoanele Bisericii, aspect prezentat și în alte articole și puncte de vedere, exprimate în atenția detractorilor Sfintei Taine a Euharistiei. Având în vedere că Liturghia incriminată s-a săvârșit în 17 martie anul curent și că până în prezent 28 aprilie au trecut cu mult mai mult de două săptămâni pentru carantinare, realitatea a dovedit că nici credincioșii, nici preoții și nici episcopul nu s-au molipsit de covid 19 în urma comuniunii euharistice, Arhiepiscopul Teodosie slujește sănătos și a citit rugăciuni nu de intimidare, ci de binecuvântare și pentru sănătate celor suferinzi și carantinați în Arhiepiscopia Tomisului.
  • ,,Cetățeni cu frica lui virus” este o exprimare ușor agramată, ce nu onorează un membru al comisiei pentru monitorizarea presei, având în vedere faptul că respectivul articol este încadrat drept opinie și nu pamflet, în cotidianul Libertatea și nu în Academia Cațavencu, ce a intrat în faliment cu mulți ani în urmă, domnul Toma fiind unul din membrii fondatori al revistei; tonul lui Mircea Toma alunecă dinspre opinie critică spre caterincă și pamflet, însă pentru o expunere și o analiză lucidă, obiectivă – în măsura în care se dorește – cuvântul nu trebuie oțetit.

Spun aceasta întrucât în interviul acordat revistei Tango nr.51 / 9 noiembrie 2009, domnul Mircea Toma declara, cităm: ,,Mi-e tot mai greu să explic de ce fac jurnalism în contextul în care imaginea acestei profesii e în cădere liberă.Fenomenul mercenariază și îngenunchiază, îi determină (pe jurnaliști) să facă lucruri odioase pentru că nu e controlat de ei, ci de terți. ” Cine sunt, în cazul de față, acești terți pe care îi invocați, domnule Toma?

În cadrul aceluiași interviu, care poate fi accesat on line, fiind document public din arhiva revistei Tango, cităm: ,,nici ziaristul nu e fericit să facă ceea ce face astăzi pentru un consumator de un nivel foarte scăzut. Un consumator responsabil va încuraja presa să publice subiecte de interes public, nu subiecte interesante. Subiectul interesant vizează zonele subcorticale prin sânge, crimă, sex. Cele de interes public nu sunt interesante”. Jurnalistul, care a absolvit Facultatea de Psihologie la Cluj, susținea necesitatea fiecărui om care are ,,puțină școală și educație” să discearnă ,,între informațiile pe care mi le varsă presa, să aleg ce îmi reglează viața pe termen lung.”Întrebat fiind de moderatoarea revistei și autoarea interviului dacă se citește și dacă citește presă românească, dl Mircea Toma declara în Tango nr.51/2009 ,,cert este că acum nu prea consum presă, pentru că sunt într-un moment de supradoxă de toxine și am reînceput să citesc cărți”. Rog publicul să parcurgă articolul integral pentru a vedea în ce măsură concordă și în ce măsură se contrazic afirmațiile din presă cu convingerile interioare și igiena spirituală, jurnalistul mărturisind deja cu un deceniu în urmă aceste aspecte.

La data interviului, dl Toma fusese cooptat de Ogilvy Group să fie membru, iar răspunsul său la întrebarea ,,în ce direcție ne vor duce inițiativele Ogilvy Earth în România?” a fost ,,cred că putem vorbi de guvernare implicit, pentru că guvernele românești nefiind sustenabile, cum vedem, cineva trebuie să poarte de grijă dezvoltării unui sistem.” Întrucât la nivel instituțional public, el recunoștea faptul că orice continuitate a proiectelor era extrem de redusă, fiecare schimbare de gestiune politică anulând acțiunile premergătorilor, fiind la ,,cheremul unor terți cu viziune scurtă”, apărând riscurile să se producă ,,niște catastrofe prin diversele forme de epidemii de sărăcie”, domnul Toma vorbea încă de la nivelul anului 2009 de epidemii și catastrofe și de rolul presei de a dirija din umbră, de a guverna implicit instituțiile nesustenabile ale statului. În continuarea aceluiași interviu, Mircea Toma citează ipocrizia poluatorului Petrom, implicat atunci de ambele maluri ale baricadei, și poluator, și militant împotriva poluării. Interogația retorică ce se înalță citind articolul din 25 aprilie 2020: cât de mare este ipocrizia poluatorului social mediatic?

La întrebarea de ce s-a implicat în alt domeniu decât al scrisului, domnul M.Toma răspunde ,,Cred că totul a pornit cu sentimentul de frustrare pe care l-am simțit că mi-am abandonat profesia, atunci când deja lucram mai mult ca ziarist la Academia Cațavencu, decât ca psiholog. ”

Domnul M.Toma s-a implicat ca jurnalist și activist, după propriile-i mărturisiri, în acțiuni subscrise sanogenezei mediatice, psiholingvisticii, încercând să însănătoșească o zonă a presei. Cum? Se ridică, firesc întrebarea. Creând culoarul liber al presei care mătură cu BOR? În același interviu din 2009, Dl Toma afirmă, cităm ,,Televiziunile arată astăzi cum arată pentru că arată degetul consumatorului prost” și ,,de aceea există acum în liceu o disciplină numită ‹competențe mass media›pe care noi am promovat-o și care va avea efect peste 20 de ani.”

Ce este ISIS?

În Siria, unul din statele cele mai afectate de atrocitățile adevăratului ISIS, există o comunitate creștină greco-ortodoxă, a Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei și Întregului Răsărit, deci, ne vom referi strict la soarta comunității ortodoxe din Siria, din cauza loviturilor forțelor extremiste la fața locului. Cunosc aceste aspecte întrucât am mai scris în presa românească despre ele, prin articolele ,,Copiii Alepului” publicat în Ziarul Lumina, dar și articolele ,,Privirea patriarhului” și ,,Mironosițele din Zabadani”, apărute în revista ,,Sintagme Literare”.

Așadar, în 2013, episcopul ortodox sirian Pavel de Alep a fost răpit împreună cu episcopul Ioan Ibrahim al greco-catolicilor sirieni, în timpul unei misiuni umanitare, de asistență a celor ce suferă din cauza ororilor războiului din Siria. Episcopul ortodox se afla acolo la datorie, împărțind ajutoare celor calamitați, indiferent de confesiunea lor. El este fratele trupesc al Patriarhului Antiohiei, Ioan al X lea Iazigi, deci putem spune că suferința a lovit chiar în inima patriarhului sirian întrucât, însuși fratele acestuia a fost răpit răpit și e un mucenic al secolului nostru, o victimă a adevăratului stat ISIS, deoarece, în ciuda imenselor eforturi diplomatice și scrisorilor irenice adresate comunității internaționale, soarta celor doi episcopi a rămas un subiect învăluit în mister.

Pe siteul Patriarhiei din Antiohia se pot vedea scrisorile irenice ale ierarhilor creștini și musulmani moderați, care caută o soluție, un dialog, o armonie, și deplâng răpirea celor doi episcopi, alături de distrugerea bisericilor din Zabadani, Alep, Homs, Delay.

Fotografiile cu ruinele acestor biserici, peisajul selenar lăsat de bombardamente nu lasă loc comparațiilor între BOR și ISIS. ,,Dezastrul de la Zabadani a fost citat și în Parlamentul European, în luarea unor decizii privind protecția civilor și a unor măsuri de securitate pentru refugiați, problemă care se agravase în timp, avându-și epicentrul conflagrației și al distrugerilor umane la Alep, fiind citat în ,,Rezoluția Parlamentului European din 24 noiembrie 2016 privind situația din Siria”, ca punct de hotar în aducerea la masa dialogului a forțelor beligerante, întrucât a fost unul din cazurile în care viața a fost smulsă cu totul din pământ, combatanții mărturisind că s-au detonat nu mai puțin de 600 de bombe în oraș, iar zona sa istorică a fost cartierul general al rebelilor care, în retragere, au minat tot centrul vechi, precum și celelalte puncte strategice controlate de ei, lăsând în urmă un potop de explozii,, supus unor bombardamente aeriene serioase, precum și unor lupte stradale amintind de un Stalingrad sirian”, iar când ortodoxia românească a ajutat ortodoxia Antiohiei, a făcut-o pentru că la Zabadani, nu se repară doar o biserică, ci ,,e resuscitat un plămân al creștinismului răsăritean, aflat mereu în chingile istoriei, sub jarurile mocnite ale luptei. Cine nu a aflat despre viața cuiburilor de rândunică, a cocoarelor care se întorc să repare cuiburile distruse?

Oamenii sunt niște păsări capabile să-și construiască o noua casă pe temeliile cuibului distrus, lăsând doar să treacă o vreme după eliberare pentru a crește o iarbă necălcată, neîncepută, semn că pe acolo n-au mai fost lupte și că natura a așternut un covor de bun venit celor care și-au luat inima în dinți să se întoarcă acasă. Pacea e un cuvânt sacru în Orientul Mijlociu, un cuvânt purtat cu sfială în suflete și pe buze, șoptit cu prudență pentru ca nu cumva, rostit din tot pieptul, cu bucurie, să stârnească pe urmele lui ulii și să-i sfâșie carnea de porumbiță cu ghearele și ciocul lor hulpav.

Imaginea orașelor unde s-au dat lupte e selenară, au scos viscerele clădirilor, au năruit, au smuls din rădăcini, au dislocat populația. Au spart, au jefuit, au ucis iar acum, când oamenii se întorc acasă, șocați de imaginea dezastrului absolut, undeva, departe, în fundal, sunt mâinile pătate de sânge care au ordonat acest măcel, autorii dezastrului își împart fără remușcare prada și beneficiile pe termen lung.

Efortul de a plămădi o stare de spirit, care e dincolo de cărămida brută a unui edificiu, e ceea ce definește efortul femeilor ortodoxe din Zabadani, liantul interetnic, suflul pierdut al unui orașului de odinioară, ieșirea din blocajul emoțional, refacerea fotografiei color de pe retina memoriei marcate de schimbătorul val al istoriei, reconvertirea griului nivelator al războiului la paleta cromatică vie, bogată, a păcii, zâmbetul de a-ți afla vecinul sau colegul de școală în viață, când te bucuri să știi că omul mai viu. Femeile din Zabadani sunt conștiente că pietrele se pot lipi din nou, dar oamenii rămân înlăuntrul lor găuriți, ciuruiți sufletește pentru totdeauna”scriam în articolul omonim pentru Sintagme literare.

Mai mult, în ,,Copiii Alepului”, publicat în Ziarul Lumina la finele anului 2018, privind atacurile chimice asupra populației din orașul Alep, acolo unde vestigiile din patrimoniul UNESCO au fost distruse și unde artefactele din Orașul îngerilor, așa cum a fost denumit pentru frumusețea construcțiilor sale, au devenit istorie, s-au șters, au fost aruncate în aer scriam: ,,În timp ce îngerii copiilor din orășelele nordului european au început să croșeteze mănuși și botoșei din dantelă pentru păpușile pe care fetițele și le-ar dori sub brad, îngerii copiilor din Alep adună de sub ruine brațe sfărâmate și cos, plini de sânge și lacrimi, cos vieți, rugându-se pentru un Crăciun liniștit, îngerii copiilor din Alep susțin mâinile medicilor pe masca de oxigen numărând rar secundele-lumină care trec până când ochii copiilor se redeschid, semn că o viață e salvată. Tot ei sprijină umerii căzuți ai părinților care așteaptă dincolo de sala de operație un semn că moartea nu a învins. Acolo, la Alep, e un masacru, un genocid sub ochii corecți și indiferenți ai opiniei publice. La Alep, la Maaloula, la Damasc, sfinții au coborât din fresca ultimelor biserici, și-au sfâșiat veșmintele și au făcut din ele bandaje pentru micuții care nu mai văd, pentru cei care nu mai aud, pentru cei care nu își mai aduc aminte cum îi cheamă. Sfinții, al căror chip zugrăvit pe pereți ori în icoane a fost împuns cu baioneta de rebeli, pe care i-au mitraliat, le-au scos ochii și i-au împuns în coaste, au coborât demni și foarte vii și s-au pre­schimbat în oameni, armele lor sunt răbdarea și norul de liniște care umbrește uneori febra celor suferinzi. Deși ireal, ei coboară din icoane și se lasă ciuruiți de gloanțe atunci când acestea ar vrea să zdrobească pieptul unei mame, abat traiectoria morții, o atenuează, o ameliorează, o deviază și sunt primii care se jertfesc.”

Simpla vizualizare a fotografiilor acelor biserici devastate, cu icoane sfărâmate, cu cruci smulse și ochii scoși, denotă cruzimea și adevăratul radicalism, nu încercarea BOR de a oferi creștinilor ortodocși români lumină la case, drept mângâiere în noaptea de Înviere.

Mai mult, în presa românească și internațională s-a scris despre răpirea obștii monahale de la Maaloula, unde 40 de măicuțe ortodoxe, împreună cu orfanii pe care îi îngrijeau au fost răpite și ținute ostatice luni bune până când statul sirian, deși nefiind creștin, a dat ca răscumpărare pentru măicuțele din Maaloula 400 de prizonieri, acesta fiind prețul cerut de ISIS. Maaloula este unul din cele trei sate din Siria unde se mai vorbește limba aramaică. Ce este limba aramaică? Limba pe care a vorbit-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când a fost printre oameni. La Maaloula, aramaica este o limbă vie, iar comunitatea ortodoxă siriană este extrem de importantă în istoria creștinismului universal: acolo li s-a spus, pentru prima dată, ucenicilor Mântuitorului ,,creștini”, în Antiohia Siriei, acolo unde astăzi ISIS a fost eradicate cu prețul unor jertfe omenești incomensurabile.

În 2014 și 2016, patriarhul Ioan al X lea al Antiohiei, a răspuns invitației Prea Fericirii Sale, Părintelui nostru Daniel, Patriarhul României, de a participa la comemorarea a 300 de ani de la moartea martirică a sfântului Antim Ivireanul și de a efectua o vizită irenică, prilej cu care BOR, atât de comparat și infierat astăzi cu ISIS, a donat atunci Bisericii Greco Ortodoxe din Siria 500000 de euro pentru reconstrucția bisericilor devastate din Antiohia, conform știrilor Agerpres, preluate pe Obiectiv.Info, Creștin Ortodox, și, în cuvântul său, Prea Fericirea Sa Daniel, Patriarhul României spunea că: ,,este un semn de mare iubire frățească și ajutorare”, reprezentând colecta bisericilor pentru fondul central misionar și din cele trei săptămâni de după Sfintele Paști ale anului 2014.

În cuvântul său, Patriarhul Ioan al X lea al Antiohiei mărturisea pe pământ românesc: ,,Suntem din patria Sfântului Andrei, Betsaida, întemeietorul Bisericii Române, acest creştet sfânt care adună cele două Biserici, cea antiohiană şi cea română, la pieptul lui Hristos. Acest creştet care revarsă o bărbăţia apostolică împreună cu dragostea lui Hristos şi o râvnă nestinsă de mai mult de 2000 de ani. Această bărbăţie apostolică o văd astăzi, în faţa mea, în poporul Bisericii Române, un popor blând, peste care au trecut vremuri şi vremuri, iar credinţa lui s-a făcut mai strălucită, şi încă mai străluceşte ca aurul în foc. Un popor binecredincios care a fost măcinat prin piatra de moară, însă aceasta a fost erodată prin râvna şi credinţa lui. Un popor unit prin rugăciune cu fiecare frate în credinţă, un popor din care au înflorit sfinţi pentru că din Lumina Celui Sfânt şi din învăţăturile Apostolilor, care au ieşit până la marginile pământului, şi-a făcut o identitate şi o entitate, în faţa căreia toate absurdităţile istoriei s-au topit”

(Iată cuvintele unui ierarh ortodox a cărui Patriarhie a suferit și încă suferă din cauza crimelor abominabile ale adevăratului ISIS, vorbind despre BOR și poporul român, citat preluat din Cuvântul rostit de Patriarhul Antiohiei cu prilejul vizitei din 2016 la Catedrala Mitropolitană din Iași, document public pe Basilica.ro)

Oricine poate accesa siteul Patriarhiei, care are și o versiune în limba engleză, pentru a se convinge de adevărul celor expuse și de gravitatea defăimării și denaturarea odioasă a cuvântului, macularea adevărului, în numele dreptului la opinie și analiză.

Suntem de acord a se efectua analize temeinice, dar având la bază adevărul și cercetarea sensului real al celor exprimate, asumarea responsabilă a afirmațiilor, a consecințelor monstruoase care au mutilat vieți, generații, care au dizlocat o populație pașnică și educată din matca vieții de zi cu zi, exodul sirian fiind unul din cele mai cutremurătoare fenomene sociale din secolul pe care îl începem.

Imaginea copilului înecat pe o plajă nu se va putea șterge niciodată din memoria adulților acestui veac, imaginea copiilor de la Alep, unde tot specialiștii din presa internațională au comparat atacurile cu cele de la Hiroshima, nu onorează aceste comparații cu nimic pe cei ce folosesc cuvântul nu doar pentru a denigra, ci pentru a distruge. BOR a fost una din puținele țări ortodoxe care au înțeles apelul disperat al Antiohiei și au ajutat în tăcere. Aceea este fața BOR, și iată fața adevărată a ISIS.

Ce este un picador?

 Picadorul este acea persoană care are rolul de a înjunghia și obosi taurul adus în arenă pentru a fi ucis, înainte de corrida, călărețul cu lancea care împunge taurul pentru ca matadorul sau toreadorul să nu fie în pericol, chiar dacă toreadorul poate fi uneori ,,un incontinent verbal.” Nu voi uita niciodată declarația lui Torrero Alvaro Munera, un matador care a renunțat la luptele cu tauri când a privit animalul pe care trebuia să îl ucidă în ochi ,,și deodată, m-am uitat la taur. Avea aceasta inocența pe care o au toate animalele în ochi și s-a uitat la mine cerând milă. Era ca un strigăt de dreptate undeva adânc în interiorul meu. O descriu ca pe o rugăciune – deoarece dacă unul se confesează, speră să fie iertat. M-am simțit ca cel mai josnic om de pe pământ.”

Eu cred că a fi ziarist și, mai ales unul care monitorizează presa, înseamnă a fi un arbitru al eleganței și a rosti adevărul răspicat, iar nu despicat, lăsându-l să putrezească. De ce? Pentru că adevărul, chiar și când e linșat, are darul de a răsări din ruine, și triumfă chiar când sângele lui hrănește pământul, când ochii îi sunt scoși ca în icoanele din Siria pe care nu le observă presa occidentală, triumfă chiar și când e răstignit, testul lui ne descalifică la masa onestității. Cum ar spune Iisus către toate formele ISIS de oprimare: Adevărul e pentru sufletele tari, care nu au ,,incontinență verbală”, ci stăpânire de sine!


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button