Perspective etice asupra prostituţiei

Prostituţia, în accepţiunea feministă a termenului, reprezintă prestarea benevolă/forţată de servicii sexuale în schimbul unei plăţi (de regulă în bani). Prostituţia intră astfel în categoria muncilor plătite, care au drept referinţă sexul şi sexualitatea. Sociologic vorbind, prostituţia reprezintă o instituţie generată de nevoia de sex şi concretizată în satisfacerea acestei nevoi prin efectuare de servicii de aceasta natură.

Teoria politică feministă, în concordanţă cu abordărilor teoretice ale fenomenului, a enunţat două definiţii structurale. Astfel, prima dintre ele consideră prostituţia ca fiind o activitate de expolatare a femeilor de către cei care organizează şi conduc fenomenul (şi care sunt în general bărbaţi) şi modalitate de a perepetua patriarhatul, fapt ce afectează femeile şi relaţiile acestora cu bărbaţii. A doua o defineşte drept activitate remunerată, consimţită de către prestatorul sexual (a se înţelege expresia ca fiind neutră de gen), activitate ce intră în nomenclatorul muncilor plătite, angajaţii având aceleaşi drepturi ca orice alt angajat.

În concepţia Bisericii Ortodoxe însă, prostituţia este o formă denaturată a actului intim dintre bărbat şi femeie, a legăturii fireşti puse de Dumnezeu în prima pereche de oameni, în vederea naşterii de prunci şi a perpetuării neamului omenesc, fiind combătută şi sancţionată prin Canoanele (legislaţia) bisericeşti.

Dezvoltând subiectul, feminismul egalităţii şi cel al diferenţei şi eliberării au tratat prostituţia fie drept activitate deviantă, fie sclavie sexuală. Feminismul autonomiei (cel de-al treilea val) şi post-feminismul abordează fenomenul într-o manieră mult mai permisivă, considerându-l acceptabil din punctul de vedere al situaţiei socio-economice a celor care o practică, plasându-l în contextul unei culturi de consum şi într-o ordine socială care avantajează sexualitatea masculină. În această etapă cercetarea feministă s-a concentrat pe violenţa exercitată împotriva femeilor în interiorul fenomenului, sexualitate şi pornografie.

S-au generat, astfel, două mari perspective asupra prostituţiei: feminismul tradiţional/feminismul stop, orientat împotriva industriei sexuale şi a implicaţiilor ei, şi feminismul pro-sex, care susţine ca industria sexuală este un spaţiu de capacitare, transformare a stereotipurilor de gen, a plăcerii sexuale şi a masculinităţii într-o manieră creativă.

De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă (ca, de altfel, şi celelalte Biserici creştine) vede în fenomen, după cum am arătat deja mai sus, o formă denaturată a actului intim dintre bărbat şi femeie. Sfânta Scriptură arată că “a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său, bărbat şi femeie şi i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1, 27-28), înţelegând prin aceasta că scopul vieţii intime este procrearea de prunci iar nu satisfacerea poftelor carnale.

În articolul intitulat Poate fi de acord Biserica Ortodoxă Română cu legalizarea prostituţiei? Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Bucureşti, prezintă punctul de vedere ortodox asupra problematicii avute în discuţie.

Prostituţia este socotită păcat, fiind contrară poruncii lui Dumnezeu, ea urmărind nu naşterea de prunci, ci doar plăcerea împreunării trupeşti, lipsită de dragostea şi responsabilităţile vieţii de familie. Aceasta aduce după sine perturbarea şi întunecarea minţii şi încercarea de a-L înlătura pe Dumnezeu şi a-L substitui în calitatea lui de Creator al omului şi de făuritor al menirii Lui. De aceea, orice legătură în afara celei binecuvântate prin Sfânta Taină a Cununiei, în vederea întemeierii unei familii şi a naşterii de prunci, este fărădelege, păcat şi nu poate fi acceptată de Biserică.


Prostituţia este aşezată de învăţătura creştină în rândul celor şapte păcate capitale, fiind sinonimă cu desfrânarea, când se săvârşeşte de persoane sau parteneri necăsătoriţi, sau cu preadesfrânarea (adulterul), când actul se săvârşeşte între parteneri care sunt căsătoriţi sau când cel puţin unul dintre ei are acest statut. Adulterul este un act foarte grav, echivalând cu moartea spirituală, fiind şi motiv canonic de divorţ.

Prostituţia este păcat împotriva trupului pe care avem datoria să-l preţuim el fiind templu al Duhului Sfânt: „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţ ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 18-19).

De aceea, păcatul în trup al desfrânării, pe care îl presupune aşa-numita profesie de femei care se prostituează, nu rămâne nepedepsit, dimpotrivă, închide porţile împărăţiei lui Dumnezeu.

Canoanele Bisericii Ortodoxe sancţionează toate formele păcatului trupesc: desfrânarea, preadesfrânarea sau adulterul, incestul, concubinajul, sodomia sau homosexualitatea, lesbianismul şi toate formele de perversiuni sexuale – întâlnite în practicarea prostituţiei – prescriind oprirea de la sfânta împărtăşanie pe perioade mari de ani, din dorinţa de îndreptare a păcătosului şi de întoarcere a lui pe adevăratul drum de vieţuire creştină.

Prostituţia reprezintă forma de degradare a femeii şi a demnităţii ei, transformând-o în obiect de satisfacere a plăcerii, plasând-o mai jos decât condiţia necuvântătoarelor, ceea ce învăţătura creştină nu admite, socotind femeia egală bărbatului, înaintea lui Dumnezeu şi a societăţii: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).


Faţă de această învăţătură, prostituţia (în special cea forţată) poate fi socotită cea mai grea şi cea mai amară sclavie, în contextul în care proxeneţii sau chiar clienţii le supun pe femeile care se prostituează la tot felul de umilinţe, la obligativitatea de a intreţine raporturi intime cu oricine, oricând şi de a accepta gama nesfârşită a perversiunilor sexuale.

Raportându-ne la situaţia din România, în care prostituţia este considerată ilegală, feminismul consideră că instituţionalizarea/legalizarea prostituţiei ar rezolva probleme esenţiale precum spaţialitatea fenomenului, protecţia fizică şi medicală atât al prestatorului sexual, cât şi al clientului, veniturile celor angajaţi în această activitate, dar şi vizibilitatea fenomenului.

Educaţia publicului consumator este esenţială şi reprezintă forma de legitimare.

Sexualitatea presupune împlinire la nivel corporal prin placere, iar placerea se regăseşte la nivelul mai multor instituţii: căsătoria, prostituţia, homosexualitatea, heterosexualitatea. Prostituţia reprezintă o formă de alegere personală pe calea satisfacerii propriei sexualităţi.

În formă legalizată, prostituţia respectă drepturile atât ale solicitanţilor cât şi ale ofertanţilor de servicii sexuale – clienţii îşi păstrează mult dorita invizibilitate, iar prostituatelor le sunt respectate drepturile.

Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe legalizarea prostituţiei nu reprezintă cale de rezolvare a problemei.

Dacă ar fi să particularizăm, şi să ne referim la Biserica Ortodoxă Română, răspunsul la cele 3 propuneri legislative de legalizare a prostituţiei este ferm de combatere a fenomenului, considerând că instituţionalizarea prostituţiei ar încuraja desfrâul, mai ales în rândul tinerilor, şi ar constitui un adevărat atentat la viaţa de familie, fundamentul creştin al societăţii:


„Nu legalizarea prostituţiei este soluţia cea mai bună, consideră autorul menţionat mai sus, ci stoparea ei şi încercarea de recuperare a celor care au fost prinşi în mrejele ei. Răul şi păcatul nu pot fi legalizate niciodată… Păcatul, fărădelegea sau nelegiuirea nu pot fi niciodată legiferate, adică îngăduite oficial, caci ele aduc îmbolnăvirea morală şi fizică a membrilor societăţii, fiind un adevărat pericol mai ales pentru tineri… Ceea ce trebuie să cultivăm noi, la tineri mai ales, este concepţia sănătoasă despre dragoste, căsătorie şi familie. De educarea şi formarea tinerei generaţii sunt răspunzători toţi factorii educaţionali: şcoala, biserica, societatea, statul în totalitatea lui…”

Într-o încercare de concluzionare, putem aprecia că în condiţiile în care prostituţia este scoasă în afara legii, este blamată de către Biserică, în condiţiile nenumăratelor abuzuri, prezentate într-un procentaj infim de către mass-media, în condiţiile în care România este unul dintre principalii “exportatori” de carne vie (alături de Republica Moldova şi Ucraina) către Europa de Vest şi nu numai, ceva se impune făcut în această privinţă.


Aş dori să amintesc în acest sens despre o iniţiativă lăudabilă a Patriarhiei Române, concretizată în înfiinţarea Asociaţiei DIACONIA – care oferă adăpost femeilor bătute şi izgonite, iniţiativă care, în colaborare cu MIŞCAREA FEMINISTĂ DIN ROMÂNIA, şi-ar putea extinde activitatea spre a cuprinde şi “adăpostirea” femeilor care vor să iasă din acest cerc vicios numit prostituţie (ilegală) şi asigurarea de consiliere spirituală, psihologică, adăpost, reeeducare, respecializare, într-un cuvânt oferirea unei noi vieţi.

Se cuvine conştientizarea deplină a faptului că, teroarea la care sunt supuse aceste femei de către proxeneţi (iarăşi referire la cazul de prostituţie forţată) în cazul în care ar fugi este foarte mare. Prin intermediul lumii interlope, le pot urmări, violenta grav sau chiar omorî, ceea ce le sperie foarte tare pe aceste femei. Cele mai multe femei sunt aruncate în prostituţie la vârsta de 13-14 ani.

Lipsa unui adăpost, a şcolarizării, a unor clinici specializate capabile să le ofere tratamente fizice şi psihice duce la greutatea reintegrării acestor femei în viața normală. După şocurile psihice pe care le-au avut, dar şi refuzul societăţii de a le asimila, de a le recunoaşte demnitatea umană, statutul social, lipsa unui sprijin afectiv, sfătuire personală sau asistenţă legală, le fac să abandoneze ideea propriei salvări condamnându-se la o soartă înspăimântător de nedreaptă. Pasivitatea noastră este tot o formă de condamnare.

Implicarea într-un astfel de proiect nu trebuie să fie doar apanajul feministelor şi al Bisericii. Organele abilitate (Poliţia, Procuratura, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării…), însă cel mai important este fiecare dintre noi avem datoria morală spre a contribui la salvarea acestor suflete.

Augustin Ionuț Ciobotariu

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, , , , , , ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.