dizabilităţi

Paul Alexander, o poveste despre cum să trăiești o viață întreagă într-un plămân de metal uriaș și să fii fericit

La prima vedere numele de Paul Alexander nu ne spune nimic. Însă o simplă căutare pe internet a acestuia ne dezvăluie o lecție de viață extrem de impresionantă și importantă.

Era anul 1952, în perioada celei mai mari epidemii de poliomielită din America, când micuțul Alexander, în vârstă de doar șase ani, se îmbolnăvește brusc, iar cumplita boală îl lasă paralizatde la gât în jos. Singura soluție pentru ca el să rămână în viață a fost utilizarea unui „plămân de fier”. Astăzi, la aproape 70 de ani de la acel moment, el este unul dintre acei oameni care ne dovedește faptul că oricine merită șansa la viață indiferent de dizabilitățile pe care le are.

„Eram un copil ca toți ceilalți”, spune Alexander  într-un interviu. „Am început să mă simt puțin bolnav. Când mama mi-a văzut fața a știut imediat ce am pățit așa că m-a întins imediat în pat. În următoarele cinci zile mi-am pierdut total capacitatea de a mă mișca sau de a merge. Și în final, am început să nu mai pot respira. Mușchiul diafragm era complet paralizat, distrus… Toți mușchii mei erau distruși. Astfel viața mea a devenit dependentă de acest aparat.”

Primele zile petrecute în interiorul „plămânului de fier” au fost confuze pentru micuțul Alexander. A petrecut 18 luni în spital, iar pe măsură ce timpul trecea realiza că trebuie să facă o alegere.

„Prima parte a noii mele vieți a fost extrem de înfricoșătoare, dar până la urmă eu eram Alexander. Părinții mei mă învățaseră să mă respect pe mine însumi și să fiu mândru de tot ceea ce realizez. În plus, Dumnezeu m-a învățat faptul că împreună cu El pot face orice visez, și am făcut… Așa că, în loc să las poliomielita să mă doboare, am luptat din greu cu ea. Pe măsură ce ea se înverșuna mai tare împotriva mea, cu atât eu deveneam mai hotărât să lupt. Probabil asta m-a și ținut în viață.”

În 1971, la vârsta de 25 de ani, Alexander decide să se înscrie la facultate.  Părinții săi l-au pregătit cu grijă pentru drum și astfel el ajunge la Universitatea din Texas în Austin. Acolo, studentul care trebuia să îl îngrijească nu apare să îl preia. Astfel, Alexander petrece trei zile singur, fără a se putea mișca sau îngriji.

„Pur și simplu zăceam acolo, și era foarte greu. Plecasem de lângă mama, care făcea cea mai bună mâncare din lume și mă îngrijea perfect și ajunsesem acolo singur, fără nimic.”

Ulterior, Dumnezeu a trimis în viața sa o asistentă medicală deosebită care l-a îngrijit și sprijinit. Astfel, Alexander a reușit să obțină trei diplome și să devină în final un avocat de succes, fără ca „plămânul de fier” în care trăiește să fie un impediment în a-și practica meseria.

„Am mii de clienți care nu își fac nicio problemă în legătură cu plâmânul meu de fier. Inițial, intră în birou și mă întreabă <<Ce este acesta?>> După ce le explic ce este acesta, exclamă încântați: <<Dacă acest om poate să trăiască așa și a ajuns până aici, înseamnă că este și un avocat pe cinste.>>

Alexander a călătorit astfel în toată lumea și chiar a scris o carte despre viața sa, folosindu-și gura. Mai mult decât atât, a reușit să învețe tehnici de respirație care îi permit să petreacă un timp limitat în afara plămânului de fier.  „Este un lucru care necesită multă multă energie. Dar am fost suficient de determinat să fac asta și astfel, într-un an am ajuns să rezist trei minute în afara plămânului de fier”, mărturisește Alexander pentru Catholic Online.

rbsunrise.org

Povestea lui Paul Alexander este o importantă lecție de viață care ne face să ne punem aproape inevitabil întrebarea: „Oare Alexander trebuia ucis atunci când părinții săi au aflat despre cumplita boală de care suferă, la fel cum se întâmplă și cu copilașii avortați atunci când părinții primesc cumplita veste că fătul va avea o dizabilitate?”

Alexander, fără să vrea, ne demonstrează că viața merită trăită oricum. „Părinții mei m-au învățat să îmi folosesc toată inteligența și energia pentru a fi cât mai productiv”, spune el.  „Eu nu m-am considerat niciodată infirm. Nu am o dizabilitate. Nu sunt handicapat și nu sunt limitat. Sunt infirm în mintea majorității oamenilor dar nu și în mintea mea. Am experimentat în viață tot ceea ce ați experimentat și voi, chiar mai mult de atât. Eu sunt Paul Alexander, un om la fel ca toți oamenii.

Sursă: cristinastoian.ro



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button