opinii

Parteneriatul civil al USR și ALDE se transformă într-un ‘mariaj gay’?

Cătălin Sturza, Știripesurse.ro

Dacă în urmă cu câteva zile scrisesem despre falsa necesitate a reglementării unui parteneriat civil similar în conținut căsătoriei pentru cuplurile de sex opus care trăiesc în concubinaj – dacă nu au vrut să încheie o căsătorie civilă nu e clar de ce ar încheia-o doar pentru că poartă un alt nume, “parteneriat”, dar care înseamnă aproape același lucru – în cele ce urmează voi puncta unele mirări legate de acea parte din proiectele semnate de USR, respectiv de ALDE, care se referă la parteneriatul pentru cuplurile de același sex.

Dacă cuplurile de sex opus care doresc să beneficieze de o formă de înregistrare și reglementare a relației lor pentru a le fi recunoscute unele efecte legale specifice au la îndemână alternativa de a se căsători – astfel că, din punctul meu de vedere, nu mai e nevoie de inventarea unei a doua forme de căsătorie sub denumirea de parteneriat – situația cuplurilor formate din parteneri de același sex, este diferită: deși sunt libere să conviețuiască și viața lor de familie este protejată de orice intruziune, ni se spune că acestea din urmă nu au un acces deplin și recunoscut de lege la unele drepturi de bază, precum cel de a-și vizita partenerul la spital(deși, de facto, nu cred că vizita la spital e oprită de cineva), de a-și da acordul în cazul unor intervenții medicale ce necesită consimțământul cuiva din familie sau de a li se facilita unele opțiuni patrimoniale, precum co-achizițiile sau contractarea împreună a unui credit (deși nu-i împiedică nimeni să semneze un gir bancar).

Citește mai multe opinii de Cătălin Sturza

 



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *