VIDEO şi transcript. Partea 1/INTERVIU Roger Stone, consilier al preşedinţilor americani Trump, Reagan şi Nixon: „Dacă vi se pare comunismul rău, cum credeţi că ar arăta o lume dominată de Soros?“

Transcriem prima dintre cele trei părţi ale interviului acordat pentru Adevărul de Roger Stone, consultant politic pentru trei preşedinţi americani: Richard Nixon, Ronald Reagan şi Donald Trump (VIDEO mai jos):

Sintagma „Teoria conspirației” este un termen inventat de CIA în 1964 pentru a-i discredita pe toți cei care se îndoiesc de versiunea falsă a guvernului despre anumite evenimente. Nici nu ar trebui folosit cuvântul, te faci de râs. Probabil crezi că Bashar al-Assad și-a gazat poporul. Eu nu cred. De ce și-ar face de râs patronii ruși, fără de care nu poate exista și care i-au susținut afirmația că a predat toate armele chimice.
Există dovezi copleșitoare că gazarea cetățenilor din Siria, a fost un false flag, o provocare, pentru a atrage SUA în conflict.

Dacă nu crezi că Lyndon Johnson l-a ucis pe John F. Kennedy, atunci ești nebun. Dovezile sunt copleșitoare, am scris un best-seller despre asta. Johnson avea motiv, mijloace și oportunitatea (să-l ucidă), iar eu am folosit amprente, mărturii de la martori oculari și politica texană profundă pentru a explica cum s-a petrecut. Latinii se întrebau „cui bono”? Cine a profitat cel mai mult după uciderea lui Kennedy? Lyndon Johnson.

Dacă ai impresia că este rău comunismul, îți poti imagina o lume dominată de George Soroș? Poate că îți oferă o bursă, dar îți ia libertatea. Soroș folosește aceste Forumuri „Open Society” pentru a răsturna guverne alese democratic. Vrea totalitarism global. Vrea să ia libertatea oamenilor și cred că e un infractor internațional. Cred că implicarea sa în SUA, în Europa, în România, în Ungaria… urmărește să vă dea jos Guvernul și să vă aducă la un sistem mult mai rău decât era pe vremea lui Ceaușescu.

Soroș a finanțat insurgenți, a finanțat crearea de violențe la demonstrații pro Donald Trump. Știm asta sigur. De ce n-a fost încă arestat în SUA, nu înțeleg. Dar poate că asta se va întâmpla.

Când finanțezi oameni care susțin asasinarea președintelui SUA, atunci vorbim de o infracțiune gravă. Avem dovezi absolute în finanțarea violențelor de la mitingurile lui Trump. Dl Soroș are sânge pe mâini!

Următorul Watergate va fi faptul că Obama și administrația sa au urmărit și înregistrat ilegal milioane de oameni.

Cineva trebuie să meargă la închisoare pentru asta. Și numele acelui cineva este Barack Obama.
Apropo, asta se întâmplă și aici în România. Sunteți cei mai ascultați oameni de pe fața Pământului. Fiecare român ar trebui să știe că telefoanele și email-urile sale sunt potențial urmărite de către statul profund. Am studiat ce se întâmplă în această regiune și cred că aici, serviciile secrete au scăpat de sub control.Ascultă milioane de oameni.

Poate. Cred că sub genericul de „corupție” se află de fapt statul profund care își face treburile murdare.Nu spun că nu există corupție, bineînțeles că există.

VIDEO:

, ,

No comments yet.

Lasă un răspuns