Presată să facă avort, o mamă și-a salvat fetiţa / Revista „Pentru Viață” nr. 6, Primăvara 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” / Mărturii despre criza de sarcină #27

1b56d005723ad175e526bbe57567b8ab_XL

O poveste de la centrul pentru criza de sarcină Heartbeat din Miami

 

Povestea de mai jos este tipică pentru ce înseamnă criza de sarcină și ce înseamnă ajutorul în criza de sarcină.

Povestea de mai jos este doar unul dintre cele 24.000 de cazuri de copii și mame salvați de la avort cu sprijinul centrului de sprijin în criză de sarcină Heartbeat, Miami.

Centrul Heartbeat din Miami este doar unul dintre cele circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, care își oferă gratuit serviciile la milioane de femei și prin care milioane de copii și femei sunt salvați de la tragedia avortului.

Mamele și copiii au nevoie de ele. Să facem și în țara noastră astfel de centre, să ajutăm mamele și pe copiii lor, căci viața lor depinde de noi!

 

Asemenea multor cazuri, atunci când am aflat că sunt însărcinată, prima reacție a mea a fost de șoc. Nu puteam să cred că eram însărcinată. Dar, spre deosebire de alte femei, șocul meu nu avea nimic de-a face cu bucuria pe care o simțeam — iar bucuria inițială nici nu a durat mult.

De fapt, a trebuit să ajung la o clinică de avort și să ies de acolo pentru a-mi dau seama cât de disperată era situația mea. Și chiar acolo — în cel mai puțin probabil loc — Dumnezeu mi-a dat putere să-mi salvez fiica și să îmbrățișez calea pe care El mi-a adus-o prin scumpul sânge al Fiului Său.

Mi s-a spus că nu voi fi în stare să concep un copil din cauza unor probleme medicale, așa că vă imaginați bucuria care m-a cuprins când am aflat că eu, dintre toți oamenii!, eram însărcinată.

De fapt, înflăcărarea mea m-a orbit să văd realitatea. Prietenul meu vedea această sarcină nu ca o binecuvântare, ci ca o „problemă” care poate fi rezolvată prin avort.

Poate de asta nu am înțeles ce voia să spună când el mi-a spus că a făcut o programare la cabinetul unui medic.

Am presupus că el mă sprijinea, dar nu puteam să greșesc mai mult! Când am ajuns pentru programarea mea, nu am văzut niciun semn care să arate că acolo e unui birou de medic, și am început să mă simt un pic incomod.

Am urcat pe niște scări înguste și slab iluminate cu pete pe covor. Eram speriată. Pentru mine, toate acestea nu arătau a cabinet medical.

Cum am ajuns înăuntru, m-am uitat în jur și am văzut mai multe femei în sala de așteptare, toate cu același aspect grav și trist pe fețele lor. Am simțit că un aer de disperare grea domina acea cameră. Doamna de la fereastra ghișeului mi-a înmânat un dosar cu niște hârtii în el și mi-a spus să le semnez.

M-am uitat la antet și atunci mi-am dat seama unde eram. Prietenul meu m-a adus la o clinică de avort!

Am împins dosarul înapoi sub divizorul de sticlă de la recepționer și am spus: „Nu semnez nimic!” M-am uitat la prietenul meu și am țipat: „Acesta nu este un cabinet medical! M-ai adus la o clinică de avort!

 

„POT SĂ ÎMI VĂD COPILUL?”

Toate femeile din sala de așteptare se uitau la mine. Trebuie să fi fost ceva neobișnuit. Eram vizibil enervată.

Prietenul meu a încercat să pună brațul în jurul meu să mă liniștească, dar l-am împins. Imediat, au apărut două femei și mi-au cerut să vin cu ele pe un hol.

Am refuzat: „Nu vreau să fac acest lucru, voiam doar să fac o programare pentru a obține o ecografie!” Mi-au spus că au înțeles, că era momentul să înceapă programarea mea. Nu trebuie să semnez nimic, și am putea merge doar pentru a face o ecografie.

Privind înapoi, îmi dau seama că trebuiau să mă ducă departe de celelalte femei care așteptau cât mai repede posibil, înainte de a mai face încă o scenă. Afacerile sunt afaceri, până la urmă.

Am fost de acord și le-am urmat pe hol într-o cameră mică, dezolantă, cu o masă și un aparat cu ultrasunete.

Tehnicianul a spus: „Ești însărcinată în șase săptămâni, asta e bine. Va trebui doar să iei niște pastile.”

Deși eram într-o cameră mică, monitorul de la aparatul cu ultrasunete era pus departe de masă, astfel încât nu am putut vedea ce era pe ecran. Am întrebat dacă aș putea să-mi văd copilul.

„O, dragă”, a spus ea. „Nu e nimic de văzut, este doar un ghem mic de celule.

Noi nu avem prea mult timp. Dacă aștepți prea mult timp, va trebui să faci operație. Pastilele sunt cel mai ușor mod de a avea grijă de problema ta, scumpo!”

Mi-a venit greață. M-am uitat la prietenul meu și i-am spus că trebuie să plecăm imediat. Ea ne-a condus afară din cameră și am continuat să mergem pe hol spre casa scărilor din spate. Era la fel ca orice altă scară, dar erau pete închise la culoare pe mocheta de pe trepte.

Abia atunci am realizat: aceste pete au fost făcute de către femeile care au părăsit clinica, au vomat pe drumul lor spre ușa din spate și spre stradă.

 

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com Mărturiile se vor publica la FemeiFericite.com sau AvorturiRegretate.ro Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.

 

UN ULTIMATUM: COPILUL SAU EL

Eram foarte supărată. Am fost rănită cumplit și aveam inima frântă. Îl iubeam pe prietenul meu și am vrut ca și el să fie fericit. În plus, el era singura persoană pe care o cunoșteam din Miami. M-am mutat în Miami dintr-un alt stat doar ca să fiu cu el. M-am simțit atât de singură, atât de vulnerabilă.

I-am spus că vreau să păstrez copilul. El mi-a dat un ultimatum: fie îl păstrez pe el, fie îl păstrez pe „ăla”.

Prietenul meu a continuat să-mi spună că nimeni nu o să mă vrea dacă am un copil ca „bagaj”. După cum spunea, eram pe punctul de a deveni o femeie săracă, tristă și singură dacă păstram copilul. În plus, copilul nu ar avea o șansă la o viață bună.

Chiar în mijlocul acestei discuții care mă făcea să tremur, el a făcut o promisiune. Daca aș avorta, am putea stabili o dată în care să ne căsătorim. Apoi am putea avea din nou o sarcină și am face totul „ca la carte”.

Eram disperată, era confuză, și nu știam ce să fac. Simțeam că nu eram în stare să continui singură și nu voiam să-l pierd pe el. Așa că, chiar dacă trecusem prin aceea experiență traumatizantă de la clinica de avort, am început să iau în considerare avortul. M-am simțit prinsă în capcană.

Am căutat on-line mai multe informații despre avort. Atunci am dat peste saitul celor de la Heartbeat din Miami — care tocmai deschiseseră clinica de sprijin în criza de sarcină cu câteva săptămâni înainte. Am sunat și am făcut o programare pentru a mă întâlni cu Jeanne Pernia.

Atunci când Jeanne mi-a împărtășit povestea ei, mi-am dat seama că nu eram singură. Nu voi uita niciodată cum m-a făcut să mă simt. Pentru prima dată de când am aflat că eram însărcinată, am simțit ca totul va fi în regulă, chiar dacă asta însemna că mi-aș pierde prietenul.

Deodată mi-am dat seama că aveam dreptul de a decide ce voiam să fac. Nu aveam nevoie de permisiunea prietenului meu, ca el să „accepte” copilul meu. Era alegerea lui dacă nu voia să se implice. Dacă aș fi vrut să păstrez copilul meu, el nu mă poate forța să distrug viața prețioasă care înflorește în mine.

 

VIAȚA MI S-A SCHIMBAT

M-am simțit stăpână pe situație, sprijinită și plină de speranță. Bineînțeles, asta nu însemna că va fi ușor. Am discutat cu Jeanne despre acest lucru și despre sentimentele mele — frică, incertitudine, atât de multe emoții care copleșesc o femeie care se confruntă cu o sarcină neașteptată.

Jeanne m-a ajutat să fac față acestor sentimente și m-a ajutat să anticipez modul în care o să mă simt în lunile următoare. Asta mi-a dat puterea de a rezista tentației de a accepta ce mi-a fost oferit mai întâi ca singura mea opțiune atunci când presiunea și anxietatea mă doborâseră, avortul.

Jeanne m-a încurajat să am încredere în Dumnezeu și în planul Său pentru viața mea. Așa am și făcut.

În planul lui Dumnezeu, El a lăsat un hoț să spargă sediul Heartbeat și să fure ecograful cu doar câteva zile înainte să merg la centru. Am fost dezamăgită că nu am putut să-mi văd copilul atunci, dar Jeanne mi-a dat un model de plastic ca să îmi arate cam cum este copilul meu în acel moment din sarcină.

A devenit atât de clar pentru mine că acest copil era mult mai mult decât ghemul mic de celule din minciunile de la clinica de avort. Acesta era copilul meu.

Mai port și acum cu mine acel model fetal mic de plastic pentru a-mi aduce aminte de modul în care Dumnezeu a lucrat pentru a-mi salva fiica și pe mine.

Citește mai multe mărturii despre criza de sarcină

Când m-am întors pentru o ecografie — cu modelul fetal în mână — mi-am dat seama de ce nu mi-a permis asistenta de la centrul de avort să văd ecranul. Ecograful arată cum se mișcă copilul, că e viu! Văzându-mi fiica mea mișcându-se în interiorul meu m-am convins de un lucru. În niciun caz nu îmi voi avorta copilul!

 

UNA DINTRE CELE 24.000 – ȘI NUMĂRĂTOAREA CONTINUĂ

Până acum, centrul Heartbeat din Miami a salvat 24.000 de copii și pe mamele lor din tragedia avortului. Fiica mea și cu mine am fost numărul 3 în istoria salvatoare de vieți a acestei incredibile misiuni.

Gândindu-mă la acele zile, chiar dacă mi-a fost de multe ori frică, am ales să am încredere în Dumnezeu și să mă las condusă de El. M-am ocupat mult să învăț să fiu o mamă bună și am muncit din greu pentru a-i oferi o viață bună minunatei mele fiice.

Când fiica mea era bebeluș, l-am cunoscut pe cel care avea să devină soțul meu. Și el avea o fiică. Ne-am căsătorit după un an. Familia noastră a continuat să crească, iar acum suntem o familie de șapte persoane. Este un privilegiu și o plăcere să fiu MAMI pentru familia noastră și sunt atât de recunoscătoare pentru asta!

1b56d005723ad175e526bbe57567b8ab_XL1

Prima mea fiică este o fetiță extrem de ageră și este excepțională. Este grijulie, isteață și plină de viață. Nu-mi vine să cred cât de aproape am fost să o pierd! Ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș găsit centrul Heartbeat din Miami? Ce fel de coșmar ar fi fost viața mea, dacă nu m-ar fi ajutat ei? Viața mea s-a schimbat în totalitate prin acest colac de salvare care a fost vital, care este cu adevărat condus de îngeri aici, pe pământ.

Este incredibil când mă gândesc că eu sunt doar una din cele 24.000 de femei cărora le-a fost dată posibilitatea de a experimenta această viață minunată care este maternitatea, datorită femeilor ca Jeanne, pe care o folosește Dumnezeu în fiecare zi, pentru a salva vieți ca ale noastre.

 

Angi Stillewell, 22 septembrie 2016
Sursa: Pregnancy Help News

Citeşte integral revista aici: A apărut revista „Pentru Viață” nr. 6, Primăvara 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”

 

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns